În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Tălmăciri
1.
PAUL CLAUDEL
COPILĂREŞTI
MELCUL
I
Melcul, doar un pic mai rău
Să mi-l mustri, şi mă tem
Că reintră-n propriul său
Filosoficesc sistem.
II
Unu,-nfuriat pe una,
Blestema: „Amor bandit!”
Melcul: „Mie mi-i totuna,
Zice, că-s hermafrodit!”
III
Într-al melcului castel
Rămas gol, – oglinda mică
Îţi arată ce-i în el
Numai dacă eşti furnică.
[1931]
2.
RAINER MARIA RILKE
REGELE LEPROS
Pe frunte-i fu şi mai vădită lepra
ce,-apoi, şi sub coroană-i s-a ivit;
întreg regatu-i se-afunda-n funebra
sluţenie anevoie de privit,
pe când curtenii se holbau la cazna
celui părând, legat în groase funii,
c-aşteaptă biciul… N-o luau, însă, razna,
de rău vorbindu-şi regele, niciunii. –
De neatins părea că-i e coroana
prin chiar acest nou privilegiu: rana.
3.
BERTOLT BRECHT
CÂNTECUL FETEI DE STRADĂ
[O parafrază]
Eu, domnii mei, de pe la şaişpe ani
Mă aflu-n slujba dragostei pe bani
Şi-am învăţat, din om în om,
Pe propria-mi piele,
Mai bune şi mai rele: ăsta-i jocul,
Dar am uitat şi multe dintre ele.
(La urma-urmei, sunt şi eu un om).
Noroc că totul curge ca o apă:
Şi dragostea şi-amarul au trecut.
Unde ţi-e lacrima de-aseară, din pleoapă?
Unde-i zăpada anului trecut?
Ştiu, pe măsură ce trec anii dulci
Ţi-e tot mai la-ndemână să te culci
Cu unul şi cu altul; dar,
În ani şi ani,
Şi harul cărnii seacă, dacă-l drămui
În fiecare zi, pe gologani.
(La urma-urmei, seacă orice har.)
Noroc că totul curge ca o apă:
Şi dragostea şi-amarul au trecut.
Unde ţi-e lacrima de-aseară, din pleoapă?
Unde-i zăpada anului trecut?
Altminteri, nu-i uşor să converteşti
Plăcerea-n mărunţiş, nici chiar când eşti,
Expertă-n treaba asta, —
Şi-ţi ia ani
S-o faci… Iar între timp, îmbătrâneşti.
(La urma-urmei, n-o să fii tot proasta
Care erai la şaisprezece ani.)
Noroc că totul curge ca o apă:
Şi dragostea şi-amarul au trecut.
Unde ţi-e lacrima de-aseară, din pleoapă?
Unde-i zăpada anului trecut?
Poezii mai de demult…
1.
PEŞTELE ROŞU / MANIERA
Ca să pre-ntâmpin, vechi, reproşu’
că n-aş putea un peşte roşu
să prind, la ceasul după-amiezii,
l-am pescuit pe-al lui Arghezi, –
ce-şi are, de la şarpe, solzii
şi-i stau de strajă,-n jur, cobolzii,
pentru ca gâsca şi-alte raţe
cu plisc oranj, să nu-l înhaţe,
când se prefac că-i fac cadou
câte ceva: aşi de carou,
ca să-l însolzoşească, sau
mai ştiu eu ce… Căci tot ce au
mai scump îi dăruie, cu toţii,
celui ce încă nu-i decât
un gând ce şi l-au pus cu toţii:
să-l fabrice numaidecât
sau mai târziu, – dar mai frumos
ca toţi… Din àcele lor, os
cu os, i-au făurit aricii
scheletul; după care,-amicii
lui se făcură iarăşi ghem.
Lepidopterii, un harem
trimiseră, apoi, de nimfe
şi fluturoaice, în zaimfe,
în lastre-albastre,-n catifele,
pentru ca el ce, încă, mutră
n-avea, nici trup, să ia din ele
câte puţin polen sau pudră, –
ceea ce şi de la lalele
avea, ca şi de la leandru,
să ia; în timp ce, cu ochi tandru,
veniră ciutele şi cerbii
cu cer în coarne, ca să-i facă,
mai moale decât firul ierbii,
un scutec pruncului… Când, iacă!
şi broasca a cu carapace
ca două ditamai capace, –
doar că această arătare
fu izgonită ca atare
de Vraci… Căci pană sau peniţă
din coadă grea de păuniţă,
cu ochi de-un verde-azuriu,
îi trebuieşte cui pictează,
după cum gândul îi dicteză,
un peşte roşu-auriu…
Iar după ce un vraf de funde
şi panglici de învoalte rochii,
trestia şi papura i-au fost
adus, – când se-ntrebau de unde
să ia şi să-i monteze ochii,
veni sticletele, mai prost
de bun, jertfindu-şi-i pe-ai lui…
Noroc că, milostiv, Piticul
îi făcu alţii (ca să vază
sticletele), de sticlă… Şui
nu cred că e decât pisicul,
care-şi tot vâră laba-n vază,
în vaza cea cu peşti de vază
(să-i pipăie, nu doar să-i vază),
ca şi cum peştii-ar fi ai lui!
2.
***
În nopţi ca asta,-ncep să bată rar,
în sarcofage, inimile moarte
ale defuncţilor monarhi, şi-oricât de rar
bat ele, sunetul li-i foarte
puternic, cum izbeşte-se în foarte
vechii pereţi ai groasei carapace,
în care ei rămân pe mai departe
să-şi doarmă-n pace
somnurile-opace,
în tot mai putredele lor brocarte…
3.
PARANTEZĂ
Când pas de deux ajunge pas du tout,
când e pierdut şi ultimul atu,
când inima ţi-e-n solzi ca un tatu, –
de maică-ta mă rog, de taică-tu,
să-ţi spună cât de dragă mi-ai fost tu!
Facebook
WhatsApp
TikTok
