În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
LAETA & ERRABUNDA
« La tête ceinte d’une épaisse couronne de lierre
et de violettes […], Alcibiade s’arrête sur le seuil
de la porte…»
(Platon, Le Banquet, 212a)
I.
„Vezi cine-i şi, dacă-i d’al nostru, pofteşte-l, dacă nu, zi-i naiba
că nu mai bem, că ne-am culcat – ce-ţi vine! –, că se ţin, ca zgaiba
de om, toţi ăştia care nù ştiu decât să-şi facă plinul burţii…”
Când numai ce se-aude-odată, în veliglas, din larma curţii,
chemat pe nume de acela ce,-ntâiul la Olymbiada
nu mai ştiu câta,-ntr-o baladă, aveau să-l cheme-Archipiada,
fi’nd pus în rând cu alte dame du temps jadis, care incendii
vor fi iscat, de-amor, în semeni… E vorba, dar, de-alesul dandy
şi filotim ot politia Palladei, ne-ntrecut în lancie,
disc, marathon…; în contra, însă, a instrumentelor cu ancie,
a suflătorilor, în speţă, – pentru că ele, cică, supra
solicită fixonomia obrazului şi, pe d’asupra
dezbină melosul de logos… E, însă, cazul să mă-ntorc
la zisul nostru ipochimen, – în ziua aia, ca un porc
de beat, încât a fost nevoie de sprijinul auletridei,
bez al zănatecilor care-i făceau alai: zaţ al putridei
preanegre pegre-atheniene, pentru-a fi dus în casă! Însă,
cu toată starea-i, gentilomu-şi păstra ţinuta: fruntea strânsă
într-o cunună-nrourată lăsând a-i răsări din plete
când foi de iederă, când floare de-ntunecate violete…
2.
Îngăduie (cât, în buchet
legându-l, funda
ţi-o trec prin părul berechet,
în muribunda
zi din alcovul violet,
în tot mai scunda
lumină ultraviolet,
pe când secunda
cea scurtă se dilată-ncet)
s-adorm în unda
ochilor tăi, ca un valet
nedemn de unda
care-l absoarbe,-ncet-încet,
în căscăunda
uitare: violaeta &
hederrabunda!
Tălmăciri
1.
Jorge Luis Borges
SPINOZA
Mâini străvezii ebreul are,-n seri
Când prisme, în penumbră, taie. – Trece,
Cu temeri vagi, o seară tot mai rece.
(Seara de azi e-aceeaşi cu-a de ieri).
Ci mâinile-i şi-acest pal hiacint
Al spaţiului ghetoului n-au nume,
Nici preţ, pentru un ins a cărui lume,
Urzită calm de el, e-un labirint.
Nu-l mişcă faima, vis ce se răsfrânge
În visul unei alte-oglinzi; nu-i frânge,
Sfios iubindu-l, inima vreo fată.
Mitul e sterp, metafora-i deşartă
Când tai cristalul: infinită hartă
A Celui ce sclipeşte-n stele, – iată!
2.
Guillaume Apollinaire
CÂNTECUL CELUI NEIUBIT
Riposta cazacilor zaporojeni
dată Sultanului din Țarigrad
Decât Varava mult mai rău
Cu coarne ca cum Ăl-din-Baltă
De-ai fi chiar Velzevut mâncău
De scârn ce ești găsește-ți altă
Suită la savatul tău
Șalău stricat ce Salonicu-l
Împute lung șirag hidos
De vise cu ochi scoși cu spicul
De lance plod ieșit prin dos
Din mă-ta ’n chip de pârț ridicul
Gâde-al Podoliei între craci
Plin de pecingini gâlci și zgaibe
Rât gros și cur de iapă-n draci
Ține-ți bănetul ca să aibe
Cu ce-ți plăti spițer și vraci
Facebook
WhatsApp
TikTok
