1.Povestea
(Clarei Janés)
citește-mi încă o dată povestea
care înainte de a da ocolul universului
de șapte ori
îl ocolește de șapte și încă de șapte ori
citește-mi încă o dată povestea
care începe într-o iesle
și sfârșește pe cruce
povestea care se ridică de pe cruce
și sfârșește nicicând
niciunde
work and ⓒ Nazar Bilyk
citește-mi încă o dată povestea
care spune
că nici cel care o citește
nici cel care o ascultă
nu va simți vreodată
gustul cuiului
se luminează de ziuă
și cuiul sfârtecă
încă de șapte
și încă de șapte
și încă de șapte ori
carnea
se lasă seara
citește-mi încă o dată povestea
îndură-te
lasă-mă să plec
- Sorcova, vesela: Punctum!
Într-o postare făcută pe acest blog, au fost reproduse niște afirmații atribuite dlui Vladimir Tismăneanu. Recunosc, m-am îndoit de veridicitatea lor și m-am dus la sursă. Citatele erau adevărate. Iată ce am de spus:
Când nu-i sorcovește pe alții („Pentru cititori, aș vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanță nu numai pentru tranziție, ci și pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puțin din anii ’60 încoace – pentru că, până în anii ’60, nu erați în vârfurile puterii. Iar după anii ’60, când ați întâlnit personalități de prim rang, după ruptura cu Ceaușescu și eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, ați continuat să fiți un reper pentru foarte mulți dintre noi. (…) Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de vârf a procesului democratic din România (…) Ca politolog, profesorul Tismăneanu a fost interesat de transformarea unui politician marxist într-un gânditor modern, dispus să recunoască falimentul utopiei. Domnia sa a încheiat spunând că dialogul cu Ion Iliescu a fost o «plăcere intelectuală».(…) …propunerile din Raportul Final asumate de președintele Traian Băsescu în discursul din 18 decembrie 2006, act refondator al statului românesc”), iar cei ce-l sorcovesc, obosiți de atâta colindat la o singură adresă, se odihnesc o clipă spre a-și încărca bateriile, Vladimir Tismăneanu se sorcovește de unul singur.
Anunțându-ne apariția în poloneză a Stalinismului pentru eternitate (carte pe care am citit-o, cu mare interes, în ediția americană, și pe care o recomand călduros celor interesați de asemenea analize), profesorul Tismăneanu publică, sub fotografia cărții, un text, în poloneză, semnat de Adam Michnik. Sub textul lui Michnik, adaugă un P.S. demn de atenție.
Mai întâi, iată ce spune Adam Michnik: „Comunismul a fost o experiență esențială a sec. al XX-lea, o experiență pe cât de coșmarescă, pe atât de importantă. Comunismul ne-a marcat pe toți, ne-a mutilat pe toți. Încă nu dispunem de o istorie integrală a partidului comunist polonez. Nu s-a scris încă – în pofida multor publicații prețioase – o istorie profesionistă a guvernelor comuniste din țara noastră. V. Tismăneanu, extraordinar istoric și analist româno-american, a scris o istorie a comunismului din România care se citește dintr-o singură suflare. În fond, această istorie este varianta românească a destinului nostru comun, am putea chiar spune – e Polonia reflectată în oglinda strâmbă a lui Dracula. Sunt așadar destine diferite. În România a învins stalinismul antisovietic naționalist. Citind această carte m-am gândit dacă Ceaușescu a fost o variantă românească a lui Mieczysław Moczar. Ceaușescu a câștigat lupta pentru putere și a sfârșit în fața plutonului de execuție, