Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
Sclipea o stea de mare pe umăru-i stingher
Genunchii-n maculare iluminau metalic
Iar chipu-i ca-n efigii se dezghioca din fier
Părând amfitrioana ospăţului tantalic
Ca într-o scenă bufă şi tristă de harem
Ciocnindu-şi de tacâmuri inelul cu rubine
Femeia de la masă ne îndemna să bem
Dintr-o fiolă neagră iluzii clandestine
De sub egreta-i spelbă privindu-ne morbid
Ne vântura prin oase frigidele-i climate
Matroana cu un deget de staniu poleit
Habotnica putană cu ţâţele pudrate
Şi ca-n oglinzi toride în vinul maculat
Ce ni-l turna din şipuri femeia cilibie
Vedeam păpuşi hilare cu sexul lor trucat
Cu sângele lor nobil bolnav de leucemie
Ca încropind prin colţuri lumini de parastas
Păleau reverberaţii de stele şi redute
Iar laviţele scunde pe care noi am mas
Ne-au radiat în fibre femei contrafăcute
Şi au căzut de-a dura paharele în gol
Fetide ploi de aur ne ciuruiră sternul
Apoi amfitrioana în blană de sobol
Ne-a sărutat pe buze şi ne-a promis infernul
2.
din SĂRBĂTORILE NEPUTINȚEI
S-a dus la dracu toată elocinţa
Iar sunetele pier ca-ntr-un abis
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta umblă prin paris
Ca doi apaşi cu creştetele ninse
Şi buzele strâmbate-n chip şi fel
Ei cântă ca armatele învinse
Un cântec melancolic de bordel
Ce spune depre viaţă că e tristă
Şi picură de fiere şi venin
Frumos ca o studentă maoistă
Şi negru ca pădurea din katyn
Să dea la dracu toată elocinţa
Pierind apoi de propriul său ecou
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta cântă în metrou
Cu ochi apoşi şi înrăiţi de câine
Un cîine răpciugos şi fumuriu
Şi ce adună astăzi pradă mâine
Pe-o pâine şi o sticlă de rachiu
3.
din SĂRBĂTORILE NEPUTINȚEI
Nu ne iubesc maşinile de scris
E burniţă-n plămânii noştri galbeni
Acum peste infern şi paradis
Cad şiruri paralele de păianjeni
Ca nişte oameni trişti cu pălării
Pădurile orbecăie şi-n zare
Încep să ardă focuri purpurii
Pe galbenele tundrei semafoare
Iar la sfârşitul dansului apaş
Închişi în noi frumos ca-n nişte sere
Vom fi bufonii marelui oraş
Sau nişte regi goniţi din falanstere
Şi-n mâna ta îmbobocind un tril
Surâsul tău o să plodească nuferi
Ca o căruţă dusă în exil
Cu sângele oraşelor pe umeri
Cum inimi roz pictate pe fereşti
Te tot mânjesc cu fiere şi cu bale
Femeia lui Ovidiu ce jeleşti
Cu laptele din sfîrcurile tale
Pe străzile cu iz de sărăcie
Îngenuncheată-n balegă de cai
Când noaptea are gust de bălărie
Şi nu mai sunt poeţi în Walachai
4.
din SĂRBĂTORILE NEPUTINȚEI
Când zarurile cad pe partea stângă
Când aşteptăm o moarte de căcat
Când cremenea pistoalelor asudă
Când viaţa are sânul amputat
Când curţile corupte jubilează
Când sângele e galben ca un pai
Când intră leucemia prin lucarne
Când gărzile coboară de pe cai
Când craniile iubitelor sunt tunse
Când birturile vând rachiuri mov
Când iurtele au chiciură pe flamuri
Când este bal în bubele lui iov
Când rănile aduc a epoleţi
Când hoţii şi vardiştii-s deopotrivă
Când lapoviţa cade pe eroi
Când mestecăm bucăţi de sugativă
5.
Albesc afund sub criptă oseminte
Trec saltimbancii care încotro
Şi Sena se tot duce înainte
Gălbuie pe sub podul Mirabeau
Sărbătorim cu vinurile noi
Pe Lorelei legendele renane
Poet plecat în marele război
Stigmatizat cu hoţii de icoane
Retorica a fost făcută zob
Antichitatea plânge cu tărâţe
Vorbeşti cu Picasso cu Max Jacob
Le pui în glumă faunilor ţâţe
Şi macerat de febra din Alcooluri
Sub baldachine mari de mucava
Ţi se năzare dincolo de storuri
Un glas strigând: A-bas Guillaume a-bas!
În caligrame-i iz fetid de rană
De două ori tăcerea s-a-ncuiat
Prefă-te-n abur fir de buruiană
O soare soare roşu gât tăiat
Ce-nsângerezi absintul din pahare
Departe-n sate fără paraclis
Dar amintirea-i corn de vânătoare
Iar sunetul său moare prin Paris
Două râuri curg în albii
Unul viaţă altul moarte
Lună roşie de sânge
A las cinco de la tarde
Rană de cuţit în vânturi
Dragoste ce-n vânt se piarde
Te iubesc nespus de verde
A las cinco de la tarde
Către Cordoba duc drumuri
Iapa numai să te poarte
Cerul fu împuns de tauri
A las cinco de la tarde
Stau pândind în scai în bozii
Puşti cu ţevi înrourate
Cerul fu împuns de tauri
A las cinco de la tarde
Ay! Ale Granadei râuri!
Rana între coaste arde
Neagră neagră porumbiţă
A las cinco de la tarde
Facebook
WhatsApp
TikTok
