Alte rimelări
În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Poezii de azi…
1.
AIA ŞI ASTA
Nu văzusem niciodată
o dihanie mai ciudată
decât aia de se cheamă
AIA, – dar, de bună seamă;
o cam cunoşteam din cărţi,
cărţi care aveau şi hărţi,
hărţi cu zonele în care
vieţuieşte fiecare
dintre-aceste arătări
răspândite-n patru zări.
Te-aş ruga să nu începi
să mă-ntrebi dacă au ţepi,
solzi sau blană, fulgi sau pene,
dacă ziua le e lene,
dacă noaptea nu au somn,
dacă se hrănesc cu somn,
dacă dorm, la ore,-n bancă,
dacă stau, în parc, pe bancă,
dacă au vreun cont în bancă…
După ce ţi-am dat atâtea
semnalmente şi atâtea
însuşiri atât de clare
ale ĂLEIA, cu care
mă tot joc de-a da sau nu,
bănui că o ştii şi tu.
2.
SĂRUT
Priveşte-ţi râurile-n palmă,
ele-au secat dintotdeauna
ca mările pe care, calmă
pe cer, vădeşte-ni-le Luna
hipnotică şi monoftalmă.
De-ajuns ar fi un, doar, sărut,
în palma ta, pentru ca,-n albii,
să şerpuie, reapărut,
râu clar cu,-ntr-însul, ca în Alpii
lui Schubert, păstrăvi zvelţi în rut.
3.
APFEL[+/-BAUM]
Am un roşu măr rotund,
gros, – adică,-n graiul,
teutonilor: rot und
groß*, umbrind tot Raiul.
––––-
* Adică: roşu şi mare.
C H I A R
Ieşit din hău, –
cu gândul la Lenore,
corbul lui Poe
îngaimă „Nevermore!”.
Tradus de Mallarmé, –
în „Jamais plus!” o ţine
acesta (ceea ce
e cam la fel de bine).
La Luchi,
pasărea ciudată
croncăne,-n sumbre buchii,
refrenul „Niciodată!”.
În tălmăcirea lui Dan Botta
(pe care-am recitit-o ieri),
marota
(aceleiaşi) e „Nicăieri!”.
Corbii poetului Tradem
trec, ah, pe sus,
dar n-au, dacă-i vedem,
nimic de spus.
Gata să nù zică
nimic – nici cobia
ce stă pe pavilionul de muzică,-n
Bacovia.
Corbul cel din De iarnă
(de-acelaşi) e mai clar,
Când norii-ncep să cearnă,
silaba lui e „Chiar!”.
– Chiar aşa?
– Chiar!
Poezii mai de demult…
1.
PLACE DE LA CONCORDE
Istoriseşte Jules Michelet
(care-i o stradă-n Bucureşti)
că poţi să te afunzi, că eşti
prins într-o carte,-aşa cum e
ciudatu-i personagiu care,
citind şi-n vreme ce sentinţa
i se rostea, şi când şedinţa
se ridicase, iar în zare,
se profila (în, astăzi, Place
de la Concorde) doar ghilotina
(care intrase în rutina
cotidiană), – la un pas
de eşafod şi,-apoi, pe el,
ghilotinabilul aparte
nu-şi va fi ridicat din carte
privirile în niciun fel,
iar când din rând, în fine, iese
spre-a sta cu faţa-n jos, pe lemn, –
o-nchide, după ce-a pus semn
la fila unde rămăsese.
2.
REMEMBER: 7.10.1992
… Doliu-al speranţei, al Zecelui
Mai, – în decursul prea recelui.
al mizerabil de recelui
7 octombrie, Regelui
i-au interzis să coboare din aeronavă.
Şi aşa mai aproape.
3.
LA VIE EN ROSE
[Lui Călin-Andrei Mihăilescu]
Mai şvarţuri, mai o halbă,
mai o frumoasă coz,
mai câte-o noapte albă
’n grădini cu flori de nalbă:
la vie, la vie en rose!
Străin de ce-o să-ţi paţă
la primul chinoroz,
porţi veste-n dulcea faţă
a oului de raţă, —
vernilu-i un alt roz!
Pe valurile vieţii
n-ai greţuri, eşti matroz;
mai bântui cu băieţii,
îţi mai căneşti barbeţii,
mai ai până-n Ventôse…
Te prinde,-apoi, aversa.
Mai tragi un dublu loz.
Câştigi. Dar viceversa.
E nostimă perversa
Fortună. Tu, moroz.
Şi,-atunci, te macini cà un
zid, până la moloz.
Noroc că domnul claun
te scoală de pe scaun, —
adieu la vie en rose!
4.
CALUL VORBITOR
(după o tabletă de Ion Vinea)
Un cal ce-şi aştepta stăpânu,-n stradă,
la un furgon, ca vitele,-nhămat,
îi spuse unuia, care trecea pe stradă:
„Vezi, domle, ce-am ajuns, din premiat
cu premiu-ntâi, acu opt ani, la derby?”;
şi,-apoi, cu greu, că-l apucase plânsu:
„Iar azi nu mai cunosc nici gustu ierbii…”
Domnu, perplex, îi spuse lui stăpân-su
care,-ntre timp, ieşise dintr-o curte:
„Ştiai că ai un cal parlant?” Dar dânsu:
„Ei, aş! Picioarele minciunii-s scurte…
Ţi-o spune dumitale, fincă vrei
să-l crezi, – da minte: a ieşit pe locu trei.”