Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi…
1.
În seara asta eşti tristă
ca o ţară cu
lacuri şi cu păduri
nestrăbătute de
oameni.
Visezi
că faci dragoste
cu un nor,
iar vântul îţi
ridică puţin
poalele rochiei.
Sângele meu
vine spre tine
ca un strigăt
de raţă sălbatică.
2.
Ne aşteptăm
unul pe celălalt.
Fiecare în altă
staţie de
tramvai,
cu
umbrelele desfăcute.
Apa Sâmbetei curge
dinspre mine spre tine,
mohorâtă şi
plină de
mâl.
Dar într-o zi vor veni
neputinţa, bătrâneţea şi boala.
Goliciunea ta o să semene
cu o peliculă
spălăcită de epocă.
Iar la telefonul meu
o să-ţi răspundă
numai ecoul.
3.
N-o să ştiu niciodată
dacă eşti moartea sau viaţa.
În unele nopţi
sexul tău semăna
cu un bulgăre
mic şi otrăvitor de
uraniu, dar sângele tău
şi sângele meu
aveau exact
aceeaşi nuanţă
de roşu aprins,
de parcă am fi avut amândoi
o singură inimă
şi aceiaşi plămâni.
Ne iubeam.
Apoi tu te făceai Venus,
iar eu Carul Mare.
Tu răsăreai mai devreme
şi eu mai târziu.
Nu ne mai puteam atinge.
Ne puteam doar privi.
Şi o zăpadă roşie ningea între noi
gata să ne acopere
pentru totdeauna.
4.
După ce
te-am mângâiat
îndelung
în palma mea
a apărut pe neaşteptate
linia vieţii.
De când
mi-am lipit
faţa de pântecul tău
nu-mi mai e frică
de întuneric.
Poezii mai de demult…
1.
Amoarea mea să facem socoteală
Şi să vedem pe ce putem conta:
E între noi un fluviu de cerneală
Un vultur spânzurat de o zăbrea
Sunt goluri mari lăsate-n alfabet
De litera cutare sau cutare
O robă jerpelită de poet
Cu zaruri măsluite-n buzunare
Un candelabru de pământ enorm
Câteva mici relicve de la Bosfor
E scoica ascuţită-n care dorm
Pudrat pe cap cu litere de fosfor
Ceva şi invizibil şi convex
O cameră cu sunete maligne
E boala unui retor fără sex
Ce se-nmulţeşte doar prin paradigme
Un fel de biblotecă-insectar
În care-o duc gândacii foarte bine
Şi pusă la păstrat într-un pahar
Romantica-mi pasiune pentru tine
2.
Cu un amor de retor ce să faci?
Cum să trăim o viaţa-n stilul attic
Alături de didascalii posaci
Ce nu mai au în pipa lor jăratic
În sâmbetele roz în care vii
Privind cu-nduioşare de la praguri
Nişte firide pline de hârtii
O masă lungă plină de chitaburi
În timp ce bat pendulele spăşit
Şi-ngână scribii maxime latine?
Aici e un imperiu prăfuit
O agoră ticsită de drezine
Cu maşiniştii lor de tinichea
Vorbind un idiom antic şi veşted
Nu râde! Nu vorbi! Nu respira!
Vrei să ne cadă Attica pe creştet?
Că uite hexametrii s-au lăţit
Şi-ţi strâng cu ură gleznele ca-n cleşte
În timp ce un diac îmbătrânit
Te-ntâmpină vorbindu-ţi elineşte
Şi spune încreţindu-şi faţa seacă
Sau preumblându-şi ochii peste coli
Că eşti cea mai frumoasă hipalagă
Din ultimul său text despre soboli
3.
Jucând mereu cu zaruri măsluite
Şi ţintuind din ochi caietul gol
Sub un polog de vorbe bălmăjite
Să fii ferice domnule sobol
Prin vidul traversat de parapante
Când vulturii coboară în picaj
Pictat pe pardesiu cu consonante
Am luat o căpcăună-n mariaj
Şi-acum degust vocabule de ceară
Am palme scorojite de diac
Cum poate fi o cârciumă murdară
Infernul poate fi şi-un mare brac
Şi-n timp ce zorii vin pe dibuite
Cântând lugubru stanţe de amor
Didascalii-n halate ponosite
Prin colbul gros trăiesc de parcă mor
Iar izul fad al timpului mă fură
Respir prin colţuri praful cu nesaţ
Vârât amorul meu într-o armură
Şi cu cenuşa cărţilor sub braţ
4.
Eu îmi trăiesc solemn cărturăria
Privind pieiş la buchiile din palii
Ca-n biblioteca din Alexandria
Unde veneau pe vremuri didascalii
Statui de tuci mă cercetează grav
Am eşuat ca numerii pe-o riglă
Aici se-ngraşă retorii cu praf
Şi-şi ţin sub limbă perlele de sticlă
E-un anotimp de pulbere blazat
Ce se divide-n scorojite zile
Când hexametrii scapără ciudat
Iar oamenii-s mâncaţi de facsimile
Bătrânele culturi s-au tuns chilug
Ce-am scris am scris cu litere de apă
Pereţii bibliotecilor mă sug
Şi-apocalipsul poate să înceapă
Iar seara-i gravă ca un cenotaf
Oglinzile plodesc coleoptere
Aici se-ngraşă retorii cu praf
Gătindu-se spăşit de împăiere
Facebook
WhatsApp
TikTok
