În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
CLĂTIND CATARGELE…
[Pentru 15 ianuarie]
algele-n clatin
de brune-verzi talgere
umplu catargele
de pin sau de paltin
ce în analgele
ape în clatin
sub luna de platin
se fac una cu algele
ca nişte ràdini
în recile carcere
fără de-ntoarcere
pe apele-n clatin
pe care calce-le
ăi fără de patimi
nici teamă de gàdini
sau de rusalcele
cu pletele-n clatin
2.
C A N T I L E
Era foarte cald la mijloc
era foarte cald la mijloc
când iubirea noastră era plină
când iubirea noastră era plină
Cerul printre nuduri de lână
cerul printre nuduri de lână
Avea albastrul unei flori de in
Avea albastrul unei flori de in
Și alergam spre pert’ d’haleine
și alergam spre pert’ d’haleine
de-a lungul unui zid plin de iluzie.
de-a lungul unui zid plin de iluzie.
să mă liniștesc sub cenușa mare.
să mă liniștesc sub cenușa mare.
o frenezie fără frâne și fără sfârșit
o frenezie fără frâne și fără sfârșit
Tălmăciri
1.
Geburt Christi
NAŞTEREA DOMNULUI
Fără smerenie,-i cu putinţă, oare,
să vezi aşa lumină-n noapte? Cine
dacă nu El, tunând peste popoare,
se face blând şi naşte-se prin tine?
Mai mare-l credeai tu, şi plin de sine?
Ce-i marele? E ceea ce străpunge
ca o săgeată tot ce-i stă în cale!
Nici chiar o stea din ceruri nu ajunge
s-o facă. – Dinaintea ieslei tale
se-nchină craii; mari îs ei şi ale
lor daruri li se par cele mai scumpe,
când ţi le-aşează-n sfânta poală… Însă,
te uită cum pălesc şi li se rumpe
întreagă vraja,-n preasăraca pânză
a scutecului tău, – cum smirna strânsă
cu greu, tămâia fumegând la curte
şi aurul adus cu-atâta zel
de peste mări şi ţări, au zile scurte
şi,-apoi, te şi-amărăsc, – pe lângă cel
ce are-ntreaga bucurie-n El.
2.
B e n j a m i n F o n d a n e
OMĂT CĂZUT [Neige tombée]
Omăt căzut, ninsori căzute-n secol,
departe hăt, în noaptea anilor şaisprezece,
ai mei… Tu, sânge-n clocot, uitat eşti, azi, sau rece;
şi cam la fel de-aievea ca al şaişpelea secol?
Crepuscul blând! Eşti, oare,-n colţul odăii mele?
Foc limpede,-mi pui ambră pe faţă şi pe membre?
Trecut-au anotimpuri; iar lunile Decembre
rostogolesc tot golul din butii pe pavele.
Omăt căzut! Ţii minte periplu-ţi printr-o carte?
Vii, tinerele fete intrau, cu gust de sare,
murind de cum dorinţa-mi mă îmbăta mai tare!
Cine-ar fi zis că numai de ea avea-voi parte?
Crepuscul blând! Pe cheiuri, ne suspinau, perechi,
cuvintele de-adio, câte nu poţi să numeri!
Ei, da, te sprijini încă pe aceşti fragezi umeri,
tu, sânge îndărătnic, mai dârz ca vinul vechi.
Omăt căzut! În bunul cămin, cu neastâmpăr,
ard alţi buşteni, azi, – însă cântând la fel. Am vrut
pentru-a-i da gurii tale, pe buze, un sărut
să mă cobor la Hades şi vina să-mi răscumpăr.
Crepuscul blând! Omătul va fi căzut. Prin secol,
e vântul şi e timpul, şi-un sânge-n clocot, tânăr.
Departe, unde-i anu-mi al şaişpelea la număr,
cu nù mult mai aievea ca al şaişpelea secol?
(1943, Timpul poemului)
DECEDAT LA AUSCHWITZ, LA ÎNCEPUTUL TOAMNEI (ANUME ÎN 2 OCTOMBRIE) A ANULUI 1944, – ULTIMA ZĂPADĂ A LUI BENJAMIN FONDANE VA FI FOST, PESEMNE, ACEASTĂ NEIGE TOMBÉE ÎN 1943. (Șerban Foarță)
Facebook
WhatsApp
TikTok
