Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
Pildă cu Maria și Marta
Pândind de ea știute numai căi
Din foișorul nostru blând cu șiță
Maria la cei zece ani ai săi
Scria-n caietul ei de școlăriță
Despre smochinul cel neroditor
De vie și de slugile viclene
Și cum Zaheu suise-n sicomor
Ducându-și mâna streașină la gene
Ori cum bogatul cel nemilostiv
Strângea-n hambar bucate cu toptanul
În timp ce pe măgaru-i costeliv
Vedeam copiii mei samarineanul
Ce cobora încet din Rusalim
În vreme ce /cum pilda însăși spune/
Se isprăvea uleiul de măslin
Din candela fecioarelor nebune
Iar pe-o patașcă galben ca un pai
Era adus un slăbănog prin gloată
Ba pe o filă mai răzleață vai
Chiar casa lor fusese desenată
În vremea asta Marta sora ei
În șorț pân’ la călcâie bine strânsă
Stropea vârtos batalul cu mujdei
Sau deșerta o putină cu brânză
Și măturând cu-o creangă de finic
La ceas de asfințit bucătăria
A așternut pe masă borangic
Tot timpul ocărând-o pe Maria
Că nu ducea vițelul la păscut
Și ba se-mpiedica de vreo hârtoapă
Ori ba spărgea ulciorul greu de lut
De câte ori o trimiteau la apă
Și-atunci vuia de-a valma în cămări
Un zumzet ca de viespe ori albină
Căci Marta era tare în ocări
Precum era și bună gospodină
Și soră-sii adesea îi da ghes
S-apuce zdravăn furca și fuiorul
-Maria partea bună și-a ales
Șopti însă blajin Învățătorul
Și le-mpărți la toți dintr-un sipet
Curmale-mbujorate și smochine
Scoici pescuite în Ghenizaret
Care le plac copiilor vezi bine
Iar pentru Lazăr niște pești sărați
Aduși de Simon hăt din Galileea
Și au jucat copiii adunați
Șotron și v-ați ascuns în seara-aceea
Maria numai ca de obicei
Privită iarăși tot pieziș de Marta
A luat din colț hârtie și condei
Și nu a vrut să joace baba-oarba
2.
Pildă cu Domnul Învățător
Se deslușeau prin tuburi de agat
Școlarii mici palmierii promenada
Un saur verde scos la preumblat
Și Țila care-o săruta pe Ada
Cum clopoțelul tocmai ne vestea
Din filegorii prima zi de școală
Iar Tubalcain meșterea ceva
Cu un ciocan pitic și-o nicovală
Și-n timp ce susurând clipocitor
Balaurele spân spunea aporii
Enoh stătea frumos într-un planor
Privindu-și din carlingă verișorii
Sau îi făcea cu ochiul lui Iubal
Care își lua cuminte doctoria
Sub verdele geamlâc cu portocal
Unde era pe-atunci infirmeria
Doar Laban cel mai roșcovan din noi
Dădea cu pietricele prin grădină
Lovind din când în când un pițigoi
Ce se ouase-n cala arhiplină
Cu pălăria lui de mexican
Scoțându-ți din servietă partitura
Atunci Iabal s-a așezat la pian
Și toată clasa a bătut măsura
Încât prea fericit de-așa bairam
Ițindu-și colo dinții lucitorii
Se bucura sub burnus unchiul Ham
Fiindcă-i umblau la școală negrișorii
Ce poartă pelerine rococo
Și beau cerneluri dulci din călimară
Când murmurau școlarii la sol do
Iar Domnul Nostru blând de la primară
Le arăta ieșindu-i vai prin frac
La Ada și la Țila cea posacă
Un nuc de cocos cu frunziș opac
Și chioșcuri sus pe fiecare cracă
Ulcioare cu șerbeturi aurii
Ciocănitori sunând iabraș din rostru
Cutii cu greieri care fac cri cri
Și îngeri care joacă popa-prostu
Secerători suavi ieșind la câmp
Prin nu mai știu ce abații străine
Caiete de dictando scrise strâmb
Cu toate declinările latine
Domnițe-n crinoline azurii
Sărind cu voioșie peste coarde
Ba chiar și via de la En Ghedi
Mutată pe coline longobarde
Iar noi strângând în pumni ciorchinii roz
Și agitând ibrice și castroane
Băteam într-un tam-tam de abanos
Căci cocotierul ne cinstea cu poame
Dar Domnul Nostru fluturând din cap
/Balaurul privea prin borta cheii/
A scos arunci compasul din dulap
Și și-a privit blajin învățăceii
Storcând în lighenașele de zinc
Trei stropi de sânge mari din Zgârietură
În timp ce clasa intona cling-cling
Noi suntem Pomul Vieții din Scriptură
3.
Pildă cu doi feciori
Privind atenți la domnu-nvățător
Școlarii acultau din cărțulie:
-Un om avea –se spune – doi feciori
Și mulți curmali și mulți butuci de vie
Iar fratele mai mare /scris în fresc
Cu furca lângă snopii strânși în stive/
Lucra de sârg ogorul părintesc
Și îngrijea de teascuri și de pive
Mânându-și harnic turma de asini
Sau îmblăcind la grâu și la secară
În vreme ce frățâne-su mezin
/Un terchea-berchea și un pierde-vară/
Privea printr-un ochean din foișor
Cuprins ca din senin de tulburare
Departe peste gardul școlii lor
Trandafirii miraje și planoare
Care cădeau adesea în picaj
Umplând de gâlme duzii din grădină
Iar îngerul ce îi slujea de paj
Stătea în pat /bolnav de scarlatină/
Și-n timp ce peste oaze în monom
Zburătăceau dragonii de hârtie
A suspinat netrebnicul cocon:
-Dă-mi tată partea mea de avuție!
