În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
NIŞTE C.A.-M. LIMERICK-URI
Lui C[ălin] A[ndrei] M[ihăilescu]
Îşi năvlisise, dând aconto,
un yacht, – un domn care,-n amont, o
luă, dus de val,
din Torontal*
la Bucuresci, via Toronto!
Un vârstnic domn nativ din Lima,
pentru că nu-i mai prià clima,
plecă-n Perú,
dar dispăru
pe când se întorcea în Lima.
Un domn simpatic din La Paz
fiind nespus de lung la pas,
din Uruguay
în Paraguay,
nu-i trebuia decât un pas**.
Un domn, cu gândul la cumplita
arsură ce ţi-ar face-o plita
când coci ardei
pe tuciul ei,
decise să-şi răcească plita.
Un domn ce cultiva, în sera
sa, dionaea & drosera***,
fiind vegan,
de cam un an,
se hotărî să-şi vândă sera.
Ducându-şi unu,-n Gibraltar,
mireasa-i dragă la altar,
în loc de „Da”,
a spus „Ba da”
zănaticul din Gibraltar.
Un elefant prins brusc de trompă
de-un crocodil, – pe când sucombă:
„Dă-mi drumul, bre!”
strigă. – „De ce?”;
şi-ntâiul replică: „De trompă!”.
Dilema-i fi’nd cu ce să-nceapă:
fie cu fân, fie cu apă,
cina-i umilă,
Urechilă
stă-n cumpănă până când crapă.
Pornind pe calea (dar cu un,
decât lumina, start mai bun)
a relativi-
tăţii, Vivi
se-ntoarse-acasă în ajun.
O dansatoare din Somalia,
sefistă şi cam grea, Amalia,
muri-n Uganda
când, în banda
lui Möbius, vru să-şi strângă talia.
Ce-a spus un june din Trieste,
că viaţa e aşa cum este,
a spus cu rost, –
căci de-ar fi fost
ce n-à fost, n-àr fi, azi, ce este.****
––––––––– * Adică Timiş-Torontal şi, eo ipso, Timişoara, de care canadianul
C.A.-M. e cam legat!
** Parafrază după Edward Lear.
*** Plante carnivore.
**** Ultimele două sunt nişte adaptări ale unor Limerick-uri
citate,-n tălmăcire brută, de, pasămite, Roger Penrose.
Tălmăciri
1.
CHARLES D’ORLÉANS
Baladă
Aminte când mi-aduc de cea
Din care inima-mi (o rană
Însângerată, azi) făcea
Singura-i Doamnă suverană:
Izvor de încântări şi hrană
Divină, – plâng, iar moartea ei
Mă face-a spune, cu temei:
Această lume este vană.
Despre Elena se spunea
Cum că fusese o icoană
A Vènerei; şi,-asemenea,
Cresida şi Yseult, – în goană
Duse de-aicea, dintr-o toană
A Morţii, însă, toate trei;
Încât mă tem că, vrei, nu vrei,
Această lume este vană.
Căci vrut-a Moartea, şi mai vrea,
Ca una ce-i, mereu, tirană,
Să sece, cât o mai avea
Putere, Dragostea mireană,
De vreme ce, prin neagra-i vrană,
S-au scurs atâtea dulci femei
Fără de care, dragii mei,
Această lume este vană.
Iubire, Moartea cea avană
Te hăituie ca pe mişei;
Iar fără leac în contra ei,
Această lume este vană.
2.
CHARLES D’ORLÉANS
***
Plutind spre Blois, dinspre-Orléans,
Alaltăieri, în josul Loarei,
Văzut-am nave-n lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei
Ce le dădea atât avânt
Cât să plutească-n susul Loarei,
Având în pupă un bun vânt.
Şi-i spuse Inima,-n avans
Faţă de Gându-mi (cât, în soare,-i
Priveam încântătorul dans
Oricărei nave), cum că: „Oare,-i
E dat şi ei, în toiu-ardoarei
Preavrednicului simţământ
Al dragostei, alintul boarei
Unui asemenea bun vânt?”
Ci mie, dinspre Orléans
Spre Blois plutind, în josul Loarei,
Mi-e dată,-n loc de lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei,
Numai viforniţă-n frământ,
Încât zadarnic schimbătoarei
Fortune-i cer un mai bun vânt.
Acele nave,-n susul Loarei
Urcând, eu coboram, duroarei
Ursit, – cât nu va vrea Ăl Sfânt
Să-mi dea şi mie-alintul boarei
Unui, în dragoste, bun vânt.
Facebook
WhatsApp
TikTok
