UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

 

Alte rimelări

 

1.

 

 [După I.L. Caragiale] LA COMEATĂ

 

„Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte,

De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim?” (Gr. Alexandrescu, COMETEI anonsate pentru 13 iunie)

 

Astru pletos, vulgo stea cu coadă, care

gherivi ghe la coma, capelură, pleate

lunji, că-z eşti ghe jănul femenin (comeate

la plural), ce,-asupra masei populare,

 

ai o-nrâurire, cu atât mai mult

că apăriţiunea,-n ceriu, ghe prinţesă

fără prinţ, îţi iaşte,-n jănere, preţesă

ghe mari ploi de steale cari cad în tumult,

 

cumu le socoache vulgul cel profan

şi cari wiessenschaftlich îs aşteroizi,

mecheori şi mulche feliuri ghe bolizi, —

che invoacă Marius Chicoş Rostogan,

 

cu zoliţitarea ghe-a nu che abache

ghe elipsa care are ţentrum duplu,

pântru a nu face cu-al nost’ glob un cuplu,

care ar fi proabă ghe improbitache

 

faţă ghe şpeţiale publicăţiuni

cumu iaşte Mundus oder Ţodiacon,

iar nu cumu creaghe tăt ignariul ghiacon

cum că-i finiş munghi când, ghe prin jenuni,

 

che arăţi, comeată cu păr ghes şi alb

a lui Biela Vilmoş, honved K. u. K.,

carele-i putinche să-ţi comânde ca

să ghezminţi prognozia zumbră a lui Falb.

 

2.

 

Et le Bon Dieu de dire :

Mes anges

aiment les mésanges ;

Mes archanges aiment 

les arcs-en-ciel 

et Mes arcanes ;

Mes anges et Mes archanges

aiment la musique

d’Arcan-

gello Corelli

à cause de laquelle

on n’y 

entend plus 

« Èli, Èli, 

làma sabachthàni ?! »

 

P.S. Text apărut (anul trecut, la Editura Vinea) în bucoavna L’HIVER EST UN VERBE (… UN LIVERBE: IL NEIGE…), premiată, acum câteva zile, de către USR, filiala Timişoara (căreia, de departe,-i mulţumesc).

 

Tălmăciri

 

1.

 

Paul Verlaine

 

Impresie falsă  

 

Domnişorii cei

Negri-n ceasul serii, gri,

Domnii şoricei 

Fără pedigri.

 

Clopot sună lung:

Stingerea, buni prizonieri!

Clopot sună lung,

Greu v-a mai fost ieri.

 

Niciun vis urât

Chit că nu în puf te culci;

Niciun vis urât

Numai vise dulci!

 

Ah, în clarul lunii,

Unii sforăie din greu,

Ah, în clarul lunii,

Şi-i aud doar eu.

 

Trece un nor greu,

E-ntuneric ca-ntr-un horn,

Trece un nor greu,

Ceru,-n zori, e morn.

 

Domnii şoricei

Roz întru azur curat, 

Domnişorii cei

Leneşi, jos din pat!

 

2.

 

Paul  Verlaine  

 

* 

* *

 

Din biet patul tău

Vei fi văzut astrul

Iernii, în albastrul

Cerurilor hău?

Vis frumos al unei

Inimi, ce, acum,

Zbuciumă-se cum

Pasărea furtunei, –

Suflete al meu

Fără Dumnezeu!

 

Ştir şi mătrăgună

Înverzind pe ţărmi,

Forfotă-n cazărmi

Când gorniştii sună,

Briza unui lan,

Apa Meuse-ei oarbe,

Vinul ce se soarbe

La oricare han,

Viile brumate,

Pipele fumate!

 

Ideal frigid:

„Vino-mi tu, zăpadă,

Din păduri de zadă

Cu desen rigid!

Mari arcane dalbe,

Tu, Arhanghelsk nou,

Infinit tablou

De miraje albe!

Nou Arhanghelsk vast

Sub un cer mai cast!”

