- Para Phusin vs. Kata Phusin
La 26 de ani, Jean-François Revel hotărăște să lucreze doi ani în Mexic, dar nu înainte de a petrece o săptămână la New York. Se îmbarcă pe Queen Elizabeth, plecând din Cherbourg spre metropola culturală americană. Planurile sale galante sunt parțial dejucate de urmările unui vărsat de vânt, așa că primele zile le petrece mai mult în compania cărților decât în cea a tinerelor atrăgătoare aflate la bordul pachebotului britanic.
În a doua seară a voiajului, îl întâlnește pe celebrul fizician francez Louis Leprince-Ringuet. Aflând cu ce se îndeletnicește, Ringuet îi spune lui Revel: „Ia te uită! Tocmai am participat recent la un colocviu desfășurat la Viena unde a vorbit unul din camarazii dumitale, un adevărat sofist, Louis Althusser”. Îi va trebui lui Revel ani buni spre a pricepe ce vrusese să spună Ringuet prin acel „un adevărat sofist” despre omul pe care îl întâlnise exact în același 1950, grație lui René Schérer, fost coleg de școală.
Pentru o lungă perioadă a prieteniei lor, Revel nu bănuiește care sunt adevăratele opțiuni politice ale lui Althusser despre care, tot cu întârziere și în mod indirect, află că, după ce fusese regalist, în 1948 devenise membru al partidului comunist. La Paris, la Florența, unde Revel lucrează după întoarcerea din Mexic, sau la Valmondois, unde Althusser și viitoarea sa soție, Hélène, petrec lungi sejururi în casa lui Revel și a primei sale soții, Yahne, Althusser nu lasă să se simtă nimic din entuziasmul său stalinist.
În consecință, pentru Revel nu poate rămâne decât un mister cum a putut Althusser să-i trimită fostului lor profesor de filosofie, Jean Lacroix, o scrisoare conținând „un vibrant omagiu lui Jdanov”, părintele realismului socialist, căci, scrie Revel, „intoleranța mi-a părut întotdeauna a-l oripila pe Althusser”. În același timp, Revel își amintește cum ani de zile Althusser îl ruga să-i aducă din Italia cele mai recente numere ale revistelor doctrinare ale Partidului Comunist Italian – Rináscita și Societá.
Un prim semnal de alarmă îl constituie cartea lui Althusser Montesquieu, politica și istoria, în care lui Revel i se pare că prietenul său demolează Spitiritul legilor prin mijloace ale gândirii totalitare. E 1959. Pe de-o parte, prizonier al unei stări depresiv-maniacale ce îl va împinge să-și stranguleze soția în 1980, și, pe de altă parte, livrându-se din ce în ce mai mult entuziasmului pentru comunism, Althusser devine pentru Revel o enigmă mult prea complicată.
Ruptura survine în 1966, după ce Revel publică un articol foarte caustic, intitulat „Althusser ou Marx mis à la retraite par ses célibataires mêmes”. Sprijinul intelectual pe care Althusser se decide să-l acorde lui Jacques Lacan (pe care Revel îl detestă, considerându-l un „scamator” de
adevăruri, „profet structuralist psiho-analitic”, și pe care-l supusese unei ironii devastatoare încă din 1956 în De ce este nevoie de filosofi?) pune și el prietenia pe butuci.
În 1990, rememorând istoria prieteniei cu Althusser, Revel scrie despre o replică din timpul unei partide de tenis din 1956. Jucător mult mai dotat decât gazda sa și încercând să-și ajute prietenul să-și îmbunătățească loviturile, Althusser îi spune lui Revel: „Atenție, amintește-ți de Aristotel; mișcările din tenis sunt para phusin (împotriva naturii) și nu kata phusin (în sensul naturii)”. Revel mărturisește: „Fiind de felul meu mai degrabă din categoria kata phusin, l-am respins pe metafizicianul neo- stalinist și am păstrat cu afecțiune amintirea prietenului”.
