kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Ultimile ore ale Ceauşeştilor – reflectate într-un punct muzeal, la Târgovişte

Astăzi, la fosta Unitate Militară din imediata apropiere a Gării de Sud Târgovişte vice-preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, împreună cu reprezentanţii Complexului Muzeal Curtea Domnească au avut o întâlnire, care a avut scopul de a arăta în ce stadiu se află lucrările la noul punct muzeal ce se va deschide în luna septembrie a acestui an. Lucrările de reabilitare sunt în proporţie de 60% finalizate, iar costurile cu care s-au realizat toate acestea depăsesc cu puţin suma de 5.000 de lei, datorită faptului că s-a lucrat cu personalul complexului muzeal dâmboviţean.
Iniţiativa reabilitării acestei clădiri a aparţinut preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmbovita, care a ţinut cont de presiunile care s-au făcut, mai ales de către străinii care doresc să cunoască istoria României, nu doar din cărţi.
Clădirea fostei unităţi militare are dublă semnificaţie. În primul rând, aici a fost Şcoala de Cavalerie, care a creat o pleiadă de ofiţeri ce s-au remarcat în luptă de-a lungul celor două războaie mondiale, iar în al doilea rând este locul în care cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-a găsit sfârşitul în 1989. Scopul creării unui punct muzeal în incinta acestei clădiri este acela de a surprinde aceste două elemente. “Noi nu ne propunem să inducem vizitatorilor ideea că regimul Ceauşescu a avut şi elemente pozitive, sau că a avut numai elemente negative. Ideea este de a reconstitui un eveniment, o epocă şi de a lăsa publicul să-şi tragă propriile concluzii”, a declarat Conf. Univ. Dr. Silviu Miloiu, membru în consiliul ştiinţific al C. N. M. “Curtea Domnească”.
Ioan Marinescu, vice-preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a subliniat faptul că era necesar un astfel de punct muzeal, mai ales că se doreşte ca Târgoviştea să devină o capitală culturală. “Târgoviştea va deveni atât un punct de vizită pentru cei din ţară, dar mai ales pentru străini”.
“Spaţiile vor fi mobilate ca atare, vor exista informaţii pentru fiecare loc, pentru fiecare moment, aşa cum erau lucrurile în perioada respectivă”, a declarat directorul C.N.M. Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina.
DSC00355
DSC00357
DSC00363
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media