Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
din POEME DE DRAGOSTE
1.
E-o noapte mohorâtă şi lungă de sevragiu.
Îmi pare că trecut-am curând printr-un naufragiu
Şi m-a zvârlit furtuna, năuc, peste babord.
Nu ştiu ca să se afle pe-aproape niciun port.
Plutesc la întâmplare, precum un dop de plută
Iar masa îmi serveşte de scânduri pentru plută.
De multe nopţi şi zile sunt undeva în larg.
E foarte-ngustă pluta, nu are nici catarg.
Şi-ţi văd prin ceaţă gura abia ca pe o dungă
Ca să ajung la tine voi face cale lungă
Voi ocoli ostroave, voi trece prin strâmtori
Şi-n fiecare noapte o să-ţi compun scrisori
Trimise nu prin poştă, ci-n glaje vechi de gin.
În urma mea înoată un ditamai rechin,
Ce parcă mă urmează de ani şi ani de zile.
Mai sunt până la tine vreo zece mii de mile
Se lasă-n juru-mi ceaţă. Se face tare frig.
Nu e rechin, se pare că-i însăşi Moby Dick
Ce pare hotărâtă a mă izbi cu coada,
Furía-ntruchipată-i şi-i albă ca zăpada.
Privesc atent la hartă. Mă uit la astrolab.
În visul de acuma iau chipul lui Ahab,
Iar timpul mi se pare o burtă de balenă.
Ah, Adda, -mi este teamă să nu te faci sirenă,
Chiar de-ţi afunzi piciorul în apă-abia- abia
Şi-l scoţi apoi degrabă, căci Baltica e rea,
Iar pluta mea mai are de mers destule zile.
Mai sunt până la tine vreo zece mii de mile
Şi-n jur nu sunt recife, nici insule, nimic.
Eu singur. Pe o plută. Urmat de Moby Dick.
2.
De-aici din depărtare te văd ca-ntr-o pictură.
Ah, rochia ta largă e-un fel de velatură,
Iar de-ale tale pânze căzut-am amoros.
Ai două galioane cu vârfurile roz
Adulmecând musonul, ce-i gata să erupă.
La ducere te legeni unduitor din pupă,
În timp ce valuri albe de borduri ţi se sparg,
Iar gâtul tău suleget aduce a catarg
Pe care vânturi aspre au început să-l mâne.
Dorinţa mea te strânge în sute de parâme,
Şi te urmez pe mare cu jinduri sumedenii
Căci cala ta e plină cu saci de mirodenii,
Cu pietre preţioase, aduse din Levant,
Cu smirnă şi tămâie, cu colţi de elefant,
Şi perle ce în beznă lucesc la fel ca roua.
O, semeni cu o navă ce vine de la Goa
Şi a făcut în Indii negoţ cu rod bogat.
Bărbos şi supt la faţă, eu semăn c-un pirat,
Neştiutor de teamă, necunoscând sfiala,
Ce vrea să-ţi jefuiască în noaptea asta cala,
Cu ochii plini de flăcări, cu mâna la hanger.
Da,îs pirat netrebnic, de loc de prin Alger,
Şi-ţi săr acum pe punte, varvar şi pus pe jaf.
În cala ta e aur şi văd şi nişte sclavi
Ce te-au urmat, statornici, din Africa odată.
La pasul meu, hoţescul, tresari înfiorată
Şi-ţi spui în gând că poate e vântul, numai vântu-i.
În noaptea asta, Adda catargele-ţi le bântui,
Iar velele-şi iau iute la ordinul meu zborul.
Ca doi amanţi romantici vom trece Ecuatorul
Grăbiţi să dăm în rută de-o mare mai pustie,
Cu cerul veşnic negru, cu apa cenuşie,
Pe unde luna-i gata ca să ne ia în corn.
Şi-oi ancora cu tine taman la Capul Horn,
Iar toţi piraţii lumii vor fi geloşi pe mine.
E-aproape miezul nopţii. Şi Adda nu mai vine
Iar visurile mele încep a se cerni.
A mai trecut o noapte. A mai rămas o zi.
3.
Am aruncat ţigara. Mi-s gândurile sumbre.
Începe un spectacol posomorât de umbre
Iar timpul dă năvală în cameră, otova.
Văd poze spălăcite. Coline din Moldova
Pe care-alergi alături de un căţel zănatic.
