kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Semne de noiembrie

Acel loc de lângă nuc

 

În ziua de 21 august, acest an, Géza Szöcs ar fi împlinit 70 de ani. Nu-mi amintesc de vreo întâlnire la care prietenul meu să nu fi întârziat până la a-i exaspera pe cei care-l așteptau. De grăbit, s-a grăbit o singură dată, în ziua de 5 noiembrie 2020. Și de atunci, nu mai întârzie la nicio întâlnire.

 

 

geza socs

Joi, 9 noiembrie, la Petöfi Irodalmi Müzeum din Budapesta, a avut loc o adunare celebrând viața și creația lui Géza Szöcs. Pentru astăzi, dintre poeziile sale, am ales una de tinerețe – splendidă și de neuitat.

 

capture

 

 

Încă o dată

 

Încă o data autobuzul acela de jucărie. Vopseaua aceea roșie

Care se cojește pe el.

Acea fustă albastră de copilă. Acea cameră, acea ușă albă.

O după-amiază. Oricare după-amiază.

Acea felie de tort, pe care am înjumătățit-o

când Eszter a împlinit trei ani.

Acele ouă de paști pe care le vopseai pentru mine.

 

Unde au dispărut?

Nu le mai găsesc.

Cu toate că le-am pus la loc sigur. Pe cuvânt.

Am să le găsesc. Crede-mă.

 

Acel autobuz de jucărie. Încă o dată acel autobuz de jucărie.

Acea lapoviță. Când am întârziat și a trebuit să mă aștepți. Acea lapoviță,

Încă o dată.

 

Aș fi acolo la șapte. La șapte fără cinci.

Poate că și tu ai venit mai devreme atunci. Aceste cinci minute

Pe care aș fi putut să le petrec cu tine. A fi împreună cu tine

Cinci minute. A fi împreună cu tine un minut.

 

Acea călătorie de la Târgu Mureș,

Acel revelion. Încă o dată acel revelion.

Cireșele acelea, cartea aceea, acel joc de-a prinselea.

O plimbare prin cimitir, pe când nu era încă un mormânt lângă nuc.

Acel loc de lângă nuc, despre care nu se putea ști că acolo vei odihni.

 

Acea plimbare, acea panglică din păr.

Acel autobuz de jucărie încă o dată.

 

(Traducere din limba maghiară de Barabas Jutka)

 

Dorin  TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…).

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media