Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
După ce ne iubim
trupul tău
pare în întuneric
o uriaşă clepsidră.
Fiecare
picătură de sânge
e un fir de
nisip.
Pustiul se-ntinde
de la răsărit la apus
şi de la miazănoapte
la miazăzi.
Moartea
umblă pe acoperiş
ca o
pisică persană-n
călduri.
2.
Ştiu să
jonglez cu cuvintele
ca şi cum aş jongla
cu nişte cuţite.
Ştiu să fac răni
care se vindecă
foarte greu
sau nu se mai vindecă.
Ştiu să zbor
în jurul coapselor tale
ca un fluture
negru de noapte,
ca să-ţi fac
un copil.
Ştiu să
îmblânzesc moartea
şi să vindec
de gâlci.
Ştiu să
prefac în plumb
tot ce ating.
Ştiu că
unu şi cu unu
fac zero.
3.
De la o vreme
între mine şi tine
ninge şi vara.
De la picioarele tale
la picioarele mele
se întinde
un strat de zăpadă
proaspăt şi alb.
Uneori
cu urme de lup.
Respiraţia mea
ajunge la tine
în treizeci de zile,
ca o scrisoare
expediată
din kamceatka.
Locuim de la o vreme
în lună, tot
foarte departe
unul de celălalt.
Tu încerci
să sădeşti o
pădure,
eu îţi cioplesc
sânii şi coapsele
din rocă lunară.
Iar respiraţia mea
face până la tine
tot treizeci de zile
şi treizeci de nopţi.
Poezii mai de demult…
1.
birt londonez
Mă aşez la o
masă cu
marx şi cu engels.
Alcătuim de o
vreme un
grup hazliu şi gălăgios,
iar şmecherii londrei au
început să
ne cam ştie
de frică.
Bem 20 de halbe de bere,
înfulecăm un platou
uriaş cu cârnaţi,
urlăm din toţi bojocii internaţionala,
Apoi
ne topim în roşul unui drapel
pe care îl agită un bătrânel chelios
/unicul participant la o
manifestaţie comunistă
din nu ştiu ce
stat asiatic/
în timp ce înjură
cu vehemenţă capitalismul
într-o engleză aproximativă.
joc alba-neagra cu regina victoria
Într-o noapte
pe podul westmister
am jucat alba-neagra
cu regina victoria.
Tamisa era puţin agitată.
iar turiştii mâncau din
caserole ceva negru şi
lipicios, care le înnegrea dinţii.
Chiar şi dinţii femeii
care mă ţinea de braţ
începuseră să se înnegrească.
Într-o noapte
pe podul westmister
am jucat alba-neagra cu
regina victoria
şi
mi s-a întâmplat să
câştig.
În parcul st. james
veveriţele se încurcaseră
în părul de culoarea catranului
al plimbăreţelor noctambule,
iar eu ţineam strâns între degete
proteza dentară,
neagră fireşte,
a reginei victoria.
baker street,221 b
Cât de mult mi-am dorit
să urc într-o zi
scările acestei locuinţe din baker street.
Doctorul watson tocmai
fusese chemat
la căpătâiul unui bolnav
aşa că vestitul
detectiv este singur
iar pe masă abureşte
ca într-o povestire victoriană
un mic dejun englezesc.
Holmes mă priveşte
cu nişte ochi lăcrimoşi de beţiv
şi îmi spune mâhnit :
« De la o vreme
toţi criminalii
au devenit nişte dobitoci,
iar scotland yard-ul
recurge tot mai rar
la serviciile mele,
aşa că am ajuns total dependent
de alcool şi de cocaină
şi din pricina plictiselii
sunt tot mai tentat
să comit o crimă perfectă
Iar chipul lui zbârcit
începe să se topească treptat.
Mai rămâne
pentru câteva clipe luleaua.
Apoi numai fumul lulelei.
Și vocea lui răgușită:
„De asta-ți spun watson
îmbată-te ziua
și roagă-te noaptea.
Mulțumește-i lui Dumnezeu
c-a inventat
noaptea și somnul”.
Tălmăciri…
1.
- J.- M. Levet
(1874 – 1906)
La Plata
Nici doamnele ce vor să-l deie gata.
Nici călăritu-n pampa, foarte des,
Nu pot să-l lecuiască în La Plata
De spleenul lui pe consulul francez
Povestea lui, sărmanul, este ştiută-un pic:
O dragoste fatală fu dat să îl devore
Şi şi-a găsit în opiu un excelent amic;
Era pe vremea-aceea în post la Singapore.
Îi place să stăbată câmpiile călare,
Şi oamenii din pampa îi par de pizmuit,
Dar când se-ntoarce iarăşi la cele consulare
Îl vezi ca într-un poncho-n tristeţe învelit.
Şi n-a băgat de seamă îmi pare că Lolita
Valdés îl cercetează cu ochiul ei ardent
Deşi-i cărunt de-o vreme, iar chipu-i suferit-a
De frigurile luate-n Extremul Orient.
2.
André Gide (1869 – 1951)
Poeziile lui André Walter
N-a fost în anul ăsta, iubito, primăvară.
Nici cântece, vreo floare cu-aroma ei uşoară,
N-au fost april, nici râsu-ţi, n-au fost metamorfoze,
N-am împletit, ca-n vremuri, cunununi-cununi din roze.
Am stat aşa la lampă un an întreg pesemne
Citind poveşti de iarnă-adunate peste an
Când ne-a suprins la geamuri un soare de septembre,
Precum o anemonă de mare, roşcovan.
Mi-ai spus e iarăşi toamna la fereastră,
Ne fuse dat tot anul să dormim
De mai trăim aşa, printre buchini,
Ce monoton va trece viaţa noastră.
Poate a fost şi primăvară-aci
Fără să prindem noi nimic de veste;
Să intre-n casă zorile de zi,
Hai, trage draperia la ferestre.
Ploua. Am aţâţat, iubito, iarăşi
Lumina lămpii care a pălit
Şi-am aşteptat, doi vechi şi trişti tovarăşi,
Să vină primăvara în sfârşit.
Facebook
WhatsApp
TikTok
