kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Semne de septembrie…

„Era o vreme de murit/Ceva ce nu s-a pomenit”

 

   Se moare pe capete în aceste zile și asta mi-a reamintit distihul de mai sus dintr-o poezie publicată în AGORA de Dan Deșliu spre sfârșitul anilor ’80.

   Vestea dispariției lui Ion Vianu m-a întristat profund, dar nu m-a mirat. Cu puțin timp în urmă, Radu Ioanid și Ion Vianu au participat la un eveniment în Elveția. Mi-au trimis niște fotografii – Ionel nu arăta deloc bine în scaunul cu rotile, dar purta pe față același zâmbet blând dintotdeauna.

   A văzut răul în mai toate ipostazele lui, a denunțat folosirea psihiatriei de către Securitate în reprimarea unor voci care incomodau regimul comunist, s-a alăturat mișcării lansate de Paul Goma și nu a făcut niciun pas înapoi în fața amenințărilor.

   A fost membru al Colegiului Redacțional al AGOREI încă de la primul număr al revistei. Vocea lui limpede, dar temperată a insuflat revistei echilibru.

   Ferm, dar cumpătat, și-a apărat cu generozitate prietenii chiar și atunci când unii dintre ei erau imposibil de apărat, căci dincolo de vinovății, a încercat să vadă și să ne explice mecanisme care pot dezechilibra cumpăna morală. Pentru el, a acuza fără a înțelege tenebrele vinovăției a fost un exercițiu de nepracticat.

   Ion Vianu lasă în urmă-i nu doar o operă, ci și o operă umană – performanță pe care puțini o ating. Ne va lipsi foarte mult.

screenshot 2024 09 07 091602

Dorin  TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și nu numai…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media