ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Semne de decembrie

1.Omid și Omida

 

Dacă românii au avut-o pe Mama Omida, britanicii îl au pe Omid Scobie. Omida a știut de la început cine este – Maria Motoi, ghicitoare, vrăjitoare și prezicătoare din familie de romi argintari. De serviciile ei s-ar fi bucurat, printre alții, Doina Badea, Ion Popescu Gopo și faimosul avocat Guță Vernescu. Dacă e adevărat ce spune fiica ei, Rodica, Mama Omida ar fi prestat servicii și pentru Elenei Ceaușescu. I-ar fi prevestit acesteia din urmă că va muri în chip tragic, într-o zi de sărbătoare.

Ajuns la 42 de ani, omuleanul Omid nu știe încă dacă e fată sau băiat, heterosexual sau homosexual, bisexual sau asexual. În schimb, „știe” tot ce se întâmplă în familia regală britanică și este suporter al cuplului de victime închipuite Harry & Meghan. În august 2020, împreună cu jurnalista americană Carolyn Durand și bucurându-se de substanțiala contribuție a ducesei woke – firește, „via a third-party source” –, a publicat volumul Finding Freedom: Harry and Meghan and the Making of a Modern Royal Family.

Acuzația de rasism adusă „Firmei” strecurată în interviul de tristă amintire realizat de Oprah Winfrey apare și în recentul volum publicat de Scobie – Endgame: Inside the Royal Family and the Monarchy’s Fight for Survival. Acuzației că, întrebându-se ce culoare va avea pielea viitorului copil al cuplului de fandosiți, un membru sau altul al familiei regale a comis un act de rasism îi dă o replică de bun simț cunoscuta prezentatoarea de televiziune britanică Nana Akua în Daily Mail: „As the black mother of two mixed-race children, I can tell you one of the few things my ex-partner and I agreed before our son’s birth was his name: Ivory.” Mai mult, Akua amintește că se distra cu prietenii discutând despre viitoarea culoare a copiilor: „I would laugh with my friends and family. What if he comes out really dark? The very opposite to what the name suggests. We have loved him the same no matter how he looked – we were just curious. “ Nicio undă de rasism în a discuta asemenea lucruri între membrii familiei și prieteni apropiați. Fiu al unei familii mixte – mamă persană, tată scoțian – Omid ar fi putut dovedi reacții mai nuanțate față de asemenea chestiuni, dar preferă ipostaza de muștiuc al trompetei stridente în care continuă să sufle caraghioșii din Montecito.

Până acum, acuzatul rasism al familiei regale nu era lipit de vreun nume sau altul, deși bârfele și presupunerile n-au încetat să circule. Iată că versiunea celei mai recente cărți a lui Scobie, apărută în olandeză/neerlandeză, stârnește un scandal enorm – regele Charles al III-lea și Prințesa de Wales (Kate Middleton) sunt cei acuzați de rasism. Omid Scobie declară că nu este răspunzător de cele întâmplate și se întreabă dacă nu cumva este vorba de o eroare de… traducere. Traducătorii declară că nici nu poate fi vorba de așa ceva. Sunt înclinat să-i cred, fiindcă nu văd cum verbe, adverbe, substantive comune în engleză devin, prin traducere, nume proprii în neerlandeză. Omid, înapoi la logică!

Două amintiri. Prima. Anul este 2009. În toiul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, președintele unei prestigioase instituții de cultură din România este citat de jurnalistul spaniol Félix Flores în cotidianul La Vanguardia cu afirmația: „Apropo, știu din surse sigure că lui Băsescu i-a fost oferită o casetă cu Mircea Geoană primind sex oral și a refuzat s-o folosească împotriva sa. Este un om onest, credeți-mă.” Purtătorul de cuvânt al candidatului Băsescu declară: „Nu cunosc, n-am avut niciodată nicio casetă. Nici nu ne-am interesat să avem, n-am văzut și nu am auzit așa ceva până în această dimineață, când au apărut declarațiile.” Cel citat neagă și el că ar fi făcut afirmația care i se atribuie. Félix Flores afirmă și el că intervievatul său nu făcuse afirmația respectivă. Toate bune și frumoase, atunci cine a introdus în textul din La Vanguardia citatul cu pricina? Puțin a mai contat – găinăria își atinsese scopul. Mă întreb cum de, discutând despre Brâncuși, Enescu, Pallady și alții – căci intervievatul era președintele unei instituții de cultură, nu? – în pagina din La Vanguardia apăreau numele lui Băsescu, Geoană și istoria unei partide de sex oral? Domnilor, înapoi la logică!

