Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
din MÂHNITA POVESTE A INOROGULUI
Ni se usucă stelele de soartă
Catapeteasma lumii s-a surpat
La han mârţoage-şi beau pe veresie
Credinţa-n prinţul lor adevărat
Din vinele tăiate curg carboave
Noi ducem neaua noaptea la Fanar
Ar trebui şi-o gură să se roage
Întru pomana cailor de dar
De-am fi ca mieii apele ne-ar vinde
Erai ca mieii totuşi te-am trădat
Ci-i dor nespus potcoavele de aur
Pe caii mincinoşi din principat
Noi ţi-am vândut ciolanele pe paie
Stăpânul nostrum spune-ne noroc!
La cina cea de taină a cetăţii
Sunt numai cai şi niciun inorog.
2.
Trăgeam, ţii minte, uşurel zăvorul
/Taman cam pe atunci murise Dej/
Şi, aprinzând voioşi televizorul,
Priveam la căpitanul Val-Vârtej
De sub peruca-i minciunea Baronul
Şi se ţinea de şotii fel de fel;
Îşi răsucea întruna barbişonul
Făcându-ne să râdem Paganel.
Hălăduind pe mările buiace
/Eram şi noi pe-atunci puţin baroni/
Îţi aminteşti? Bătrâna Carapace
Zbura mânată straşnic de musoni.
Şi lua semeţ oceanele în proră,
Iar noi silabiseam din Gordon Pym;
Pe timpu-acela ca o auroră
Abia ştiam să scriem , să citim
Şi se făceau părinţii foc şi pară
Când învăţatul n-avea mare spor;
Acum citim scrisori de-odinioară
Şi nici nu mai avem televizor.
Iar uneori ne-ncearcă gânduri stranii:
E sângerie luna de cleştar
Şi-au adormit de mult hipopotamii,
Coboară noaptea în Madagascar
Şi-atunci te iau, o Adda mea, de mână
Cu mâna mea uscată ca un vrej.
Îmbarcă-ne pe nava ta bătrână
Şi du-ne, căpitane Val-Vârtej!
Ah, Muntele Magnetic ne atrage,
Am dat de mult pământului ocol,
Pluteşte-ncet Bătrâna Carapace
Ca-n Gordon Pym spre nu ştiu care pol.
Cârmaciul pare mort de oboseală,
Nu-i nicăierea nici pământ, nici port,
Iar pe catarge flutură de-aseară
Un pavilion cernit cu cap de mort,
Şi urşii albi se schimbă-n urşii negri,
Iar velele putregăite zac,
Noi nu mai suntem tineri, nici alegri,
Plutim printre banchize cam de-un veac
Sunt degetele mele ca de sârmă,
Iar ale tale ca de cositor,
Acum în loc de Val-Vârtej la cârmă
Stă însuşi Olandezul Zburător
Ce-i hotărât să îşi scufunde nava,
Când, sub un cer cu stele de onyx,
Bătrâna Carapace ancora-va
În rada unui port de lângă Styx.
3.
din POEME DE DRAGOSTE
Iar număr zile, ore. Mă uit prin calendare.
Parcă-aş şedea-ntr-o sală posacă de-aşteptare
În care de cinci zile purces-am să înnopt.
Mai sunt doar două zile, iar ore patruş’ opt,
Şi timpul umblă leneş, mereu cu clasa-a treia.
Oare ţi-i dor de mine pe insula aceea,
Pe care nu e poştă şi nu e telefon?
Oare nu-ţi trece ziua extrem de monoton?
Doar cer şi mare. Poate departe nişte cline.
Sau te-ai întins pe plajă şi n-ai habar de mine,
Găsind Arhipelagul făcut pe gustul tău?
Crezi că îmi merge bine? Ba nu,îmi merge rău
Şi-a început şi vremea de-aseară să se strice.
Ah, capul tău pe pernă lăsă o cicatrice,
Şi şoldurile tale lăsară nişte hărţi.
Prin somn îți caut sânii şi dau numai de cărţi,
Cu mână mea stângace, febrilă şi zevzecă.
În seara asta, Adda, îmi pari o bibliotecă
La care mă uit lacom acum prin ochelari.
Acolo sus, pe frunte stau ode de Pindar,
Ţi-s buzele distihuri curtene şi galante,
Dar ochii şi surâsul făcute-au fost de Dante,
Demult, în cuatrocento. Molaticu-ţi grumaz
Îl plămădi-n persană Saadí de la Şiraz
Cu litere arabe, scăldat într-un halou,
Dar umerii-s desigur în Dulcele Stil Nou,
Iar sânii tăi zburdalnici – doi pui de antilope –
Par nişte piese-n versuri de Tirso sau de Lope.
Fu scris în hexametri subţirele-ţi mijloc,
Ai coapsa-n stilul clasic, dar şoldul e baroc,
Iar pântecele – cântec sălhui şi coribantic.
Par gleznele-ţi că-s scrise de nu ştiu ce romantic,
Cu-o pană de egretă şi cu-o cerneală roză.
Costumul tău de baie e însă scris în proză,
Dar sus, pe fruntea pală, ai ode de Pindar.
Ascult cum trece timpul, încet ca un marfar,
Şi parcă se îndoaie sub roţile lui şina.
Să pot citi mai bine, am stins acum lumina
Şi-ntind spre tine mâna, în chip de evantai.
În seara asta, Adda te voi citi în Braille,
Simţindu-te în braţe, mlădie ca o creangă
Şi o să-ţi sorb căldura prin fiece falangă,
Iar degetele mele s-or face purpurii.
O noapte şi-ncă una! O zi şi încă-o zi!
Facebook
WhatsApp
TikTok