Așa încât /se spune la izvod/
Primind din toate câte o treime
Mezinul terchea-berchea și nărod
Purcese hăt prin cele țări străine
Negustorind prin crânguri de finic
Îmbujorat la chip de fericire
Halvițe și clătite cu fistic
Pe ale lui bălașe și zafire
Iar îngerul suit și el în șa
Pe când păleau în crânguri sicomorii
Purta acum rubașcă de aba
Cum poartă la primară monitorii
În timp ce planoriștii din carlingi
Priveau cum /în vestuța-i de mătase/
Feciorul azvârlea tot șase-cinci
Cu zarurile-n loc de șase-șase
Și se topeau sub ochii lui mirați
Ca într-un număr straniu de magie
Talanții de-al său tată adunați
Și tot ce luase el din vistierie
Așa că flenduros și îngălat
De-l luau la depănat prin târg flăcăii
Mezinul casei s-a tocmit argat
Umblând teleap-teleap cu sămădăii
Care aveau în seama lor mistreți
/Mai spune cărțulia-n continuare/
Pe un răzor cu roșcovi pădureți
Și paznici cocoțați în miradoare
În schimb dacă băiatul se-apleca
Să ia și el o roșcovă din troacă
Un braț strălucitor de tinichea
Îl răsturna cu fața în toloacă
Și niște sanitari cu gheburi – haț! –
Știindu-l mai ciufut dar slab din fire
Îl înțepau cu acele în braț
Sau îl speriau cu hapuri și clistire
Dar îngerul frumos însurtucat
În strașnica-i rubașcă azurie
Cu o spatulă de argint curat
Îi întindea pe zgaibe alifie
Așa încât coconul suspina
Și-și aducea cu mare drag aminte
/Iar micul paj atunci îl ogoia/
De bunul și-ncercatul său părinte
Pornindu-se să bată verste lungi
Cu gropi afunde și cu râpe cică
Pe unde fel de fel de schiopi și ciungi
Se-nverșunau să-l tragă de tunică
Dar a venit și ziua când voios
Sătul de-atâta roșcovă porcească
Putu să vadă dâmbul nisipos
Cu puțul și cu casa părintească
Și după ce lăut și pomădat
Primi inel cu piatra sângerie
Tăiară chiar vițelul îngrășat
Și-a fost în casă mare sindrofie
Încât până și-n cuhnii și-n cămări
Vedeai cu chef rândașii și argații
Ce se țineau de dansuri și cântări
În loc să păstorească urecheații
Iar fiul vârstnic /harnic dar proclet/
Trântit la câmp în iarba mătăsoasă
A scos atunci din buzunar un ied
Și l-a-ntrebat ce vești îs de acasă
-Ți s-a întors frățânele mezin
Plecat demult cu partea-i de avere!
Iar fiul numai fiere și venin
A și purces nedreaptă seamă-a cere
Părintelui ce-n strana-i de mahon
Stătea ferice iar ca altădată
-Cum tată l-ai primit pe-acest poltron
Și i-ai tăiat vițeaua îngrășată
Iar mie care iată ți-s argat
De șapte lustre încă și mai bine
Un ied vreodată nu mi-ai junghiat
Și m-ai ținut cu cașuri și smochine?
-Mereu cu mine fiule tu ești
Rosti atunci bătrânul cu blândețe
Iar țarinele noastre părintești
Le ai în grija ta din tinerețe
Dar fratele-ți acesta mort a fost
Și a-nviat ca Lazăr din gropane
De asta vezi petrecem noi cu rost
Și deșertăm în cinstea lui stacane
-Nu știu de care Lazăr îmi vorbești
Pesemne bătrânețea ta-i de vină…
Atunci în tinda casei părintești
S-a așternut o liniște deplină
Și doar un servitor mai hâtru cred
A povestit apoi prin mahalale
Că behăitul stins al unui ied
S-a deslușit îndată-ntre pocale
Și tot atunci la vatră într-un colț
/Dar câte lumea nu mai trăncănește/
Motanul casei și-a rânjit un colț
Și-a început să râdă omenește
Noroc însă că îngerul mintos
Pe când stingeau dădacele cărbune
Sau mormăiau bozgoane somnoros
A spus atunci încet o rugăciune
Și toate s-au făcut ca la-nceput
Feciorul mare își mâna asinii
Sau îmblăcea secară priceput
În timp ce Prâslea / că așa-s mezinii/
Fugea c-un cerc de aur printre duzi
Acum mai domolit și mai cuminte
Iar tatăl lor îi priveghea de sus
Întinerit și plin de luare-aminte
Căci îngerul îi culegea pe rând
Și-i potrivea cu degetu-i subțire
Din călimări pe toți după orând
În cărțulia noastră de citire
Pe care Xavier și alți copii
O ascultau în fiecare seară
Când decolau baloane vișinii
Iar un tramvai cotea pe ulicioară
Facebook
WhatsApp
TikTok
