În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
DESEN ÎN ACUARELĂ
Nasul, de geam, dacă-l lipeşti,
zig-zagu-l vezi, al unor peşti
de forma calului de şah;
sub clopotele verzi, meduze,
gelatinoase şi confuze,
ca-ntr-un harem de patru sute
de hurii,-al unui padişah,
turbanul căruia,-n volute,
aduce cu un nautil;
fosforescente,-n luminarii
de vis, cu ecleraj subtil,
fâşii de brune laminarii
sau serpentina unor alge
roşietice,-n balans de talger
ultrasensibil; măşti, figuri,
ochi, ochelari, oceli sau guri
cu palpi, de eremiţi paguri,
care squatează vile vide
de gastropozi; armuri livide,
tentaculi, cili, câte-un guvide
mai dezolat (!); lungi trene, branhii
când spastice, la ceas de-ananghii,
când petulante şi-n erupţii
cromatice, în prag de nupţii;
lapţi lactescenţi şi,-ntr-un deboş
de-aspicuri, icrele lui Bosch;
peşti alungiţi sau mai gheboşi,
ce fac pereche cu oceanul
sau bălţi mai neaoşe: calcanul,
şi, singur şi evanescent,
torpèdoul noctilucent;
pelicule au ralenti,
din care, aş mai aminti
doar filmu-n care stirpea Gupy,
după ce-i scuipă din marsupii,
îşi devorează, după pravili
spartane, feţii neviabili…
Tălmăciri
CINCI VALENTINE
1.
Charles d’Orléans
(1391-1465)
Rondel
Sân’ Valentin e azi, când toţi
Îşi caută perechea lor;
Numai pe-a mea, bolnav de dor,
S-o afli, Dragoste, nu poţi.
Din zori, mi-i gândul la nesoţi
Ca mine, şi pe când eu mor,
Sân’ Valentin e bun cu toţi.
Ci Fărdepăsul: „Mă socoţi –
Mă-ntreabă – vraci? Atunci nu-i zor
Să sari din pat, cum ăi de vor
Să-şi afle,-n ziua asta, soţi,
Bun fi’nd Sân’ Valentin cu toţi!”
2.
Charles d’Orléans
Elegie
Ci soarele, de Sfântul Valentin,
Ce răsărea cu falnica-i văpaie,
Intră azi-dimineaţă, clandestin,
În binezăvorâta mea odaie.
Lumina-i, ce nu e un foc de paie,
Din somnu-ngrijorării mă trezi,
Pe care-l îndurasem pân’ la zi,
De parc-aş fi dormit pe-un braţ de paie.
Estimp, Amorul, zeu peste destin,
Îşi adunase păsările, droaie,
Cerându-şi fiecare,-n grai latin,
Penetu-i propriu,-n care nu se-ndoaie
Niciuna de perechea-i… În odaie
La mine, mohorât, în fapt de zi, –
De-atâta ciripeală, cum aş fi
Putut s-adorm din nou? Curgeau şiroaie,
Din ochii mei, de lacrimi; eram plin
De năduşeli… Ce soartă grea mă-ndoaie?
Nupţialul zbor al păsărilor – spin
Îmi e în inima ce nu se-ogoaie;
Privindu-le, ea, totuşi, mi se-nmoaie,
Şi ce-mi rămâne,-i numai să suspin
Că doamna mi-a fost smulsă de destin,
Şi singur plâng la mine în odaie.
O, Sfinte Valentin, nu ţi se-nmoaie,
În tine inima, în astă zi
A dragostei, când singur îs (şi-oi fi)
Doar eu, în singuratica-mi odaie?
3.
William Shakespeare
1564-1616)
[Un cântec al Opheliei]
Pre Sfântu’ Valentin, de az’,
L-adăst, în zori, să vină:
Să-ţi stau, fecioară, în pervaz,
Fiindu-ţi Valentină.
Te scoli şi, scumpe,-mbraci cămeşi,
Ca să-i treci pragul, iată;
Şi fată eşti, – dar n-ai să ieşi,
Din încăpere, fată.
Pre sfinţii ăi din călindar,
Băieţii-aşa-s, cu toţii, –
Orice mustrare e-n zadar:
Hoţi din născare-s hoţii.
Tu spui: „Vorbeai de nuntă, vai,
Cât nu mă dasem ţie!”
Iar el: „De nu mi te dădeai,
Acum mi-erai soţie.”
4.
Edgar Allan Poe
(1809-1849)
Valentină
(Pentru FRANCES SARGENT OSGOOD)
Fie-i sortite-aceste rime celei
PRivind cu ochiul luminos al stelei,
Ce-Aici găsi-va propriu-i nume, – care
TaiNic rămâne-va cui mult noroc nu are.
Or, daCă şti-vei versul bine-a-l rumpe,
O amulEtă,-n el, cu pietre scumpe
Ai să găSeşti, ce poartă-se la piept, –
Doar să-l Silabiseşti nu foarte drept,
Ci cum un şArpe printre vorbe, – fi’ndcă nu
E,-altminteRi, nici un chip să-l dibui, tu!
Şi totuşi, nu Gordianul nod aşteaptă,
Ca tu să-l mai dEzlegi cu-o spadă dreaptă,
Atâta timp cât N-ai să uiţi că nu e
Vreo taină ce, în Timp, nu se descuie…
Înscrise ăstei cOli, îs trei cuvinte, ~
Le ştiu, fie şi dacă Slova minte
Precum minţea naviGatorul Pinto;
Dar eu, care o cânt, nu pOt să mint o
Iubită ce, făr’ de-a numi-O-anume,
O chem, în filigrană, pe-aDevăratu-i nume.
5.
Paul Verlaine
(1844-1896)
A Poor Young Shepherd
De-un sărut mă tem
Ca de-un roi de-albine.
Sufăr, nu mi-e bine,
Toată noaptea gem.
De-un sărut mă tem.
Ci mi-i, totuşi, dragă
Fata spelbă, Kate, –
Gura-i ca de fragă,
Boiul ei cochet…
Ah, cât mi-i de dragă!
Sfântul Valentin
Azi-i, şi-anevoie
Mi-i să-i spun cât ţin
S-o sărut în voie, –
Sfinte Valentin!
Eu îi sunt logodnic,
Şi mă bucur, – dar
Cum i-aş face rodnic
Sânul, când i-s doar
Un sărman logodnic?!
De-un sărut mă tem
Ca de-un roi de-albine.
Sufăr, nu mi-e bine,
Toată noaptea gem.
De-un sărut mă tem.