În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
TRADUCERI AMINTE
Motto: À quatre heures du matin, l’été,
Le sommeil d’amour dure encore.”
(Rimbaud, Bonne Pensée du matin)
La şase, iarna,-n zorii suri, – de somnul
Amorului amanţii-au încă parte.
Iubitul e-n iatacu-n care domnul
Consort nu e, fiind plecat departe;
Iubitul a intrat pe geam, pe-o funie
Făcută din cearşafuri înnodate,
La fel cum a intrat şi-n mai sau iunie,
Pe-acelaşi geam şi tot pe înnoptate.
Dar e-n decemvrie,-acum, şi, peste noapte,
A nins; iar urma paşilor, cum, oare,
S-o ştergi?… Dinspre iatac, se-aud mici şoapte
Şi,-apoi, o doamnă vezi, pe coridoare
(Măsura tălpii căreia-i de-o palmă),
Cărând cu greu în cârcă un truver
Fără de urme-n neaua care, calmă,
Se cerne, à six heures du matin, l’hiver.
– Tălmace, eşti aşijderi castelanei,
Ce, făr’ de-a ţi se cere ajutor,
Îl cari cu greu, de-a lungul subteranei
Noului grai, pe-ntâiul autor,
Spre-a-l scoate la lumina altei limbi
Cu alte irizări şi cu alţi lumeni…
Vezi să nu lase urme, cât îl plimbi,
Pe fila-nzăpezită,-n zori nerumeni!
2.
A LA BACOVIA
Ecou la Bacovia
Era mai demult, pe o stradă,
o sală de cinema;
pe pânză, ca nimeni să-l vadă,
un film singuratic rula.
Sub pânză, era o estradă
pe care – de necineva
atins – se-auzea până-n stradă
mecanicul pian cum vuia.
Cu coatele pe balustradă,
vedeam cum nu se oprea
ninsoarea grea* şi, de zăpadă,
filmul mereu se rupea.
Era mai demult, pe o stradă,
o sală de cinema…
––––––––
* Cf. „Ning la cinematografe grave drame sociale.”
Chiar
Ieşit din hău, –
cu gândul la Lenore ,
corbul lui Poe
îngaimă „Nevermore!”.
Tradus de Mallarmé, –
în „Jamais plus!” o ţine
acesta (ceea ce
e tot atât de bine).
La Luchi,
pasărea ciudată
croncăne,-n sumbre buchii,
refrenul „Niciodată!”.
În tălmăcirea lui Dan Botta
(pe care-am recitit-o ieri),
marota
(aceleiaşi) e „Nicăieri!”.
Corbii poetului Tradem
trec, ah, pe sus,
dar n-au, dacă-i vedem,
nimic de spus.
Gata să nù zică
nimic – nici cobia
ce stă pe pavilionul de muzică,-n
Bacovia.
Corbul cel din De iarnă
(de-acelaşi) e mai clar,
când norii-ncep să cearnă,
silaba lui e „Chiar!”.
– Chiar aşa?
– Chiar!
Elevul Ion Luca recită din Bacovia
Şi toamna, şi iarna,
şi viceversa,
coboară-amândouă;
şi plouă, şi ninge,
şi viceversa.
Şi noaptea se lasă
murdară şi goală,
şi viceversa;
şi galbeni trec bòlnavi,
şi viceversa,
copii de la şcoală.
*
Doar elevul Ion Luca,
ce-l bate aversa,
cu fi-su, cu Luca
Ion, nu-i viceversa.
BAC DIN BACOVIA
… Toamna venea
din senin: survenea, –
tot frunzişul foşnea
cu sau fără motiv;
bălăria, şi ea,
răsîngălbenea,
după ce devenea,
între timp, verde-oliv;
galben, galben-lalea,
mai tot crângul pălea,
tot pământul chelea
lent sau intempestiv;
iar când anul intra
în Decembre,-n Indrea,
era viaţa mai grea,
sub un cer tot mai siv:
fiecare-l pălea
p-ălălalt, – îl lovea
cu ce,-n mână, avea,
căci era agresiv;
- Bacovia, sub nea,
când aceasta venea,
chiar şi dânsul pălea,
însă intranzitiv.
Tălmăciri
1.
FRANCIS JAMMES
CICĂ…
Cică, la miezul nopţii Crăciunului, în staul,
stau boul cu asinul de vorbă,-n umbra sfântă.
Eu cred. De ce n-aş crede-o? Atunci, pe cer, de aur
sunt stelele ca nişte monstranţe,-n noapea sfântă.
E taina celor două făpturi şi-un an de zile
o ţin. Nu s-ar prea spune. Eu, însă, ştiu că ei
ascund şi alte-arcane sub frunţile umile,
o ştiu pentru că ochii lor se-nţeleg cu-ai mei.
Ei le sunt buni prieteni păşunilor cu floare
de iniţă albastră cum e în cer, cu floare
de mărgărite care,-mbrăcate-n alb, au doar
duminică şi nicio zi, alta,-n calendar.
Ei le mai sunt prieteni şi greierilor cari
liturghisesc spre seară şi-au capetele mari,
în timp ce campanula e-un fel de campanilă,
iar lujerul lucernei aduce a feştilă
Nici boul, nici asinul nu suflă nicio vorbă
despre acestea, fi’ndcă sunt simpli,-ntr-adevăr;
şi tot ei ştiu că,-n viaţă, nu orice adevăr
e bun să-l spui oriunde, oricăruia… Nici vorbă.
Eu, însă,-n toiul verii, când, frimituri de aur,
albine zburdă-n jurul asinului, abia-mi
ţin plânsul şi nădăjdui, jambiere de aba
să i se pună, totuşi, de cum e scos din staul.
Şi aş mai vrea ca boul care, şi el, vorbeşte
cu Domnul, între coarne să aibe-un strat de iarbă,
să-l apere de crăpet, când ziua stă să fiarbă
şi muştele-l înţeapă, iar soarele-l orbeşte.
2.
MAX JACOB
SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL
Pe vărul Domnului Isus
îl ferecaseră-n fiare;
era un sfânt, drept pentru care
Botezătorul i s-a spus.
Irod mergea aproape zilnic,
trezit din câte-un sumbru vis,
să ceară sfatul celui silnic,
din ordinu-i regal, închis.
Ci două dame, ca un cui
de ascuţite,-n casa lui
erau: consoarta şi-o odraslă
a ei, – care, la un chiolhan,
ştiindu-i vanitoasa maslă,
i-au cerut capul lui Ioan.
Facebook
WhatsApp
TikTok
