ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Semne de martie…

1. Un gând…

Alo, duduia „Marș”? Albinoni nu este o mașină de spălat bani pentru „Președintele ales”.

2. O întâlnire care nu trebuia să aibă loc

Trimisul special al președintelui Donald Trump, generalul Keith Kellogg, se află în Ucraina. Trei zile de discuții lungi și dificile la capătul cărora președintele președintele Volodimir Zelenski se declară de acord cu textul ce consfințește parteneriatul economic, dar își rezervă dreptul de a se mai gândi în legătură cu o componentă a înțelegerii. Înainte de a părăsi Ucraina, Kellogg primește totuși textul înțelegerii, nesemnat, cu mențiunea că Andrii Iermak, Șeful Cancelariei Prezidențiale, insistă ca președintele Zelenski să vină la Washington pentru a semna înțelegerea la Casa Albă, deși scopul prezenței lui Kellogg la Kiev fusese semnarea documentului în capitala Ucrainei. Cunoscând tensiunile din relația Trump-Zelenski, recomandarea lui Kellogg a fost că nu e nevoie de o întâlnire face-to-face dintre cei doi președinți, considerând că e nevoie de ceva timp pentru estomparea animozităților reciproce. O recomandare înțeleaptă, de care nu s-a ținut cont. Așadar, o întâlnire programată grație unei invitații obținute la insistențele apăsate ale Kievului. Dacă tot s-a hotărât ca întâlnirea să aibă loc, ea trebuia să se desfășoare în spatele ușilor închise, tocmai pentru că exista probabilitatea ca poziția lui Zelenski să fie aceea că nu a venit să semneze înțelegerea, ci să poarte discuții, iar Trump, bombă cu fitil scurtă, să explodeze. Ca să nu mai spun că, negocierile – fie ele politice, fie ele economice – nu se poartă în prezența presei. La sfârșitul convorbirilor s-ar fi organizat o conferință de presă în care cei doi președinți ar fi făcut scurte declarații. Reproșurile reciproce, acuzațiile necugetate, acel „netelegenic” doi (Trump & Vance) vs. unu (Zelenski) ar fi rămas între patru pereți, așa cum au rămas multe coliziuni de acest fel de-a lungul vremii. Oricât de iritați au fost de tactica lui Zelenski, Trump și Vance și-ar fi făcut un bine reacționând altfel decât au făcut-o – gazda e gazdă și pentru ea politețea rămâne obligatorie. Și generalul Kellog, și ministrul de finanțe american, Scott Bessent, au explicat pe înțelesul tuturor că întâlnirea era dedicată unui singur lucru – semnarea parteneriatului economic. Discutarea unui acord politic (garanții de securitate) este un alt proiect care, în poziția clar exprimată de Washington, nu făcea obiectul întâlnirii de la Casa Albă. Doi președinți cu priorități diferite. Unul își dorește o încheiere a războiului în condiții echitabile din punct de vedere politic, teritorial și moral – condiții obligatorii. Celălalt știe că pentru a-l aduce pe Putin la masa tratativelor, anumite acuzații, caracterizări aduse public trebuie să lipsească. Zelenski crede că negocierile trebuie să nu uite de antecedente, de numeroasele nerespectări ale înțelegerilor de către Putin, dar Trump crede că singura lui șansă de a reuși ca brocker între Moscova și Kiev este să se plece de la un punct zero. Și aici comunicarea dintre Zelenski și Trump e scurtcircuitată. Când îl presează pe Trump să recunoască în prezența camerelor de luat vederi că Putin este un criminal în care nu se poate avea încredere, Zelenski comite o eroare de proporții și nu putea obține din partea unui președinte american cunoscut pentru irascibilitate decât reacția văzută de toată lumea. Nu-l poți numi pe Putin astăzi, public, în fața camerelor de luat vederi, criminal, om pe al cărui cuvânt nu se poate pune niciun preț și mâine să-l inviți la masa tratativelor. O asemenea tâmpenie a fost comisă de Biden și răspunsul lui Putin a fost „Niet”. Trump a refuzat să comită o asemenea eroare. Dacă pentru Zelenski încetarea războiului în condiții acceptabile pentru Kiev este principalul punct al agendei, pentru agenda lui Trump prioritățile sunt altele. Cea mai importantă dintre ele – evitarea intrării în coliziune cu Putin, căci are nevoie de Moscova în efortul de a submina strategia Chinei de a dobândi supremația economică globală. Pentru Trump economicul a fost, este și va rămâne pârghia prin care poate fi controlat politicul. Că are dreptate sau nu, este altă discuție, dar când te așezi la masa convorbirilor cu el trebuie să știi foarte exact cum gândește și să ții cont de felul în care poate reacționea când îl pui în situații dificile. Trump rămâne deschis unui parteneriat economic cu Ucraina, dar știind care este poziția lui Putin, consideră că integrarea Ucrainei în NATO nu este o soluție care să garanteze securitatea Ucrainei; dimpotrivă, poate oferi Moscovei pretextul de a declanșa un război de proporții. Motiv pentru care nu vrea să lege direct parteneriatul economic de asigurarea unor garanții de securitate. Posibilitatea asigurării acestora din urmă ar putea fi discutată ulterior.