(7 august 2010)
- Nevroze ideologice
„Și pentru a încheia, dragul meu Revel, o întrebare: când veți decide să nu mai fiți un «intelectual de stânga»?” Iată o abordare frontală venită din partea lui Emil Cioran, în 1960, după lectura lui Despre Proust, cartea lui Revel pe care Cioran mărturisește că a citit-o în tranșe mici, în fiecare seară, în timpul uneia din repetatele sale hălăduieli la țară.
Revel a fost acuzat, nu o dată, de foștii săi prieteni de stânga, că ar fi trădat și ar a fi trecut de partea dreptei. A cheltuit un timp enorm până la sfârșitul vieții ca să explice cum, de ce și cât fusese inițial un om de stânga și de ce
abandonase acea poziție. Evident, cu cât a explicat mai mult, cu atât a întețit rechizitoriile care i se aduceau. De aceea, întrebările pe această temă l-au iritat întotdeauna.
Totuși, întrebarea lui Cioran îi face plăcere, fiindcă o vede venind din afara nevrozelor ideologice: „Am simțit că sub pana sa, tehnic, formula („intelectual de stânga”, n.m., DT) nu avea niciun conținut politic. Ea încerca pur și simplu să-mi semnaleze că, la intervale regulate și deseori în afara temei, în această carte îmi reajustam nodul cravatei de om de stânga, pentru a rămâne în memoria clientelei mele”, notează Revel.
În fapt, Cioran, care simțea schimbarea de opțiune, îl soma prietenește să-și asume starea de fapt și să renunțe la gesturi de înțelegere față de o tabără politică ce nu-l va ierta niciodată. Analizând unde se situase până în jurul vârstei de 30 de ani, ce-i stârnise indignările, în ce constase catehismul convingerilor sale, ce-i determinase reflexele morale, Revel admite că se identificase portretului robot al omului de stânga. Perioada petrecută în Algeria (1947-1948) consolidase în el un anticolonialism bazat pe observație directă. „E nevoie de «cartezieni» pentru a proclama Algeria «teritoriu francez»”, scrie el, „în vreme ce majorității celor trăind acolo i se refuză cetățenia franceză.”
Știrea insurecției algeriene din 1954 avea să-i sune „ca un semnal de alarmă”, căci, în 1948, în urma unor alegeri pe care le considerase trucate, văzuse mulți din studenții săi, până atunci moderați în comportamentul lor politic și mari iubitori ai culturii franceze, transformându-se în extremiști și francofobi. „Într-o asemenea situație”, mărturisește Revel, „opiniile mele de stânga proveneau dintr-o analiză a realităților. În alte cazuri, din contră, viziunea mea asupra
realităților provenea din opiniile mele de stânga, sau, mai degrabă, dintr-un apriorism de stânga.”
Execuția soților Rosenberg ca spioni sovietici în Statele Unite (1953) îi oferă lui Revel un alt important moment de autoanaliză. Reacțiile anticomuniștilor primitivi nu-i surâd, cum nu-l încântă nici furibundele vânători de vrăjitoare. Consideră inadmisibilă executarea soților Rosenberg în timp de pace, iar senatorul Joseph McCarthy i se pare „respingător”. Numai că, Revel nu poate accepta nevroza ideologică a stângii, care continuă să vorbească de inocența soților Rosenberg chiar după ce, în 1991, Moscova confirmă că soții Rosenberg fuseseră spioni sovietici. Acceptabilă în 1953, o asemenea poziție devine aberantă după 1991.
În fond, sâmburele motivului ce avea să-l ducă pe Revel la o definitivă abandonare a stângii este cronicizarea incapacității acesteia din urmă de a face ori de a accepta o
„analiză rațională” a situațiilor inconvenabile. Acolo unde dogma continuă să sfideze realitatea, iar mijloacele slujind dogma balansează între ridicol și absurd, nu mai rămâne loc pentru oameni ca Revel.
(10 august 2010)
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA
Facebook
WhatsApp
TikTok