Ţi-e glezna urzicată, iar zâmbetul sălbatic
Şi plin de prospeţime ca ierburile-n mai,
De parcă ai fi Gerda jucându-se cu Kay.
În seara asta ceasu-i dispus să facă grevă.
Pe scaunul din faţă-mi stă umbra-ţi de elevă
În sarafanu-i negru, ce nu-mi este pe plac
Şi parcă-i ros de molii. Ciorapul de bumbac
Încearcă să-ţi ascundă de ochii mei piciorul.
Tramvaiele fac zgomot. A scârţâit zăvorul.
Tresar şi mi se pare că-am devenit ridicol.
Privesc cu luare-aminte la număru-ţi matricol,
Apoi, în timp ce umbra se-ntinde pe parchet,
Parcă te văd, subţire, la şcoala de balet,
Iar simţurile mele încep să se aprindă.
Cât de frumoasă-I Adda privindu-se-n oglindă,
Iar mijlocul ei parcă e-acum un păducel.
Visează că dansează pesemne în Giselle
În chip de primadonă, pe scenă la Balşoi.
/Tramvaiele fac zgomot prin Bucureştii Noi
Şi cred că-n seara asta voi încălca tabu-ul./
Un vânt primăvăratic ţi-a ridicat frou-frou-ul
ŞI îţi sărut piciorul fierbinte până sus.
Tu caţi nedumerită la barba mea de rus,
Şi mă găseşti obraznic, parşiv şi pus pe glume.
Devii pe urmă Mona din Steaua fără nume
/Un rol ce-ţi venea bine, socot, odinioară/
Şi-n loc de uniformă porţi rochie de seară
Iar eu îţi arăt cerul, mâhnit şi visător:
-Vezi steaua-aceea mică, aproape de Alcor?
Şi-acolo, nu departe, se vede Ursa Mare…
Ţi-s tâmplele albastre şi fruntea gânditoare
Iar zâmbetul pe buze ţi-a îngheţat un pic.
Apoi se face ceaţă şi nu mai văd nimic
Decât pe cerul negru un sfert de lună rea.
Îmi spun în gând că poate te-ascunzi după perdea,
Şi bâjbâi prin odaie, precum un caraghios.
Ţi se aude râsul, uşor copilăros.
Şi-n broască se aude cum crâşcă tare cheia.
Nu eşti Giselle acuma. Acum eşti Salomeea,
Iar dansul tău în ceaţă e leneş şi viclean.
Parcă şi timpul toarce acum ca un motan,
Şi-aud cum bate ceasul, ce tocmai se trezi.
Se-aprinde iar lumina. Văd o femeie-n gri,
Privind de la fereastră ce iarnă se făcu.
Peretele e negru. Foşneşte un frou-frou.
Traduceri
1.
verlaine
Clar de lună
Ca un peisaj de seară duhul ţi-i,
Prin care trece mască după mască,
Zicând din luth, dansând şi poate şi
Cam triste-n deghizarea lor fantastă,
Nişte mascaţi ce cântă în minor
Despre Amor şi viaţa oportună;
Nu cred în soartă, iar cântarea lor
Se-adaugă seninului de lună,
Seninului de lună trist şi blând,
Care vrăjeşte păsările-n arbori
Şi face să suspine de încânt
Havuzurile zvelte, printre marmori.
2.
verlaine
Vorbeşte un văduv
Văd două umbre navigând
Pe marea lacrimilor mele,
Iar ochii mei uscaţi de vânt
În noaptea asta fără stele
Îs două stele luminând.
E o femeie încă jună
C-un prunc alături, măricel,
Pe-o barcă dusă de furtună,
Fără catarg şi fără ţel….
Un prunc şi o femeie jună,
În plin curent şi-n uragan,
Iar pruncu-şi strânge tare muma
Ce-ntreabă-se spre ce liman,
Se-ndreaptă barca lor întruna
În plin curent şi-n uragan.
Să speri în Domnul, o, nebună,
Să crezi în Tatăl, puiul meu.
Furtuna care se-nverşúnă,
N-o să dureze tot mereu,
O, puiul meu, şi tu, nebună,
Şi fi-va pace în curând
Pe marea lacrimilor mele,
Iar ochii mei, sub cerul blând,
În noaptea fără spaime rele,
Vor fi doi îngeri luminând.
Facebook
WhatsApp
TikTok
