Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
Cu fiecare prieten
ce pleacă
orașul se face mai mic.
Le aud celulele
amestecându-se
cu pământul.
Văd iarba venind
ca un popor migrator
și
acoperindu-le
crucile
din care ei uneori
mai îndrăznesc să scoată
o mână
sau vârful unui picior
să vadă
cum mai e vremea.
Iar atunci când vorbesc
rostesc cuvintele de la sfârșit către început
și lasă între ele pauze lungi
prin care
se zăresc stelele.jos
și pământul deasupra.
2.
Te rod amintirile
aşa cum rod şoarecii
hârtile vechi,
Toate relicvele tale
au ars
într-o singură noapte.
Ţi-a mai rămas
pe fundul ochiului
puţină funingine,
pe timpane ceva
ca amprenta unui picior
şi o pânză de
păianjen acolo
unde pe vremuri
era un vulcan.
3.
O pală de vânt te-a ridicat și te-a dus
pasărea părăsește
grădina copilăriei
aștepta să răsară
mlada de aur
apoi aplecându-se
strecură o monedă de plumb
între buzele moartei
acul suveica lucrează
cu strigăt de moarte
pasărea părăsește
grădina copilăriei
4.
Mă rog pentru
fosfor
pentru carbon
pentru
oasele craniului
iubito suie plângând
printr-o
tijă de
trandafir
ea dezmiardă
semințele zgribulite
le duce
în dreptul
pieptului și le leagănă
o putere a
preschimbat-o spunea
„Îți voi da la plecare
un boț de
pământ albicios”
avusese
în loc de ochi frunze
Poezii mai de demult…
1.
La masa din local ca un ostrov
Unde mă seci pe rând şi mă înrouri
Tu semeni cu-o evreică din Krakow
Iar fusta ta aduce cu ghettoul
Când ne privim parcă am spune psalmi
Şi trupurile noastre complotează
Iar sânii tăi sunt verzi ca nişte palmi
Sub şalul tău precum o metastază
La alte mese-şi fac poeţii plinul
E tărăboi şi zarvă împrejur
Dar tu îmi guşti îngândurată vinul
Şi vinul are gust de Iom-Kipur
Căci iarna e aproape de sfârşit
Şi /ca un timbru vechi din Palestina/
Lipindu-mă de şoldul tău semit
Visez că îţi sărut hemoglobina
Precum un bijutier de la Hebron
Ce-ţi poleieşte ambele picioare
Tu dulce Raşelica Nachmansohn
Cu aur cu argint cu disperare
2.
Istoria îşi bate peste gură
Cu-o coadă grosolană de topor
Şcolarul leneş – pus să intoneze
La balul curţii gama do major
La balul curţii ni se-mpart cartuşe
Şi ni se dă şi dreptul de-a lătra
Cu cheia sol pictată pe drapele
Se cred frumoşi copii cheii fa
Visând într-o popotă clandestină
/Oare de unde? Oare pentru ce?/
În timp ce cântă de bandiera rossa
De cuiele din palmele lui che
Oraşului obez ca un mercator
Urându-i nopţi lugubre de pârjol
Când spânzurăm un rest de comandante
De şarpele bubos al cheii sol
Şi ne străpung tristeţea bulevarde
/Tristeţea ca un mic variete/
Apoi bem vin într-un local de noapte
Iar vinul pare sângele lui che
3.
Ne-ascundem sărăcia prin mansarde
Şi ne vorbim de-o vreme prin tăceri
Plămânii noştri-s sparţi de bulevarde
De bitum care duc spre nicăieri
Şi-n cântecele noastre de oraş
Scheletele cuvintelor sunt roşii
Cămăşi de forţă-i strâng de gât pe laşi
Iar ciuma premiază curajoşii
Cu epoleţi frumoşi de mercenar
Când îşi arată printre gratii pumnii
Din tâmpla spartă-a îngerilor sar
Pe tastele computerelor plumbii
Prin aburi vineţii de halogen
Care se duc cu mâzga şi cu zloata
Ca versurile unui schizofren
Ce-ncearcă să îşi muşte beregata
Şi lângă geam încep să cânte zorii
Privindu-se cu ochii lor saşii
În timp ce năpârlesc stihuitorii
Iar odele aduc a puşcării.
Tălmăciri…
1.
apollinaire
Podul Mirabeau
Sub podul Mirabeau se duc la vale
Şi dragostea şi Sena mai aoare
Plăcerea se năştea din supărare
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
Ţinându-ne de mână să ne privim spăşit
Cu braţele întinse un pod închipuit
Sub care curge fluviul sătul de atât privit
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
Şi dragostea se duce ca apa somnolentă
Şi dragostea se duce iar viaţa-mi pare lentă
Iubirea-i trecătoare speranţa violentă
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
Trec zile lungi trec săptămâni posace
Nici dragostea nici timpul dus se-ntoarce
Iar Sena se tot duce pe sub arce
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
2.
prevert
Ca să pictaţi pasărea
Trebuie să pictaţi mai întâi
o colivie cu uşiţa deschisă
pe urmă pictaţi
ceva drăguţ
ceva simplu
ceva frumos
ceva de folos
pentru pasăre
rezemaţi apoi pânza de un copac
într-o grădină
într-o dumbravă
într-o pădure
ascundeţi-vă după copac
fără să spuneţi nimic
fără să vă mişcaţi
Uneori pasărea vine îndată
dar pot trece ani mulţi înainte să se
decidă
Nu vă descurajaţi
aşteptaţi
aşteptaţi ani mulţi dacă trebuie
faptul că pasărea vine
mai devreme sau mai târziu
nu are nici o legătură
cu reuşita tabloului
Când pasărea vine
dacă vine
păstraţi cea mai adâncă tăcere
aşteptaţi ca pasărea să intre în colivie
şi după de a intrat
închideţi uşor uşiţa cu pensula
pe urmă ştergeţi toate gratiile una cîte una
având grijă să nu atingeţi nici o pană a păsării
Pictaţi apoi cu grijă copacul
alegând cea mai frumoasă din crengile lui pentru pasăre
pictaţi de asemenea frunzele verzi şi răcoarea vântului
pulberea soarelui
foşnetul micilor animale prin iarbă în căldura văratică
şi aşteptaţi ca pasărea să se decidă să cânte
Dacă nu cântă
e semn rău
semn că tabloul e prost
dar dacă începe să cânte e un semn bun
semn că puteţi să vă iscăliţi
atunci smulgeţi uşor cu blândeţe
o pană a păsării
şi scrieţi-vă numele jos în colţul tabloului
Facebook
WhatsApp
TikTok