Desen și Ⓒ – Nick Anderson (Tribune Contest Agency)

Ideea că prin parteneriatul economic, Trump ar urmări jefuirea bogățiilor subterane ale Ucrainei este cel puțin discutabilă. Trump crede că este echitabil ca Statele Unite să recupereze într-un fel parte din fondurile oferite Ucrainei și să se asigure că America își protejează fondurile pe care le va investi în parteneriatul economic. Costurile participării la reconstrucția Ucrainei vor fi și ele substanțiale. Acuzațiilor aduse lui Trump că „negociază tranzacțional”, Kellogg le-a răspuns încă o dată ieri, în prezentarea făcută la Council of Foreign Affairs și în răspunsurile date întrebărilor pe care i le-a pus Margaret Brennen (CBS News) în interviul de după prezentarea lui Kellogg – negocierile sunt tranzacționale prin însăși natura lor. Cu alte cuvinte, lansând asemenea acuzații, uităm că orice negociere se desfășoară pe principiul acelui donnant-donnat – reciprocitate în concesii, fiecare din părți trebuind să ofere ceva, pentru a obține ceva în schimb. (https://shorturl.at/UNyrm) Celor care pledează pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei, reprezentanții Washingtonului la convorbirile de la Műnchen le-au pus o întrebare simplă: Ce anume înțelegeți prin sprijin? Pentru Trump și echipa lui de negociatori definirea exactă a termenilor este esențială. Generalul Kellogg a exemplificat prin doi termeni care nu înseamnă același lucru, cum sunt înclinați să creadă mulți: credible deterrence și security guarantees. În ziua de 28 februarie, Kaitlan Collins (CNN) a realizat un interviu cu Secretarul de Stat american. Marco Rubio a menționat încercările sale de a înțelege de la omologii săi europeni nu doar de ce planul Washingtonului de obținere a păcii este inacceptabil, ci și în ce constă planul de pace gândit de europeni. O secvență a relatării lui Rubio pune pe gânduri: „Pot să vă spun ce mi-a spus un ministru de externe, și nua am de gând să spun cine a fost, dar pot să vă spun ce mi-a spus (…). Și anume că războiul continuă încă un an și în acel moment Rusia se va simți atât de slăbită, încât va implora încheierea păcii. Asta înseamnă încă un an de crime, încă un an de moarte, încă un an de distrugeri și, apropo, nu este un plan foarte realist din punctul meu de vedere.” (https://shorturl.at/FKOnW) În opinia mea, nu este doar un plan nerealist, fiindcă e greu de crezut că dintre cele două țări aflate în conflict, Rusia se va prăbuși epuizată cea dintâi și va cerși încheierea păcii; este și o abordare cinică – nu contează câți oameni vor muri în anul ce urmează, câte vieți și localități vor fi distruse. Și de-o parte, și de cealaltă a Atlanticului este nevoie de ceva mai multă minte și poziția adoptată de Giorgia Meloni este o dovadă că se poate. Într-un mesaj adresat președintelui Donald Trump de Adam Michnik și Lech Walesa se poate citi:  „Solicităm Statelor Unite să onoreze garanțiile oferite împreună cu Marea Britanie în Memorandumul de la Budapesta din 1994, care a inclus în mod explicit angajamentul de a apăra inviolabilitatea frontierelor Ucrainei în schimbul predării stocului său de arme nucleare.” I-au solicitat, cumva, același lucru cele două legende poloneze președintelui Barack Obama în 2014, când Putin a anexat Crimeea? Și dacă au făcut-o, ce răspuns au primit? Onorarea garanțiilor respective de către administrația Obama a constat doar în ajutor umanitar, mai ales mii de pături. Numărul pantofilor de balet (!?!) a fost mai mic. Când senatorul Marco Rubio îl întreba pe vicepreședintele Joe Biden de ce administrația Obama nu oferă armament și muniție Ucrainei pentru a onora garanțiile promise prin Memorandumul din 1994, primea un răspuns antologic, demn de Guinness Book of World Records – de teamă să nu le folosească (!?!). Cel care a inițiat trimiterea de armament și muniție Ucrainei a fost președintele Donald Trump în timpul primului său mandat.

Geneva, 3 martie 2009. Secretarul de Stat american Hillary Clinton îi oferă ministrului rus de externe Sergei Lavrov celebrul reset button. Cinci ani mai târziu, Rusia invadează Crimeea.

