ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Trei istorii de octombrie

1.Când Paul e supărat pe toată lumea

 

   Nu cunosc om literar pe care să nu se fi supărat Paul Goma măcar o dată. Pe mine m-a iubit, m-a apărat și m-a ajutat. Tocmai asta l-a făcut să se simtă îndreptățit să se supere câteodată pe mine mai mult decât pe alții, să mă beștelească, să mă încondeieze în paginile Jurnalului său atât de înverșunat în scriitură. Eu nu m-am putut supăra pe el cu adevărat decât o singură dată, dar definitiv. La rândul meu, l-am iubit, l-am apărat și l-am ajutat, dar asta n-a fost de ajuns. Uneori reproșurile sale erau scrise pe un ton care mi-l făcea și mai drag, în pofida unor vinovății pe care mi le atribuia în chip nemeritat. Un exemplu este scrisoarea de mai jos. În asemenea situații incendiare, am avut deseori sentimentul că Paul era supărat mai degrabă pe el însuși decât pe restul omenirii cultural-românești. După moartea sa, am recitit, în câteva rânduri, aproape toate epistolele venite de la el și am ajuns întotdeauna la aceeași concluzie – am ținut foarte mult la Paul Goma și mă consider norocos că măcar din când în când nu se supăra pe mine. Restul nu mai contează, așa cum ar fi trebuit să nu conteze nici atunci. Dar a contat.

2. Încaltea, fă tu o chestie!

 

1986. Michael Radu, Vladimir Tismăneanu și eu încercăm să obținem finanțări pentru lansarea revistei AGORA sub egida Foreign Policy Research Institute (FPRI) din Philadelphia, institut condus de Daniel Pipes. Semnele sunt încurajatoare – National Endowment for Democracy (NED) ne-a dat un prim răspuns pozitiv. Printre altele, propunerea trebuie să includă, nu doar numele redactorilor (Dorin Tudoran – Redactor-șef, Paul Goma, Michael Radu și Vladimir Tismăneanu – redactori), ci și numele celor care vor face parte din Colegiul de redacție, inclusiv confirmarea semnată de aceștia din urmă. În Franța, Paul este cel care aleargă după semnături, având de la mine invitația tip pentru posibili viitori membri ai Colegiului. Noi, „americanii”, și Paul am căzut de acord asupra unor nume care nu pot lipsi. Paul are carte blanche să propună și alte nume. Sugestia mea de a-l lista simbolic pe Mihai Botez ca Redactor-șef adjunct – în semn de solidaritate cu cel aflat încă în România și hărțuit de tot felul de „organe” – este acceptată.

   În ziua de 11 decembrie, 1986, Paul îmi trimite de la Paris un „Raport de activitate”. E iritat de ezitările prietenelor noastre Oana Orlea și Rodica Iulian de a semna declarația prin care acceptă să facă parte din Colegiu de redacție. Le sun, dar ele încă ezită, așa că lansăm primul număr fără numele lor în colegiu. Ca în multe din epistolele lui Paul, și acum limbajul e frust, iritarea este mărturisită cu franchețe, temperanța nu prisosește. Și Oana, și Rodica aveau să publice și în AGORA, și în Meridian, revista pe care aveam s-o lansez în 1991.

   În acel prim număr din AGORA, au apărut pentru prima oară în limba română fragmente din Din Calidor – o copilărie în Basarabia (Pre-mergerea, capitolele I, IV, V și XVII, și Plecarea.) Rareori l-am simțit pe Paul mai fericit și mai emoționat decât atunci. Bucuria lui a fost și bucuria noastră pentru a-i fi făcut un asemenea cadou-surpriză. Sub titlul Le Calidor, cartea apăruse recent la editura pariziană Albin Michel în traducerea lui Alain Paruit, iar eu aveam de la Paul o copie a dactilogramei în limba română. 

   Cred și azi că editorul francez, ale cărui cuvinte le preluasem în prezentarea cărții din AGORA, a avut dreptate scriind: „Din Calidor este una din acele cărți în care talentul scriitorului transformă amintirea în mare literatură”.

   Astăzi, 2 octombrie 2022, Paul ar fi împlinit 87 de ani.

 

3.Aprilie 1987 – Octombrie 2022

 

   În ziua de 12 aprilie 1987 îi trimiteam lui Ioan Petru Culianu invitația de a face parte din Colegiul de redacție al AGOREI. Cinci zile mai târziu, cel care avea să-mi devină un prieten foarte apropiat și cu care intrasem în contact încă de când se afla la Groningen îmi transmitea acceptul său scris. Pentru că scrisul epistolei olografe ar putea prezenta probleme de descifrare, transcriu mai jos textul scrisorii:

 

„Apr. 17 ’87

 

Stimate Dorin Tudoran,

 

Mulțumesc mult pentru scrisoarea din 12 curent. Sunt foarte bucuros să fac parte din Editorial Board al Agorei. Am încercat să vă telefonez imediat, dar nu erați acasă. Mă grăbesc să vă scriu ca să vă spun că tocmai mă pregăteam să vă trimit un text de Mircea Eliade, ales împreună cu Dna. Eliade, împreună cu salutările Dsale și urările ei de bine. Acum voi aștepta 2 zile, ca să vă trimit împreună și textul meu. Bineînțeles, nu am aici nici un text disponibil, așa că trebuie să-l scriu. Vă urez mult succes în întreprinderea Agora și tot restul! Știu că Dna Eliade, ca și mine de altfel, ar fi dorit f. mult să vă duceți la Paris, la aniversarea lui Mircea Eliade (14 – 27 iunie). Am înțeles că există unele mișcări în acest sens, dar nu știu care va fi rezultatul. Cu deosebită stimă, în speranța de a vă vedea în curând,

                                                                                                                          Ioan Culianu”

   Mă bucură foarte mult organizarea în această lună la Iași a Colocviului IOAN PETRU CULIANU – Lives, Works, întâlnire pentru care, la invitația lui Sorin Antohi, inițiatorul și coordonatorul conținutului colocviului, am trimis o modestă contribuție scrisă. 

 

Dorin  TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…).