În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
ÉPENDYME
Pentru ea aș scade o floare (stil) în tapinois la
o pepinieră faimoasă*; &, în timp ce parfumul ei persistă în
camera mea plus niște fum de cânepă indiană, zic că ea
este frumoasă ca membrana care acoperă al patrulea ventricul
Bec rachidic & canal central al măduvei spinării.
2.
EMINESCU SĂRUTÂND-O PE MITE
„Iozemiti, Iozemiti, vale tainică şi dulce…”
(Veronica Micle, Lac-oglindă)
Atât de fragedă (şi, ah,
ei doi având să treacă-n limbă
tedescă un glosar valah),
încât, în vreme ce se plimbă,
el,
cu pas febril, îi dă prin gând
să o sărute-n fugă; ceea
ce se şi împlinise, – când
a tresărit în uşă cheia,
sau
poate că doar li s-a părut:
destul spre-a-i pune capăt frescăi
ce se urzea, – şi alt sărut,
livresc de-acuma, al Francescăi,
el,
aminte aducându-şi-l,
ceru să i-l cetească Mitei,
care tăcea-n de sine şi-l
privea cum iazul Iozemiti,
dar
gândind că altă cale nu-i,
decât să treacă iar de partea
ălor cuminţi… Şi,-n mâna lui,
a geamăt se închise cartea.
Tălmăciri
1.
Roteşte-te in cerc, mereu,
tu, Sulamito, care dănţui
şi-i eşti fiică lui Nadab,
te-ntoarce!
— De ce tocmai eu?
— Ca ochii noştri să-i inlănţui
cu paşii tăi, care,-n sandale,
nu seamănă, pe-aceste dale,
de marmur, cu-ai nici unei alte
din cele câte au să salte
pe ele… Coapsele-ţi le undui
ca lănţişoarele de aur
durate de vreun aurfaur,
buricul ţi-e potir cu vin
pe pântecele ce,-n rotundu-i,
aduce-a snop din spic de aur
incins jur-imprejur cu crin;
ţi-s sânii precum iezii gemeni
ai ciutei, – care,-alături, pasc;
iazuri, în ochii tăi se nasc
ca-n Esebon; ai gât cum turnul
de fildeş; din profil, eşti turnul
Livanului, către Damasc
privind; asemeni unui munte,
asemeni muntelui Carmel
e capul tău; zulufi, pe frunte,
îţi cad cum franjurii regalei
hlamide…
— Frumuseţii tale-i
aduc prinosul meu regal.
Finicu-şi află un egal
în boiul tău… Din bustul tău
cresc struguri; în arbustul tău
mă voi urca; de-ngustul tău
trunchi mă voi ţine; mustul tău
îl voi sorbi; robustul tău
sân îl voi bea; cu-augustul tău
olm să mă-mbăt; de gustul tău
să nu mă satur, – gust de miere
pe gură şi miros de mere
în nări… Ci ea mă-ndeamnă: „Cere
şi orice am va fi al tău!“
— E-al meu; a lui, şi eu, fiindu-i,
el jinduie, cât şi eu jindui.
Hai, dragul meu, pe pajişti verzi,
prin sate, hai să mânecăm,
în zorii zilei, viei verzi
privindu-i floarea, să-i mâncăm,
cu ochii, ce-are a se coace
cu timpul; vino mai incoace
că rodiul, poate,-a dat în floare,
iar dacă da, ai să-mi dezmierzi
acolo sânii, sânii-n floare,
am să ţi-i dărui să-i dezmierzi,
iubitule, în zori, la ora
când tămâiază mandragora.
La poarta noastră,-s fructe verzi
şi fructe coapte doar în parte, –
nici una, n-aş vrea, eu, s-o pierzi,
căci ţie ţi le-am pus de-o parte.
(Cântarea Cântărilor, VII)
2.
Iubito, preafrumoasă eşti,
nu-i alta pe măsura ta!
Columbe,-n ochi ai, când priveşti
pe gânduri, prin mahrama ta.
Ţi-asemui părul cu o turmă
de capre,-n văi, în Galaad.
Ţi-asemui dinţii cu o turmă
de albe oi ce trec prin vad
ca să se-adape: toate-au gemeni
în pântece, – nu-i una stearpă.
Iubito, buzele-ţi asemeni
cu-o panglică sau o eşarpă
de purpur îs; iar glasu-ţi mândru
mă farmecă precum o harpă.
O rodie dată-n două ţi-este
obrazu-ţi, când se-ascunde întru
zaimf; grumazu-ţi – turnul este
al rigăi David, învăscut
în colţi de lănci şi solzi de scut.
Iubito, sânii ţi-s asemeni
cu puii unei ciute, gemeni,
când, printre crini, aceasta paşte…
Până ce-o nouă zi se naşte,
o iau spre dealul de-oliban
şi muntele de smirnă, – eu.
Frumoasă-n toate şi mereu
eşti tu…
O, vino din Livan,
mireasă, vino din Livan,
coboară de pe Hamanah,
de pe Sanir şi-Ermon, pe unde
şi leu, şi pardos se ascunde
în vizuini…
Tu, vino, ah,
mireasă, vino, sora mea,
ce inima de-a pururi roabă
mi-o ai făcut dintr-o ocheadă
şi cu o singură podoabă
a gâtului, iubita mea.
Nu-i vine omului să creadă,
cât de frumoşi ţi se făcură,
mireasă, sânii tăi, cei mai
îmbătători decât o gură
de vin, şi ce mireasmă ai,
mireasă-soră, ce mireasmă!
Buzele-ţi picură, mireasă,
ca fagurele, şi-o mireasmă
de miere şi de lapte ai
sub limba ta; şi ai mireasmă,
de oliban şi smirnă-n strai,
în vălurile-ţi albe,-n rochii,
mireasmă de mireasă ai.
Grădină-nchisă eşti, mireasă,
grădină-nchisă şi fântână
pecetluită. Ţi se frâng
de rodii ramurile,-n crâng,
la care caţi cu, numai, ochii
şi-ai vrea să le cuprinzi în mână
şi să le pipăi lung cu palma.
Amestecate îs de-a valma
miresmele-ţi: chiprèş cu nard,
aloe, smirne şi tămâi,
şofran cu trestie şi parfum
de scorţişoare care ard
alene, cu-aromatic fum;
toţi arborii de prin Livan,
mireasă-soră,-n tine,-i ai;
eşti râu ce susură,-n Livan,
de apă vie, sub lămâi.
– Tu, vântule de miazănoapte
şi tu, vânt cald de miazăzi,
suflaţi prin foi, ca nişte şoapte,
înmiresmându-mi, până-n zi,
grădina-mi doldora de frupt, –
ce-a lui e,-acum şi nentrerupt.
(Cântarea Cântărilor)
Facebook
WhatsApp
TikTok
