Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi…
1.
Canţona coţcarului fără noroc
Într-o nefastă marţi de dimineaţă
Trecută-n călindar cu parapon
M-a întrebat o şleampătă de ţaţă:
-Jucăm conţina oarbă mă Pampon?
Cu un batic legată peste falcă
Şi frântă pe din două la mijloc
Mi se păruse mie poamă acră
Cu toate astea m-apucai să joc
Coţcară baba! Leoarcă de sudoare
Şi să spun drept puţin la faţă tras
Făcând cu limba cruce frăţioare
Cercai să scot din mânecă un as
Dar ţi-ai găsit! Mă dibui spurcata
Şi scoţând foc pe nară ca un drac
Mi-a apucat cu labele cravata
Şi m-a pocnit cu capul în stomac
-Te bat cu riga boaită venetică!
-Mă baţi cu riga? Să avem pardon!
Şi cu piciorul ei ca o surcică
Îmi trase una-n noadă prin palton
-Nu face pe nebunul! Dă pitacii!
I-am dat tot ce aveam în buzunar
-Aşa! Şi-acuma leapădă-ţi nădragii
Dă-mi gheată parapliu şi brăcinar!
De mă trezii gol puşcă în odaie
Culcat pe spate parcă rupt în trei
Iar baba – dintr-un jilţ scalâmb de paie –
Îmi făcea vânt uşor cu coada ei
Pe urmă-mi porunci s-o iau în cârcă
(Aşa faci gloabă dintr-un biet coţcar!)
Şi îmi striga bicisnica de hârcă:
La bulivar Pampon la bulivar!
De asta-i sfătuiesc pe toţi fârtaţii
Ce şed pe canapea şi sorb la şvarţ:
Oricât aţi fi de dornici de libaţii
Să nu jucaţi conţina oarbă marţi
Că vine farmazoanca şi vă schimbă
Strâmbând din nas numai aşa un pic
Sau bălmăjind descântece sub limbă
Din fercheşi tişti în fercheşi cai de dric
2.
Aria eroică a lui Gagamiţă
Curat murdar! Cu furie dementă
Îmi explodează bumbii câte opt
Dând nas în nas cu falnica sergentă
Ce m-a iubit nebun la patruşopt!
Făcând să deie dracu’ în odaia
Unde făcurăm şcoală de cadeţi
Ea-i pusă să snopească Turtucaia
Şi-i plină peste tot de epoleţi
Cu ţurţure războinic în mustaţă
Când dă comanda Trupă! La asalt!
Pe tărtăcuţa plină de mătreaţă
Lipindu-mi sub giuben un plastur cald
Şi suflă abur cald printr-o supapă
Bătând cu străşnicie din picior
Ca eu să o despoi ca pe-o otreapă
De portul ei semeţ de roşior
Şi să îi cânt Deşteaptă-te române
Fiind totodat’ gornist şi toboşar
În luptă cu oştirile păgâne
Din largul ei marsupiu militar
La care le vorbesc cu elocvenţă
De bunii şi străbunii noştri tari
În timp ce transpirând din abundenţă
Plodim pe salteluţă ferentari
Din care vor ieşi eroi de viţă
Aşa că îndulcindu-se un pic
Sergenta spune: Bravos Gagamiţă!
Şi-mi trage zdrangazdranga un pupic
3.
poem despre profesorul mincu
In faţa plutonului de execuţie
profesorul marin mincu
a fost întrebat
despre ultimele sale dorinţe.
Comandantul plutonului
i-a întins chiar, politicos,
propriul său pachet de ţigări,
în vreme ce procurorul,
obligat să asiste la execuţie
îşi privea stânjenit
şosetele cenuşii
şi nu prea curate.
« Daţi-i lui einstein
o frunză
proaspătă de salată
(einstein
e o broască ţestoasă
şi de carapacea ei
condamnatul
îşi sprijinea uneori fruntea
gândindu-se la
fragilitatea
făpturilor omeneşti)
şi apoi omorâţi-mă
ca pe tudor vladimirescu »
răspunde
cu ţâfna-i obişnuită
profesorul mincu
Ofiţerul
a comandat:
foc !
