UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la  Gazeta Dâmboviței,  la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…

 

1.

Ia un cântec de bonton
De pe când eram Villon

Ia şi un irmos ghiduş
De pe când eram Cartouche,

O terţină şi-un catren
De pe când eram Verlaine

Prohodire pentru Lenin
De pe când eram Esenin

Şi-o cântare de paharu’
De pe când eram Stelaru

Şansonete mai cu cleiu
De pe când eram Mateiu

Ia şi nişte arii lente
De pe când eram Terente

O cîntare mai cu of
De pe când eram Dimov

Ia şi-un cântecel peltic
Pentru când oi fi nimic

Şi-o să pură cimitiru’
Tot a bere Bragadiru

Şi-o să-mi joace o putană
Cazaciocu’ pe gropană.

2.

Amorul prăvălit

Un vânt iabraş Amorul azi-noapte-l prăvăli,
Cel ce, în cel mai tainic ungher din acest parc,
Zâmbea cu răutate şi încorda din arc,
Ţinându-ne cu gândul la el cândva o zi.

Se prăvăli Amorul! Statuia lui de marmor
O răvăşeşte vântul.Si-i trist să vezi anume
Doar soclul gol, pe care al sculptorului nume
Abia se mai citeşte, umbrit de nişte arbori.

E trist cum stă-n picioare atât: un piedestal,
El singur. Gânduri grele în mintea mea tot vin
Şi pleacă, visul însuşi a devenit un chin,
Viitorul se arată nesigur, crud, fatal.
.
E trist. Şi chiar tu însăţi îmi pari puţin mişcată
De acest tablou, cu toate că ochiul tău frivol
Deja priveşte-un flutur de purpură, în zbor
Pe-aleea unde zace statuia răsturnată.

3.

Copii cu piept de papură subțiri
Dau iama în grădini și pofta trece
Prin aer ca un fir de mohair
E-o alăută strâmbă ceafa rece

Vibrând în iarbă ca un bărzăune
-Sunt îngropate pân la buze-n grâu
Șapte verzui și delicate lune
-O nu mă tulbura amicul meu

Ce-ai vrea să fii?
-Eu muscă. Tu?
-Albină.
-Damnat să fii de vii să mă urzici!
-Tălpi moi de lapte ulmecă-n sulfină
-Mai bine amândoi am fi furnici

-Vezi? Cerul este roș ca un homar
-Nu nu-i homar…
-Din nou mă tulburi…
-Poate,,,
Cu lapte cald în țâțele-i roșcate
Pomona însăși bântuie-n mărar

Și-o-nrourată pajiște se iscă
Dar visătorii ciufuliți peltici
Lipesc viclene boturi de arici
Sughițând gravi de Marea Odaliscă

4.

Cu plase pentru fluturi alergăm
Parcă am fi o roată de caleașcă
Frântă în șapte și naivi ne sărutăm
Degetul când ni-l prinde vreo rădașcă

Mai cu arțag norii ne par cămăși
De noapte șiroind pe cerul tandru
Sau niște transparente roze făși
Pistruii însă ni-s de băiețandru

Nu de călugăr sau de cărturar
Ce-și canonește la feștilă fața
Și chiar și călăritul pe măgar
Ni-i mai ingenuu parcă dimineața

De asta c-un prostatic ochi de broască
Suflând în aer fulgi de păpădie
Fără a ști vreo boabă latinească
Herborizăm cu multă modestie