 

Într-o urbe sumbră

Spaima-i temnicer,

Nu-i atâta cer

Pentru-atâta umbră.

Orice pas al tău

Prin trifoi şi volburi

’Nalţă,-n aer, colburi

Şi păreri de rău…

Ahaşver, ce cale

Baţi cu-atâta jale?

 

E beţia grea,

E desfrâul, plagă

Ce te lasă prea

Fără nici o vlagă.

– Dacă vrei să uiţi

Jalnica poveste,

Crima fără veste,

N-ai să te mai uiţi

La sinistra iazmă

Ce ţi-a fost fantasmă!

 

Mincinoasă, vai,

Ce mai e şi-această

Voce: „Plată ţeastă

Viperină ai!”

Taina ta e, Doamne,

Şi rămâie sus!

Cine e dispus

Să ne mai condamne

Pe acest pământ?

„Totuşi, mă-nspăimânt!”

 

Poate, marea poate

Să-ţi mai spele (căci

Marii ei nepăci

I te-asemui) toate

Relele ce tu,

Bulgăre de humă,

Le-ai făcut sau nu, –

Marea ce ţi-e mumă

Ar putea să ţi le

Cureţe, copile,

 

Ce trăieşti niznai

De-ale tale fapte!

Flacără şi lapte,

Pentru ce le ai?

Sângele-ţi se varsă

Nu în adevăr

Şi-mi eşti, încă, făr’

De o cale-ntoarsă

Unde, spre Damasc,

Oamenii renasc!

 

Tu, care tot bântui

Ţări în jos şi-n sus,

Numai prin Isus

Poţi să te mai mântui,

Chiar dacă nu-i simţi,

După zeci de leghe,

Sinilia veghe,

Pe când aprigi zimţi

Macină agale

Visurile tale!

 

Tu, care aştepţi

Ceasul cel aproape,

Lasă-i pe deştepţi,

Ei se scaldă-n ape

Molcome… Iar tu

Fă ce-ţi place, până

Ai să simţi o mână

Ce aproape-ţi fu

În furtuna bună

Care te răzbună.

 

Nu pot să-mi dezmint

Zbuciumul şi chinul;

Dar ce dulce, crinul

Mâinii care simt

Că mi-a stat pe creştet!

Şi mai simt şi-un ghimp

Care n-are timp

Să devină veşted!

„Vajnicul parfum

M-a pătruns, de-acum!”

 

„Totuşi, mă constrâng

Inimile-mi, două,

Să mai vărs o rouă

Din ochi drept şi stâng…”

Crucea-mi spune,-atunci:

„Din prea-greu, văzduhu’

Cel terestru, duhu

-’N cer să ţi-l arunci!”

Şi când cred că nù cred,

Ea-mi răspunde: „Putred

 

Sânge ai şi-i greu

Să-nţelegi, tu, Actul

Sacru!” – „Însă pactul

L-am făcut chiar eu

Fără vreun alt martor,

I-am răspuns, – şi fiu

Vreau, mereu, să-i fiu

Silnicului tartor!

Şi, de fapt, nu cred

Că aş vrea să cred!”

 

„Zicerile tale

Au un vechi ecou.

Viperă, din nou,

Ne-ai ieşit în cale

Iar, acum, tu muşti!

– Ce-au cu acest şarpe

Misticele-ţi harpe,

Cornii tăi auguşti?

Gâtuie, mai bine

Demonii din tine!

 

Fii cât poţi de calm,

Suferă şi rabdă,

Mistuie-te,-n şoaptă,

Ca un dulce psalm!

Fii blajin, iar bunei

Inimi care,-n piept,

Bate înţelept

Cugetul supune-i!

Fii cum cei ce cred:

Simplu şi discret!

 

Surpă Turnul Babel

Al vechii trufii

Suflet pur, ca Abel,

Roagă-te să fii;

Pune capăt sumbrei

Tale odisei, –

Fii umil cum cei

Ce nu-nchină umbrei…

Şi privind în sus,

Vezi-l pe Isus!”