 

Realinierile plăcilor puterii geopolitice s-au făcut rareori pentru a oferi dreptate celor nedreptățiți, celor mici. Când recurg la asemenea resetări, cei mari, cei care împart dreptatea, se gândesc mai întâi la propriile interese și abia apoi la interesele celor mici. Tragedia Ucrainei a început în anul 2014, când nu toți garanții securității ei și-au onorat pe deplin și cu forța necesară angajamentele. Dacă va avea loc o resetare geostrategică și încetarea războiului, e posibil ca dreptatea Ucrainei să fie onorată doar parțial. Trump nici nu a exclus, nici nu a garantat că, în eventualitatea în care va ajunge să negocieze pacea cu Putin, Ucraina își va recăpăta toate teritoriile ocupate de Rusia sau măcar o parte din ele. În ultimă analiză, nici „tranzacționalul” Trump, nici viforoșii susținători ai sprijinului necondiționat pentru Ucraina nu pot fi siguri că șantajul Moscovei cu un război nuclear este o simplă cacialma. Știe cineva cum să anihileze această carte care se află în mâinile lui Putin? Acel „You don’t have the cards!” adresat în mod repetat de Trump lui Zelenski ar fi putut însemna „We don’t hold all the cards.„

 

3. Kavakos&Trifonov

La Kennedy Center, doi dintre muzicienii pe care-i iubesc necondiționat… Sunetele unei Stradivarius (faimoasa „Willemotte”) din 1734 ne ajută să ieșim din nebunia unei lumi ieșită din țâțâni.

 

 

4. O reamintire…

 

Marius Turda și Cartea Anului 2014…

   În anul 2010, Marius Turda, istoric britanic de origine română, profesor de istoria biomedicinei la universitatea Oxford Brooks, publica la editura Palgrave Macmillan volumul Modernism and Eugenics. La inițiativa lui Adrian Șerban, director editorial la Editura Polirom, cartea lui Marius Turda a apărut și în limba română, în colecția Historia, în traducerea lui Răzvan Pârâianu. Iată ce scrie Roger Griffin, profesor de istorie contemporană a Europei, la Universitatea Oxford Brooks, despre cartea lui Marius Turda: „O carte inovatoare ce pune accentual pe relația profundă care există între eugenism și anumite strategii moderniste de regenerare a societăților moderne. Astfel, Marius Turda demontează mitul conform căruia naționalismul biologic sau preocupările legate de ‘igiena’ rasei s-au limitat la al Treilea Reich și îi încurajează pe toți cei interesați de istoria lor națională să analizeze temeinic modul în care eugenismul și biopolitica i-au sedus pe unii dintre intelectualii de marcă ai renașterii naționale chiar și în țări „culturale” precum România’.”

Maria Bucur, profesor universitar de istorie est-europeană la catedra John W. Hill din cadrul Universității Indiana, SUA, remarcă: „Departe de a fi un grup izolat de doctori, profesori de biologie sau alte discipline academice, eugeniștii și-au pus amprenta atât asupra structurii instituțiilor de stat și a politicilor publice, cât și asupra opiniei publice mai largi în legătură cu rolul statului în viața cetățenilor. Etatismul și tendința către totalitarism care au urmat în România începând cu anii 1930 au rădăcini importante în această mișcare.“ Marius Turda nu este un „vânător de eugeniști”. Demersul lui decurge nu atât din dorința întocmirii unei liste exhaustive a vinovățiilor sau/și din datoria unui procuror de a indica numele vinovaților, ci dintr-o vocație a lucidității confruntate cu spectrul unei atracții irezistibile pentru mulți și probabil inepuizabile – ingineria socială, asigurarea presupusei sănătăți a statului (statul-națiune, firește) prin pârghiile biopoliticii. Pe scurt, ce putem afla prin cercetarea istoriei eugenismului european ne-o spune autorul în Introducerea volumului: „Istoria complexă a eugenismului european nu numai că servește, de exemplu, pentru ilustrarea modului în care a fost folosită știința în scopuri politice, ci indică totodată existența unei anumite atracții pentru idealul eugenic de proiectare și control al populației umane, un ideal pe care toate ideologiile politice și culturale ale modernității    l-au găsit irezistibil.” Marius Turda este un cercetător strălucit (pe care istoricul Sorin Antohi a mizat și căruia i-a recomandat să facă Modernism and Eugenics accesibil și cititorilor români), unul dintre numele care fac cinste, cu adevărat, țării lor de origine. Traducerea apărută la Polirom a fost, în opinia mea, una dintre Cărțile anului 2014!

Eugenism și Modernitate. Copertă&Copyright@Polirom 2014

 

Dorin  TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și nu numai…