Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
Dragostea mea
a plecat în America.
Dragostea mea – mai întâi
ca
un avion roşu, apoi
ca un avion indigo.
Am rămas doar
cu praful şi cărţile.
Cu harta
unui trup de femeie
de pe care
continentele
au fost decupate
şi au rămas numai mările –
albe şi negre.
Lampa
atârnă deasupra
capului meu
ca o lacrimă de
arsenic.
2.
Altădată
îmi mângâiai cuvintele,
făcându-le să
surâdă.
Acum
nopţile noastre
seamănă tot mai mult cu
gramatica
limbilor nordice.
Mâna mea obosită de scris
e o pată mată şi albă
pe fondul unui
ecran negru, pe urmă
pe fondul
unui ecran alb.
În oraş
sunt cazuri de dispariţie.
Poezia e un
prezervativ consumat
la care oamenii
se uită cu scârbă.
3.
E sâmbătă sau duminică.
Eu stau pe marginea patului
şi mă uit la
peretele cenuşiu.
Număr lucrurile
pe care le-au pierdut
oamenii. În ultima
săptămână, în ultimele două,
apoi trei
săptămâni.
Ţin evidenţa
sinucigaşilor.
Cei mai mulţi se omoară
sâmbăta sau duminica.
Mai cu seamă
în duminicile ploioase.
Acum te simt ca pe-o ploaie
tristă şi rece. Eşti apa
care curge pe o vitrină,
sub lumina, puţin obosită,
a unui
felinar galben.
Eşti peretele care
se uită la
mine. Lama de ras
pe care o voi găsi în
ultimul meu pachet de
ţigări.
Probabil într-o sâmbătă
sau duminică.
Afară
s-a făcut noapte.
Patul
pare aşternut cu
cenuşă.
Iar cenuşa e caldă
ca un corp omenesc.
Tălmăciri…
1.
verlaine
Promenadă sentimentală
Venise peste ape-al crepusculului ceas
Şi legăna o boare nenuferii pe iaz;
Pe apa liniştită, ce-o înverzeau şovarii
Luceau plini de tristeţe-n crepuscul nenufarii.
Umblând de unul singur, doar cu durerea mea,
Printr-un desiş de sălcii, pe lângă apa rea,
Pe unde pâcla vagă îmi evoca o mare
Fantomă albicioasă, plângând cu disperare,
Un fâlf greoi de aripi din trestii se-auzea
Şi ascultam pe ape cum lişiţa gemea
Umblam de unul singur, cu inima în doliu,
Şi începea să crească al beznelor linţoliu
Acoperind cu umbră-al crepuscului ceas
Ce legăna, cu-o boare, nenuferii pe iaz
Şi apa liniştită ce-o înverzeau şovarii.
Aici luceau în seară cu jale nenufarii.
Facebook
WhatsApp
TikTok
