Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
Am cu ce mă
mândri.
Cu câtă hârtie
am mâzgălit
s-ar putea șterge
la fund
un județ..
2.
Sunt fericit
că o să mor în
brațele tale
ca un soldat
ce și-a făcut
datoria până la capăt,
dragul meu laptop,
tu pâinea mea cea de toate
zilele, tu mașinuța
mea de descreierisit.
3.
Acum ne despărţim până la moarte
Hălăduind buimaci din loc în loc
Dar va rămâne-n urma noastră-o carte
Ce-o să se cheme, simplu, Despre foc.
Şi-o să înceapă-un anotimp de fiere
În care ziua are doar amurg.
Ne rupem. Bălmăjim despre durere.
Tu ţii în mână scule de chirurg,
Iar şalul negru-ţi şade foarte bine
Când treci prin vid, cu capul aplecat;
Ah! Carul Mare, ce-l priveam cu tine,
Se leagănă precum un spânzurat
Şi am în gură numai pietre dure
Din care îţi voi face un şirag.
Ascult cum e tăiată o pădure.
În ochiu-ţi tocmai a secat un lac.
Acum ne despărţim până la moarte.
Ai fost de fum şi o să fii de fum,
Dar va rămâne-n urma noastră-o carte
Ce-o să se cheme, simplu, Despre scrum.
Poezii mai de demult…
1.
din CARTEA POMELNICELOR
Pariziene spleenuri! Lulele cu haşiş!
Mari albatroşi pe puntea unor barcazuri vile!
Prin codri de simboluri privindu-ne pieziş
Se macera plictisul unei ploioase zile
În timp ce în culcuşul lor rece de femei
Făcând să i se-ncrunte lui Platon barba sură
Delfina cea ciudată şi Hipolita ei
Visau că îşi sărută mormintele pe gură
Parfum culoare sunet prin câte-o seară scundă
Îşi îngânau risipa ecoului lor rar
Iar ochii beau cu sete priveliştea imundă
Unde cocea la soare câte un hoit murdar
Săruturile Circei cu mâini de astroloagă
Pe frunţi de vechi otrepe se încrustau avan
Cum din adânci firide de umbră se dezghioacă
Sculptată în savană de-un Faust african
O moarte căpitane bătrân ce plaur şters
Va fi acea Cyteră cu lâncede platouri
Pe care barzi pletorici şi istoviţi de mers
Vor distila esenţa defunctelor amoruri?
Ca-ntr-un vârtej de muzici ciudat şi pestifer
Reverberând în ferme culori parnasiene
Parisul e eretic la gala lui Baudelaire
Mansardele sunt pline de vinete migrene
Apoi lângă-o femeie cu şolduri tuciurii
(Adio frumuseţe a verilor prea scurte!)
Cu degetul la tâmplă un biet poète maudit
Ascultă bocănitul butucilor din curte
Mai înainte totuşi ca zorii să inunde
Terasele de seară pe care barzii zac
Acest apatic rege al ţărilor afunde
Va face să pălească rentierii lui Balzac
2.
din CARTEA POMELNICELOR
Vânat cu şbilţul ca pungaşii
Cândva pe hudiţe pustii
Tu frate bun cu toţi apaşii
Şi straşnic stâlp de puşcării
Duhnind a crâşmă şi-a povarnă
Ci-n snoave tare pehlivan
Ce te-ncălzeai pe timp de iarnă
Lângă-al Margotei burdihan
Şi tocmai îngânai irmoase
Când gaborul te-a pus la ţarc
Din timpul Bertei Picioroase
Şi-al sfintei verguri Jeanna D’Arc
Şi gâdele ţi-a pus cravată
Şi-un popă gângav ţi-a cântat
Ci unde-i neaua de-altădată
Şi unde-i Carol-Împărat?
Thaisa fără marafete?
Al doamnei Flora nu ştiu ce?
Pe unde-i Petrea cel scapete?
Fecioara Franţei unde e?
Diac setos după libaţii
Dedat cu hoţii şi sperjur
Abia de gât cu spânzuraţii
Pricepi cât tragi de greu la cur
Iar limba-nvineţită biata
Ea ce pupase-atât curvet
Îşi stihuieşte-acum diata
Rugând pe Sfântul Paraclet
Să îţi aprindă-o luminiţă
Un sfârc acolo de un ban
Bătrâna ta armurăriţă
Sau Berta mare la bulan
Ca sus pe pajiştea-nflorată
Studentul lotru şi ciachir
Francois Villon numit odată
Să intre-n rai ca-ntr-un tractir
Şi tot în hanţe şi-n otrepe
Uitîndu-se în jur ciufut
Pe Sfîntul Petru să-l întrebe:
Ce dai bătrâne de băut?
Şi-apoi cu brânca lui hoţească
Scoţându-şi ştreangul putrezit
La Maica Sfântă să-i şoptească:
Măicuţă bine te-am găsit
Tălmăciri…
1.
apollinaire
Brândușele
Păşunea dacă-i toamnă se umple de venin
Iar vacile păscând-o
Se otrăvesc puţin
Brândușele culoare de liliac şi cearcăn
Care-nfloresc acolo ca ochii tăi sunt parcă
Albaştri ca un cearcăn ca toamna ce-albăstreşte
Iar viaţa-mi pentru ochii-ţi încet se otrăveşte
Copiii de la şcoală cu mare larmă ies
Ei cântă din harmonici şi dau pe câmpuri ghes
Să strângă-n coş brânduşe ce-a mame-ar semăna
Şi-s colorate-n vânăt la fel ca pleoapa ta
Care se zbate-amarnic în vânt fiindcă-i toamnă
C-un cântec lin ciurdarul cireada o îndeamnă
Iar vacile dau muget şi lasă părăsită
Păşunea care toamna-i malefic înflorită
2.
apollinaire
Salomeea
Ca Ioan Botezătorul să mai surâdă-o dată
Îl voi vrăji o Sire c-un dans de serafim
De ce eşti tristă mamă şi stai îngândurată
În haine de contesă alături de Delfin
Ah inima-mi deodată bătea nespus de tare
Când eu dansam în ierburi prinzând de vorba-i drag
Şi-i tot brodam din crinii ce izbucneau în floare
O banderolă care să-i vină pe toiag
Nu mai brodez de-acuma nu mai brodez vai mie
Va înflori toiagu-i lângă Iordan socot
Iar când soldaţii voştri-l vor scoate din chilie
Mi-or fi răpuşi şi veştezi toţi crinii crai Irod
Veniţi veniţi cu mine la umbra-aceea deasă
Iar tu nebun al curţii opreşte din jelit
În loc să-ţi iei marota ia-i capul şi dansează
Nu mamă nu-l atinge pe frunte s-a răcit
Tu Sire ia-ţi soldaţii şi hai în locu-acela
O să săpăm o groapă şi-o să-l culcăm în ea
Vom pune flori acolo în rondă vom dansa
Până la ceasu-n care eu pierde-mi-oi jartiera
Monarhul tabachera
Infantele rozarul
Iar popa breviarul
3.
apollinaire
Adio
Eu am cules o buruiană
Muri şi toamna nu uita
Tu ai plecat e viaţă vană
Mireasmă-a vremii buruiană
Să-ţi aminteşti: te-oi aştepta
.
Facebook
WhatsApp
TikTok
