În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
Tizană
grozavă grozamă
ziceai
grozamă grozavă
ziceam
uite-o-n grădină
ziceai
este-ngrădită
ziceam
să-i sărim gardul
ziceai
¿dar body-guard-ul?
ziceam
lui o să-i fierbem
un ceai
¿la ce să i-l fierbem?
ziceam
la flacăra spadei
ziceai
¿a propriei lui spade?
ziceam
iar tu ziceai: sigur
(tăceam
apoi:) fă-i-l singur
ziceam
un ceai de grozamă
ziceai
¿crezi că-i grozavă?
ziceam
cred că din contra
ziceai
eu nu te mai contra-
ziceam
2.
FONOTECA DE AUR
Bubună ziziua
zizice Balbus
alias Bâlbâilă
bună seala
zice Pelticu
(care face ek-
serciţii de lo-
gopedie ca să
ajungă şi el
peRtic)
ună seara
zice Unu ca-
re nu-l poate
zice pe b
beeeeeeeee
zice Oaia
şi-o aude
Lupu din
Lupoaia
(sau invers –
că-i tot aia)
3.
Una reţetă culinară* a astrofilului Michel de Nostredame
(transpusă în catrene de către softologul de serviciu,
Şerban Foarţă, pentru îndulcirea apocalipticelor spaime)
Lui Emil Brumaru
Aflaţi că astrofilul Nostradamus
a fost şi gastrofil – cum vom vedea;
să ne, deci, bucurăm (gaudeamus!)
de neapocaliptica-i peltea.
Fierbi cojile în apă cu o mână
de sare; dacă-s multe coji, atunci
o mai sărezi şi-o laşi să fiarbă, până
se face galbenă – când o arunci.
Speli cojile-n cinci-şase ape (care
aibi grijă să nu ţi le facă terci
sau ferfeniţă); dacă iz de sare
mai au, cu vârful limbii ai să-ncerci.
Le fierbi, din nou, în apă, până trece
prin coaja groasă acul, cât mai lin;
le pui într-un castron cu apă rece
şi vezi, şi-atunci, să n-aibă gust salin;
iar dacă au, le reclăteşti (nu, însă,
mai mult decât se cere ca să nu-l
mai aibă); le aşezi pe-o albă pânză**
şi-aştepţi să se usuce îndestul.
Zahàr sau miere, cât cuprinde, lasă,
apoi, să se topească la foc mic,
iar cojile, aruncă-le-n melasă,
făcându-le a clocoti un pic.
Iei lisa de pe foc şi umpli până
la gură vasu-n care-o transvazezi.
Urmează ca,-n decurs de-o săptămână,
s-o fierbi încă o dată, dacă vezi
că mierea sau zahàrul lasă apă –
semn limpede că nu le vei fi fiert
cum trebuie, iar cojile, de apă,
că le vei fi zvântat abia pe sfert…
Ţi-ar fi surîs, altminteri, dulcea şansă
ca, fiert în zori şi lins după dejun,
din lingură, dulceţul de naramză
să-ţi pară, cu trei luni, mai vechi, mai bun.
E drept că amăreala cojii piere
cu vremea şi că,-n tot mai strâns melanj
cu càndidul zahàr sau blonda miere,
se îndulceşte citricul oranj.
* „Pour confire les orenges qui soient bonnes à manger dans un
jour comme si elles avaient trempé quinze jours.“ (Cf. Michel
Touchard, „Nostradamus ou le devin caché”, Éditions Grasset, Paris, 1972, p. 286)
** Faptul că marele (dez)astrofil, în postură de maestru confiseur, subliniază apăsat culoarea pânzei: „un linge bien blanc“, nu e, totuşi, unul de natură să ne facă a vedea într-însul vreun ocult avertisment malefic. (În treacăt fie spus: ca mai toţi cei care predică sfârşitul lumii, va fi suferit şi Nostradamus, pesemne, de mania curăţeniei: „Car l’univers n’est qu’un défaut/ Dans la pureté du Non-être!“).
Tălmăciri
R U T E B E U F [ cca 1245 – 1285 ]
CELE .IX. BUCURII
ALE MAICII DOMNULUI
XX
Harul de-a face cum ai spus,
Păstrându-te în curăţie.
Inimă, trup, gând, – Cel de Sus
Urmând să ţi le schimbe ţie,
Printr-asta, având el de spus
Că eşti dintr-altă-mpărăţie
Decât a Evei, mai presus
De toate câte-ar fi să fie.
XXI
Nu pot, oricât încerc, să zic
Un lucru despre Ea la care
N-ar fi de-adăugat nimic,
Chiar de mi-ar trece viaţa… Tare
mi-i, însă, dor să spun un pic
despre întâia taină mare:
Buna Vestire, vreau să zic,
Când slugă te-ai numit, se pare.
XXII
N-ai fost semeaţă, ci umilă,
De-aceea raza ce aleargă
Prin ceruri, te-a pătruns, copilă, –
Cum trece, fără să o spargă,
Prin sticla clară şi docilă
De vechi vitrai, ce n-o să-i şteargă
Icoana ploaia fără milă
Când biciuie ogiva-i largă.
XXIII
Drept fost-a laudele tu
Să ţi le-auzi atunci când el,
Isus, se zămisli şi fu
O bucurie de un fel
Aparte,-a două, – căci e nu
(Elisabeth o spuse) el
Născut din om; ci se născu
Din (bucuria-a treia) Cel
XXIV
Ce E… A patra, când de veste
Ţi se dădu că cei trei Crai
I-au fost adus, ca-ntr-o poveste,
Plocoane-amirosind a Rai.
A cincea, când la templu, peste
Puţin, l-ai fost adus şi ai
Aflat că Homo deus este,
Cum Simeon o spune-n grai
XXV
Latin… A şasea, când vei fi
Luat loc, miloasă, lângă Miel,
Ce pentru semeni se jertfi,
Ca să, apoi, re’nvie el,
Cum leul, ca şi tine, – şi
A şaptea-i Înălţarea, ce-l
Făcu să suie-n ceruri şi
Să stea pe tronul slavei, Cel
XXXVI
Născut din Tine.-A opta este
Ziua în care Sfântul Duh
Te-a fost umbrit prin Buna-i Veste.
A noua, Adormirea-ţi este,
Când, trup şi suflet, fost-ai peste
Ce-i pe pământ şi în văzduh,
’Nălţată. – Pentru toate-aceste
Mari bucurii, anume nouă,
Te preamărim. Tu dă-ne nouă
Semn de iertare şi alin
Al pătimirilor… Amin.
Facebook
WhatsApp
TikTok
