ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Trei semne de mai

1.Dezvoltații și subdezvoltații

 

   „În zilele noastre o țară în care locuitorul ei cîștigă mai puțin de o sută de dolari pe lună este numită cu dispreț țară subdesvoltată? Cum ai spune despre un om a cărui inteligență nu răspunde la un anumit test că e întîrziat mintal! Cine a hotărît să fie numite astfel majoritatea popoarelor lumii? Și cine a decis ca suta asta de dolari să devină, pentru un imens număr de oameni, o obsesie? Oare înainte de apariția acestei sute de dolari oamenii nu trăiau fericiți?”

Așa sună primul paragraf din Reflecții asupra prezentului, text care deschide culegerea de tablete publicistice Imposibila întoarcere a lui Marin Preda. În continuare, textul relatează întâlnirea cu un poet spaniol aflat în vizită la București și căruia Preda i-a pus întrebarea pe care, mărturisește, o punea mereu străinilor: „Care e situația țăranilor din țara lor?” 

   Spaniolul își începe răspunsul astfel: „Domnule, eu sînt țăran de origine și vara asta am petrecut-o la ai mei. Sînt indignat: nu-i mai recunosc. Își pierd demnitatea. Mîndria lor… își pierd mîndria! Nu mai muncesc ca să-și cîștige existența, ci ca să-i întrețină pe străini… Să cîștige dolari!”

   Preda îl consolează: „Domnule, îi spusei, înțeleg că o mare rușine s-a abătut asupra plaiurilor dumneavoastră natale. Dar în schimb puteți fi mîndri că ați scăpat în felul acesta de o altă rușine, poate mai mare: nu mai sînteți subdesvoltați. Am citit recent că Spania a depășit nivelul fatal și a intrat în rîndul țărilor ai căror locuitori cîștigă mai mult de o sută de dolari pe lună. Gata! Ați cîștigat! Sînteți desvoltați. Victorie! Rușinea a fost spălată. Mîndria spaniolă”…

Desen și ⓒ DION

 

   La 51 de ani de la publicarea Imposibilei întoarceri, încerc să ghicesc ce întrebare le-ar pune azi fiul de țăran Marin Preda atât țăranilor români deveniți „căpșunari” în țări europene, unde câștigă mai mult de o sută de euro pe lună, cât și celor rămași acasă, unde pot cumpăra căpșuni de import – firește, dacă venitul lor este mai mare de o sută de euro pe lună sau dacă se bucură de ajutorul financiar al membrilor de familie, „căpșunari” pe alte meleaguri. Care dintre ei sunt dezvoltații și care subdezvoltații? Și cui le datorează condiția respectivă?

   Răspunsul la purtător „Străinii sunt de vină!” e un vade-mecum care a expirat de multă vreme. Oricum, n-a fost întotdeauna prea convingător.

 

2. 55

 

   Sâmbătă, 27 mai, la ora 11:00, treizeci-patruzeci foști colegi de facultate s-au întâlnit în Amfiteatrul Alexandru Odobescu al Facultății de Litere din București pentru a sărbători 55 de ani de la absolvire. Plănuisem să mă aflu alături de ei, dar lucrurile s-au întâmplat în așa fel, încât mi-au amintit vorba înțeleaptă: „De câte ori vede că un om își face planuri, Dumnezeu zâmbește.”

   Cu o exagerată generozitate, la întâlnirea din 1998, profesorul universitar Dumitru Micu a asemuit promoția noastră cu „splendida generație interbelică”, numind-o „splendida generație de azi.”

   Azi, în anul 2023, suntem pe cale de a deveni o fostă generație, măcinată și ea de colții istoriei – de la cei ai unei dictaturi la cei ai unor tranziții care mai de care mai obscure și lipsite de orizont. Oricum ar sta lucrurile, sper că profesorul universitar Mihai Zamfir și academicianul Mircea Martin, care au acceptat invitația de a onora cu prezența lor întâlnirea din Amfiteatrul Alexandru Odobescu, să-și amintească mulțumiți de traiectoria profesională a multora dintre foștii lor studenți. 

  Pomenesc aici doar câteva nume, prezentând scuzele cuvenite celor atât de mulți și merituoși a căror urmă am pierdut-o în timp, nu puțini dintre ei deveniți dedicați profesori de liceu.    Scriitori: Ioan Alexandru, Constanța Buzea și Adrian Păunescu – cărora le-am fost coleg în grupa 502 – Tia Șerbănescu, Gheorghe Istrate, Doina Sterescu, Pavel Pereș și Denk Șerban Petrovici. Cadre universitare, criticii și istorici literari, cercetători științifici, critici de teatru și film: Florin Manolescu, Cristian Livescu, Stanca Fotino-Ciobanu, Nicoleta Coatu, Elena Toma, Mioara Catrani-Popescu, Dorina Colțea-Grăsoiu, Victorela Neagoe, Elena Toma, Doina Manea-Enescu, Dorin Teodorescu, Marilena Velican, Călin Stănciulescu și Nicu Ana. Jurnaliști de presă scrisă, radio și televiziune: Rodica Nenu-Popârlan, Marinela Oțoiu, Marin Grozea, Iosif Lazăr, Ariana Macarie-Rosser, Rodica Madoșa, Mihaela Dumitrescu-Crețulescu, Liviu H. Oprescu, Elena Tuțică, Anca Bărbulescu, Liviu Grăsoiu, Sabin Borcan, Ion Madoșa, Dumitru Constantin, Ion Drăgan, Liana Enescu-Nichifor, Iuliana Bunea, Eugen Dandescu și Mihai Bujeniță.

   55 de ani înseamnă o viață de om. Să nu uităm că Nichita Stănescu s-a stins la 50 de ani, iar Marin Preda la 57. Să marchezi 55 de ani de la absolvirea facultății este un privilegiu de care nu s-au bucurat mulți, printre ei și fosta mea colegă de grupă, dar, pentru mulți ani, și de viață – Liliana Călin-Grădinaru. Le doresc foștilor mei colegi de an să se bucure din plin de această reîntâlnire. 

 

3. LUI ȘERBAN FOARȚĂ – CU DRAGOSTE ȘI NOSTALGII NEREPRIMATE

 

balada naiului

 

foaie verde de dai, n-ai

astă-vară la 2 mai

mă iubeai sau te făceai

când duios cântai din nai?

 

te iubeam de mă topeam

însă nu mă “esprimam”

c’așa-i vara la 2 mai

te topești și-i zici din nai!

 

*

 

labrador 

 

de durere și de-amor

aseară era să mor

în strâmtoarea labrador

colț cu edgar quinet.

 

*

 

un cal și-un chagall

 

marc chagall

avea un cal

pe care-l chema

cheval.

 

hi, hello, hello, hello!

have you seen a cal maro?

am văzut un cal maro

însă nu-l chema hello.

Dorin  TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…).