UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

 

Tălmăciri

1.

 

VICTOR HUGO

VÂNĂTOAREA  BURGRAVULUI

Murea de râs, în grota-i hirsută, un vechi faun. (SEGRAIS)
„Oblăduie-ne-n vânătoare!
Oare,
Nu-ţi suntem, sfinte Gottfried, buni fii?
Fii

„Cu noi, şi fac mărturisire,
Sire,
Că-ţi facem, din mai vrednic bazalt,
Alt

„Mormânt; item, o bogăţie,
Ţie,
De corn îţi dăm, din cel mai frumos
Os,

„Şi uranisc din grea brocardă, –
Ardă
Zece lumini, sub el, de alb seu!
Eu

„Mă jur pre capul fiecărui
Cărui
Al VI-lea burgrav Alexis
I-s.”

Pe sfintele, cu dulci miroase,
Oase,
Într-astfel jură vechiul burgrav,
Grav.

„Pajule, tolba! Iar pre zmeul
Meu îl
Înşauă bine peste valtrap!
Trap,

„La curtea contelui, menzile!
Zi-le
Că-i aşteptăm: ni-i haita-n tumult
Mult.

„În cinstea oaspelui ilustru,
Lustru
Fligornilor, arcaşi, bravi soldaţi,
Daţi!

„Îi vreau, la masa cu cerbi proaspeţi,
Oaspeţi,
Diseară, stolnice, doar pre ei!
Ei,

„Şi-acum, la drum! Mai viu, înceată
Ceată,
Şerbi hoţi şi voi, nepotlogari
Ogari!”

Din şa, pe juna Isabella,
El a
Văzut-o, veselă,-n rămas bun…
Un

Ciopor de domni cu inimi calde,
Alde
Baroni şi seneşali, în câmp lin;
Plin,

Apoi, de slugi şi popi nevrednici,
Vrednici
Să lase,-n schimb, de vlavie scurşi
Urşi;

Bez măscărici, copii de casă,
Ca să
Dea sprijin doamnelor din trăsuri,
Suri

Dieci… Pe cai! Burgravu,-n surlă,
Urlă
Chiar el. – Fugiţi de domnii acerbi,
Cerbi!

Mai dùşman în împărăţie,
Ţie,
Cerbime, nu îţi e, de rang ’nalt,
Alt

Decât burgravul! – Ci tăiată,
Iată,
Li-i calea de un demn să-l faci ’erb,
Cerb!

„Sio, câini şi oameni! Un tezaur,
Aur
Şi-argint, în schimbul arborelui
Lui!

„Castelu-mi pre un cerb! – Trofee,
Fee
A silfului ce zboară-n văzduh,
Duh,

„Dă-mi coarnele-i! O, tu, stăpână
Până
Şi-a porcului mistreţ cu urât
Rât,

„Ce-i dăruie Fecioarei preuţi,
Eu îţi
Dau, zână a pădurii, în dar,
Dar

„Fă-mi mâna, roabă ţie,-n stare,
Tare
Şi grea, să-l dea, cât e de vânjos,
Jos!”

Burgravu,-n râvna lui sperjură,
Jură
Pe Vânătorul Negru, – încât
Cât

Pe ce să-l prindă haita strânsă;
Însă,
Nevolnică să-l ţină în şah,
Ah,

Îl scapă! După care, turma
Urma
I-o ia, tăind-o printre,-nspre culmi,
Ulmi.

Adio, pajişti verzi, coline
Line,
Grădini în floare,-ngrădituri vii,
Vii!

El intră în pădure-adâncă,
Încă
Nevătămat, cu muget bovin.
Vin,

Din câmp, câini cărora calupul,
Lupul
Li-l pizmuie, – şi călăreţi grei;
Ei

Pe iepe care (cu ham galben,
Albe,-n
Galopuri, – os de crunt armăsar)
Sar,

Din goană, dâmburi şi hârtoape, –
Ape
Trecându-le, când pinteni, din trup,
Rup.

Minţit de goarnă, el pătrunde
Unde
Nici soarele. – Copoii,-n atac,
Tac,

Dar scurmă… Iar când corn răsună,
Sună
Din nou, – mai ai, nevolnic plotun,
Un

Biet sorţ, şi-atât, să-nşeli poghiazul:
Iazul
Cu tulburi ape, ce mi te sorb,
Orb.

Greu încolţitule, te-afundă!
Undă
Din care-ai luat o gură abea,
Bea!

Fligorni nu-i dau repaus ùrdiei;
Surd, ei,
Ţi-ajung pe fund: un zumzet abea.
Bea!

Din crâng, arcaşii ageri, tăul
Tău îl
Ţintesc. – Băuşi o vadră abea;
Bea!