A doua. Ani de școală. Cele mai multe meciuri din campionatele noastre de fotbal cu nasturi se țin pe masa din sufrageria doctorului dentist Benglas, tatăl lui Miky, cel care ne spune cele mai multe bancuri cu Ițic, Ștrul, Rașela și Șloim. Îl întrebăm de unde le știe. „De la tata.” Recreația mare. Miky e sastisit de faptul că profesorul de română, domnul Robert Codrea, ne cere să știm El Zorab pe dinafară, drept care ne recită pasaje ale unei versiuni personale. Distihul: „Arabii toți răsar din cort/Să-mi vadă Șloimul cu mi-l port…” are un succes nebun. Peste câteva zile suntem chemați în cancelarie și săpuniți bine. Un an mai târziu, și Miky Benglas, și Andrei Nestor, și Andrei Beldner, și Miky Cornișteanu și mulți alții încep să plece „în Palestina”. Doi dintre ei aveau să moară în 1973, ca soldați israelieni în războiul de apărare împotriva atacului forțelor egiptene și siriene. Varianta „antisemită” a lui El Zorab creată de evreul „antisemit” Miky Benglas se destrămase de mult.

 

 

Până în acest moment, nimeni nu a găsit răspunsul corect privind cele întâmplate cu ediția olandeză a cărții lui Omid Scobie. Ca și în scandalul româno-hispanic din 2009, toate părțile (potențial) implicate își declară nevinovăția. Îmi vin în minte câteva întrebări „eterne și de demult”:

Cine’a pus rahat pe clanță?

Cine’a’nfipt zambila’n brânză?

Ce vreți, bă, pentru ce să dăm cu var?

Nu de alta, dar cineva a murdărit clanța, din brânză face cu ochiul zambila litigioasă și oricât de mult ar încerca unii să dea cu var, de această dată rahatul se poate dovedi mondial, indiferent dacă „Firma” va găsi de cuviință să răspundă ori nu acuzațiilor ce i se aduc.

 

2. Calea spre Cartier

 

   De săptămâna viitoare în librăriile din România se va găsi și o antologie întocmită din cărțile mele de tânărul poet Vasile Gribincea. Lui și Editurii Cartier din Chișinău, mulțumirile mele.

Lector: Em. Galaicu-Păun

Concepție grafică: Vitalie Coroban

Credit fotografic: Maria Guțu, Universidad de Medellín și Lorelia Gribincea.

Iată câteva informații oferite de Editura Cartier despre autorul antologiei:

Vasile Gribincea s-a născut pe 7 iulie 1997, la Chișinău, într-o familie de intelectuali. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Româno-Engleză, și Masteratul de Studii literare din cadrul aceleiași instituții. În prezent, este redactor la Muzeul Național al Literaturii Române și doctorand la Facultatea de Litere a Universității din București. A publicat poeme, studii, eseuri, cronici de carte și de film, interviuri în mai multe reviste din Republica Moldova și România. Printre altele, este laureat al Premiului pentru cea mai bună lucrare de licență în domeniul Științelor Umaniste la Gala Senatului Universității din București din 2019 și al Premiului Național pentru Tineret în domeniul Culturii, oferit de Guvernul Republicii Moldova. Cartea de poezie Coerența labirintică. Volum Alternativ/Continuu (Cartier, 2023) reprezintă debutul editorial al lui Vasile Gribincea.”