Dar tot vocea
profesorului
e mai puternică,
mai limpede şi
mai răspicată :
« Când
o sa-mi faceţi
autopsia
vedeţi
să nu tăiaţi strâmb
şi haideţi
să începem odată
lecţia aia de
armonie ! ».
4.
song for myself
La vârsta
când poezia
nu mai e
o chestiune de
glande
oboseala îţi face
ordine-n casă.
Îţi pune pe masă
ciorba de
burtă
a
bărbaţilor singuri.
şi începe
să-ţi maseze
uşurel
tălpile.
Iar la noapte
(ca o femeie puternică
şi o comunistă cinstită)
o să-ţi lege la gât
un fular alb
o cravată de
pionier.
Dar nu asta e
liniştea.
Dai de pământ cu
veioza.
La capătul nopţii
nu-i decât capătul nopţii.
Capătul
oribil al
nopții.
Poezii mai de demult…
1.
ziua recunoştiinţei
Cât de frumoasă şi
de bogată esti tu,
dragă americă,
cu ţâţele tale pline de
silicon şi cu
creierul tău genial,
mare şi alb ca un
dulap frigorific, cu
rachetele tale sol-aer ca nişte
mădulare sculate
cu scaunul tău electric
şi cu mirosul tău inconfundabil de
creier prăjit, cu
poliţiştii tăi negri şi
cu bancherii tăi şmecheri,
cu pastorii tăi
slăbănogi şi pleşuvi
care urlă,
arătând cu dreapta spre broadway:
“Ţie-ţi vorbesc, sodomă, trezeşte-te!
Fulgerul Domnului se va prăvăli peste tine ! »,
cu poeţii tăi beţivani şi drogaţi
care te-au scuipat drept între fese
şi au murit detestându-te.
Mătăhăloasă ca un măcelar din chicago
te ridici în picioare
arătându-ne inima ta mare şi roşie de
tapir
dar iată că noi –
noi îţi iubim până şi
cancerul uterin, până şi anusul lăbărţat,
până şi perii de pe picioarele tale
de
ebonită.
Suntem oiţele tale, îţi
behăim numele cu
dragoste şi recunoştinţă, îţi dăruim
tot ce avem noi
mai frumos şi mai bun,
iar tu ne zâmbeşti, cu
dinţii tăi de aur strălucitori,
şi treci iarăşi prin visele noastre
de oameni mărunţi
puternică şi frumoasă ca o
armată de ocupaţie.
Vii să ne ungi
bubele de pe
cortex
cu
puţină
tinctură de
iod.
Hai, aşază-te
pe braţul fotoliului,
vino să ciocnim un pahar
în memoria soţilor rosenberg
şi arată-mi albumul tău vechi de
fotografii, că eu n-am ştiut niciodată
care e sacco
şi care vanzetti.
Vai nu se mai întoarce Gordon Pym
Şi-alexandrinul sună ca un schiaun
Sătui de rom marinăresc şi gin
Noi suntem băutorii de alaun
Edecuri belalii de ţintirim
Şi mari seniori pe jumătate clauni
Ne-am pus să-l aşteptăm pe Gordon Pym
Alexandrinul sună ca un schiaun
Noroc cu marinarul levantin
Ce vine-n birt la fiecare scaun
Ca să ne coasă blând cu ibrişim
În lunga după-amiază fără faun
Prin care prinde fluturi Gordon Pym
3.
E un gurist matol cu pălărie
Ce ne surâde când blajin când fov
Şi calcă precum scrişii pe hârtie
Puţin împleticit puţin otov
Cântând pre muscăleşte un kirie
De parcă-i Serafim de la Sarov
Ce poartă nu potcap ci pălărie
Şi ne surâde când blajin când fov
Iar când comandă spirt pe veresie
Şi ne arată ghiulul lui de grof
Bărbaţi femei întreaga gubernie
Văd D-ul uriaş /de la Dimov/
Ce-l are scris cu tuş pe pălărie
Facebook
WhatsApp
TikTok