I-adastă, pre ei toţi, agapa!
Apa
Te mai ascunde-n verde murdar;
Dar

Alaiul lacom te inundă
’N undă,
Din care, pe sub rugi de măcieşi,
Ieşi.

Nădejdile-ţi, de-acu,-s pierdute.
Du-te
La moarte,-n ceasul cel descrescând,
Când

În van ai bun miros şi glesne
Lesne
Alergătoare, – iar nici Sân-Marc,
Arc

Din cale-ţi abătând, pe cerber,
Cerbe
Rănit, nu-l poate ţine în frâu, –
Râu,

Când verşi, de sânge, şi te-adastă
Astă
Câinime şi şerbi cu, pe sub crăngi,
Răngi.

Fanfara cântă, mai sonoră
’N oră,
Căderea-ţi printre vane rumori.
Mori!

La cină, le vei da, tributuri,
Buturi
Şi hălci, iar măruntaiele,-n dar.
Dar

Eşti răzbunat. – Austriaca,
Iaca,
Înşeală un bărbat cam prea nins;
Ins

Care culege, pe coclauri,
Lauri
Mai scumpi decât într-un uzurpat
Pat.

Şi,-n timp ce tu, sub fagi şi sângeri,
Sângeri,
De către ea, lui biet Alexis
I-s,

Pe fruntea-n riduri suprapuse,
Puse
Lungi coarne. – ’Ncât, pe când, în castel,
El

Şi ceilalţi, carnea ta jertfi-vor,
Fi-vor
Nu unul doar, ci – cerbi amândoi –
Doi!

Ianuarie 1828

 

Poezii mai de demult…

1.

REBIS

VII

 

Ea preschimbându-se-ntr-o fee,

sublim i te înclini şi piei

sub limite. — În clini şi piei,

4. ea, preschimbându-se-n trofee:

în cape, în încrengături

cum doar menorele de aur…

Cum doarme,-n orele de aur,

8. încape în încrengături

de vis: culoare, fericită,

străbate; săli de jar egal;

străbate săli, — deja regal

12 de vis: culoare fericită!

O poartă Nilu’! Zorii,-oglinzi

aprind, — şi nu de corn e poarta:

aprind şi nu. Decor, nepoarta

16. o poartă-n iluzorii-oglinzi,

cu încăperi în indigo, —

în iris mov, tot albu’ doare!

În iris, mov total, budoare

20. cu, încă, perini indigo,

ce trec în verde ne-moros.

În alb, e zâna vânătorii;

în albie, zâna! Vânătorii,

24. ce trec în verde nemoros,

ignoră,-n udu-i peisaj,

că, rozalb, umple-o apa numai,

că, roz album, pleoapa nu mai

28. ignoră nudu-i, — peisaj

de vis-color, donat de ea

fi’ndcă fantasmele-ţi sunt pale;

fi’ndcă fantasmele-ţi sunt pale

32. de viscol, ordonat de ea, —

în timp ce coarne-ţi cresc. Cer vid

şi câini ce latră nula lună;

şi câini, ce latră nu la lună,

36. în timp ce coarne-ţi cresc, cervid.

(22 septembrie 2001)

 

REBIS

III

 

În reculegere, de parcă

aleg, — rămas la mâna ei

alegră. — Masla, mâna ei

4. (în reculegere, de Parcă),

în alta: ’n Roşu (care-i ia

mult sânge) schimbă-mi-o. (În cupă,

mult sânge!) — Schimbă-mi-o în Cupă

8. înalta-n roşu… Care-i ea?

Dar eu, — ce, dând pe malve Ghinda,

un Crai de Inimă devin?…

Un crai de inimă de vin!

12. Dar (eu cedând, pe mal), veghinda

stea albă,-n cer, n-ascunde,-n clar

de mir, o denie în aburi

de mirodenie. — În aburi,

16. stea, albă,-n cer! Nasc unde,-n clar,

când un duios crai-nou, nu-n cercu-i

de ieri (ea pare în extaz,

de ieri), i-apare, în extaz, —

20. când, unduios crai nou, nu-ncercui

cu aur anularul ei,

ci,-n o alegră mână, trupu-i…

Ci n-o aleg! Rămână trupu-i

24. cu aura, — nu Larul ei,

dar ochii,-n diamante plânse

a lacrămi, i-o dădeau în dar, —

alacră, mi-o dădeau în dar…

28. Dar, o, chindii, amante plânse,

prelung adio,-n mângâieri

de auroră fără glorie

de aur. — Oră fără glorie,

32. prelung adie-o,-n mângâieri

de apă! Straja spre Levant,

o purpură de nori. (Ard, oare?)

O, purpură de nori: ardoare

36. de a păstra jasp relevant!

(5-6 septembrie 2001)