 

 

nostalgia

 

o întindere fără margini

 

nu începe nicăieri

nu se termină niciunde

 

omul fără umbră

umbra fără om

 

o dată la un miliard de ani

soarele se prăbușește

ca un imens cazan de cărbuni înroșiți

 

omul și umbra devin totuna

nemărginirea se reînnoiește

 

 

4. 4. Ciolacu’ și ciolanu’

 

Premierul român a venit la Washington pentru a da cu ciolacu’n baltă. A reușit. Giruetă a sărit să apere demnitatea premierului, făcându-se că știe norme ce țin de protocol. Nu știe. Vizita unui premier din al cărui program este exclus ambasadorul țării sale este, cel puțin, o mârlănie, o încercare de a umili ambasadorul chiar în capitala unde își reprezintă țara. Să excluzi ambasadorul țării tale de la întâlnirea cu secretarul de stat american pune într-o situație jenantă și ambasadoarea Statelor Unite în România, prezentă la Washington pentru această întâlnire.Vrei să-ți umilești ambasadorul, fă-o pe tarlaua politichiei de acasă. Afirmația „Când urci sărind etape, la un nivel prea mare, vine un moment când te faci de râs” are mai de grabă un sens subliminal-autocritic, decât unul critic la adresa ambasadorului Andrei Muraru. Când ieși în lume, uită că din vânzător de covrigi și scutier al lui Hayssam te-ai trezit prim-ministru. După o asemenea ascensiune amețitor-aberantă e jenant să critici un ambasador, de altfel foarte bun, că a avut o ascensiune prea rapidă.

Ce vrea Giruetă de la Ciolacu? Evident, un ciolan. După aproape un deceniu de „dietă”, amintirea dulcelui deceniu „petrovian”, plin de ciolane, e sfâșietoare. Când avea ciolanul obținut de la „Petrov”, Giruetă nu scotea un singur cuvânt de bine despre premierul pesedist Ponta, ștergea cu el dușumelele ziarelor, rețelelor de socializare, blogului personal etc. Deși nu se potrivea nici cu statutul său academic, nici cu respectul invocat azi pentru funcția de premier, Giruetă participa la isterizarea discursului public. Azi, a dat peste giruetă Giruetă respectul pentru alt premier pesedist și smerenia față de constituționalitate.

La nominalizarea lui Andrei Muraru ca ambasador în Statele Unite, Giruetă îl anunța pe președintele Iohannis că, în semn de protest, e gata să renunțe a doua oară la cetățenia română. Evident, n-a renunțat, că doar nu era să se auto-excludă de la posibile, viitoare ciolaniade. La ce nu a renunțat este hăituirea grotescă a ambasadorului Muraru. Pentru Giruetă este de neconceput un ambasador care să nu-i trimită mașina la aeroport spre a-l duce acasă, când se întoarce dintr-o vizită în România.

O altă țintă permanentă a lui Giruetă este ambasadorul României în Israel. De data aceasta aflăm de la Giruetă că ambasadorul nu e potrivit cu locul. Nu știe nici araba, nici ebraica, nu e specialist al zonei, ci doar unul dintre turiștii, sinecuriștii numiți de președinte. Evident, ambasadorul Radu Ioanid nu este un poliglot de calibrul lui Giruetă – limbi la Ceaușescu, limbi la Iliescu, limbi la Biden și acum limbi la Ciolacu, lista rămâne deschisă – dar nici toate limbile nu sunt, neapărat, un titlu de glorie.

Desen și Copyright – Alex. Dimitrov

 

Noroc cu numirile făcute de președintele „Petrov”. Dădea pe dinafară experiența diplomatică din gargaragiul de presă, autor de texte umoristice pentru grupuri de divertisment, trimis Consul General undeva la mal de mare? Funcția de ambasador este una de reprezentare, politică. Funcțiile consulare acoperă partea tehnică a activității unei reprezentanțe diplomatice. Trebuie să știi legislație, norme administrative, ce înseamnă o procură, ce implică o relație economică etc. Știa ceva din toate acestea miștocarul de presă trimis Consul General de „Petrov”? Aiurea.

Ce știa era că hotărâse de ceva vreme să se stabilească definitiv în țara respectivă. A durat în funcție vreun an, nici cât să învețe ce trebuie să știe un consul începător. După care s-a așezat în țara cu pricina. Acum, zic ciracii săi „petrovieni”, e mare „poet religios”. Ptiu, drace! Cum de nu l-am văzut noi pe Charles Péguy ăsta în unele texte glăsuite de grupul Divertis? Îndrăznesc să spun că un om care a fost, ani buni, consilier al Președintelui s-a frecat mai mult de lumea diplomatică, de rigorile, regulile și standardele ei, decât un autor de texte umoristice sau un bun critic literar pro-„Petrovian”. Numirile pe criterii politice (political appointees) se practică peste tot în lume. Unele se dovedesc inspirate, altele – ba. Nici numirile unor diplomați de carieră nu sunt scutite de riscuri. Unele se dovedesc inspirate, altele – ba.

