Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi…
- De la o vreme
între mine şi tine
ninge şi vara.
De la picioarele tale
la picioarele mele
se întinde
un strat de zăpadă
proaspăt şi alb.
Uneori
cu urme de lup.
Respiraţia mea
ajunge la tine
în treizeci de zile,
ca o scrisoare
expediată
din kamceatka.
Locuim de la o vreme
în lună, tot
foarte departe
unul de celălalt.
Tu încerci
să sădeşti o
pădure,
eu îţi cioplesc
sânii şi coapsele
din rocă lunară.
Iar respiraţia mea
face până la tine
tot treizeci de zile
şi treizeci de nopţi.
- Astăzi
buzele tale
seamănă
cu jumătăţile
unui
fruct de pădure
foarte amar.
Astăzi ai tatuat
un mesteacăn
pe pântecul tău de
femeie
puţin obosită de viaţă.
Degetele tale sunt reci
când
îmi tunzi barba.
Îţi ating coapsa
cu degetele mele fierbinţi,
iar în cameră
începe să
fulguiască uşor.
Tu eşti mesteacănul
şi eu bradul.
Printre noi trece
umbra unui elan
care îşi caută
o pereche.
Dar cu cât te doresc
mai mult
cu atât te
îndepărtezi.
- Oare câţi kilometri
au de făcut
între buzele noastre
poştaşii?
Au de umblat
prin ceaţă şi
lapoviţă.
Drumul e greu,
are suişuri şi
coborâşuri
abrupte.
Iarna
au nevoie de
schiuri
şi se înzăpezesc uneori
prin cătune uitate de
Dumnezeu
unde beau ceai
cu preotul şi învăţătorul.
Şi când ajung în sfârşit
au picioarele degerate
şi sprâncenele
pline de promoroacă,
cer de băut
o cană cu lapte fierbinte,
iar pe urmă
ne-ntind,
în loc de
scrisoare,
câţiva sâmburi de rodie.
- Dacă te culci,
învaţă-mă
să mă culc şi eu.
Dacă dormi,
învaţă-mă
să dorm şi eu.
Dacă visezi
învaţă-mă
să visez şi eu.
Dacă mori,
te voi învăţa moartea.
Ceaiul
are gustul
prafului
de pe pianinele
la care mai cântă
doar pulberea.
În cameră a pătruns
un nor de polen,
iar între sângele meu
şi sângele tău
a apărut
curcubeul.
Stingem lumina.
Ne căutăm
unul pe altul
prin întuneric.
Două grămăjoare mici de
de cenuşă.
Poezii mai de demult…
- Pe palierul de la internat
Cu staluri şi cu loji de sărbătoare
Stă bona noastră-n scaunu-i sculptat
Dintr-un banal şi cubic bloc de sare
Ca o străjeră şleampătă în fraise
Ea priveghează şcoala vultureşte
Şi pe genunchiul ei un titirez
Făcut din abanos se învârteşte
Fiind atât de prinsă de citit
Din catalogul plin de note rele
Că se opresc pe hol din scârţâit
Cocoşii decupaţi din tinichele
Şi-ncremenesc armurile-n oficiu
Lângă ibricul roşu de cafea
Dar iată că elevul de serviciu
Cu o bucată moale de tafta
Ştergându-i bonei noastre pince-nez-ul
Pe coridor alunecă grăbit
Şi-ncearcă să pornească titirezul
Care /constat acuma/ s-a oprit
- Sunt săptămâni zglobii de carantină
Când stă-n culcuş întregul internat
Şi ne predă pasivul în latină
Maşina-n patru timpi de învăţat
Cu inelate mâini de domnişoară
Plimbându-se pe clape-ncetişor
Şi clopoţei ce înşiraţi pe sfoară
Împrăştie teroare-n monitori
Căci la gustarea de la ora zece
Maşina-n patru timpi se face foc
Vârându-şi într-un vas cu apă rece
Piciorul plat de mare pedagog
Şi începând să şuiere subţire
Din tubul său de-alamă-ncovoiat
Le-mparte-nvăţăceilor clistire
Şi praf liliachiu de scărpinat
Noroc că nuieluşa din comodă
Zvâcnindu-ne elastic pe spinări
Ne bate într-o limbă hotentotă
În care nu există conjugări
- De după o cortină vișinie
La capătul acestui lung rambleu
Ieșea surâzător din magazie
În loden verde bunul Dumnezeu
Și ne chema-n tramvaiul cu o șină
Care suia pe poduri argintii
Spre mahalaua noastră levantină
Numită ca-n Scriptură Neftali
Pe unde bunicuța nărăvașă-și
Păzea cu un teribil măturoi
Nepoții străvezii încă în fașă
Și straturile verzi de usturoi
În timp ce la firida din perete
Pictată pe oblon cu cheia fa
Mătușa Frida cumpăra bilete
De la un ins hazliu de tinichea
Iar tații noștri răposați de tineri
Își scuturau meloanele de praf
Și îmbrăcându-și hainele de gineri
Mergeau iavaș-iavaș la fotograf
Încât până și bona noastră Else
Lăsând deoparte toc și-abecedar
A scos din dulăpiorul cu diverse
Un excelent binoclu militar
Și urmărea cum traversează splaiul
Pe sub balconul unchiului Tadeu
Ca un planor trandafiriu tramvaiul
Cu patru cai condus de Dumnezeu
În care noi copiii de la școală
Iscând un talmeș-balmeș prin cămări
Aveam pe cap coroane de beteală
Și aprindeam prin colțuri lumânări
- Stomatologul nostru cârcotaș
Ce pedala de zor la bormașină
Avea în buzunaru-i uriaș
Saci de dormit umpluți cu vatelină
Și paturi rozalii ca niște scoici
Sofale moi pilote dolofane
Precum și-n locul clasicelor doici/
Un ceainic prevăzut cu mameloane
Pentru copii fugiți de la părinți
Ce nimerind la dânsul din greșeală
Prindeau să-i ceară leacuri pentru dinți
Cu iz amăgitor de portocală
Iar meșterul dințar de care spun
Privindu-i prin monoclu bătrânește
După ce lua o priză de tutun
Îi saluta pocnind voios din cleşte
Și-apoi scotea dintr-un sertar de scrin
Măselele cutărei străbunice
Pe care c-un ciocan diamantin
Li le-mplânta odraslelor peltice
Spunând că-i pus de însăși mama lor
Și ca să n-aibă țâncii nici un dubiu
C-un deget învelit în staniol
Le arăta celebrul său marsupiu/
Să-i pună foarte bine la păstrat
Frecându-le-n acest răstimp gingia
Pe fiecare plod în câte-un pat
Taman până se gată veșnicia
Facebook
WhatsApp
TikTok