Giruetă nu-i scoate pe frații Andrei și Alexandru Muraru din „fenechii”. Ultimii doi sunt la fel de responsabili de problemele fostului deținut Relu Fenechiu, pe cât e de responsabil Giruetă pentru activitățile staliniste, contrare intereselor României, desfășurate de rudele sale cele mai apropiate, sosite de la Moscova, începând cu tatăl Leon Tismăneanu și terminând cu unchiul Mihail Boico, general de Securitate. Are ceva de reproșat, factual, ambasadorilor Muraru și Ioanid, parlamentarului Alexandru Muraru, Giruetă e liber s-o facă. Nu e nimeni deasupra legii, nu primește nimeni, încă de la naștere, dreptul de a fi scutit de reproșuri, condiția este ca ele să fie raționale, de bun simț, îndreptățite.

Ce pare să-i fi alarmat pe Ciolacu și pe mai noul său apărător, Giruetă, este zvonul lansat de tot felul de „echipe de zgomote” că Andrei Muraru va candida anul viitor în alegerile prezidențiale: „Gemenii fenechii au planuri mari”. Nu cunosc planurile de viitor ale actualului ambasador al României la Washington, dar scenariul care i-a alarmat pe cei doi mi se pare foarte improbabil, din multe motive, pe care nu am de ce să le etalez aici. Dacă va ieși din diplomație și nu va fi tentat să se implice în politică, istoricul Andrei Muraru poate să facă o carieră academică foarte respectabilă. A demisionat cândva, dovedind că nu se agață de funcții. Faptul că i-a replicat premierului care a încercat să-l umilească e un semn de sănătate morală, cu atât mai edificator, cu cât pe plan administrativ comportă riscuri.

Desen și Copyright – DION

 

Împins în afara politicii, Ciolacu n-ar mai avea nici măcar șansa de a redeveni vânzător de covrigi, iar gogoși nu i-ar mai putea vinde nici măcar lui Haysamm, din motive binecunoscute amândurora și nouă tuturor. Dacă premierul a venit aici, cum consideră unii ziariști români, spre a încerca să vadă ce sprijin ar putea avea din partea Washingtonului posibilul său proiect de a candida la prezidențiale, premierul și-a dat cu stângu’-n-dreptu’. Dacă azi modul de operare al lui Giruetă e „Ciolan de la Ciolacu vreau”, neprimind ciolanul, mâine strigătul de luptă al lui Giruetă ar putea deveni „Capul lui Ciolacu vreau!”

Antecedent există: mai întâi, în 2004, a fost opusul Marele șoc din finalul unui secol scurt, discuția maraton cu un Ion Iliescu, prezentat ca un stindard al democrației. Apoi, în decembrie 2015, a apărut rugămintea lui Giruetă pentru Moș Crăciun de a aduce românilor în dar moartea lui Ion Iliescu. Ion Iliescu, cel din 2015, era același Ion Iliescu din 2004 – nici mai rău, nici mai bun. Giruetă ediția 2004 și Giruetă ediția 2015 – două flașnete care se prefac a nu se cunoaște. Devenit irelevant cam de multișor, necurtat de nicio formațiune politică, înconjurat de țuțeri zgomotoși, Giruetă suflă într-un muștiuc ruginit, doar-doar va declanșa ceva vânt prielnic. Deocamdată – canci. O prudență de ultim moment ar trebui să-l facă pe Ciolacu să-i amintească lui Giruetă titlul unei romanțe cândva foarte îndrăgite de PSD – „Ciocu’ mic!”

 

P.S. Văd că Giruetă sare din nou în apărarea lui Ciolacu, punându-i „agresorului” Cătălin Tolontan custura epistemologică la carotidă. Cu toate astea, de ciolan nu se aude încă nimic. Cum a venit decembrie, cu frig și zăpadă, de sub geamul premierului se aude monologul sărmanului: „Sunt eu, Vuvinc al tău cel mic,/Mie foame și mie frig,/Îndură-te măcar un pic,/De-o fi gogoașă sau covrig.”

 

Dorin  TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…).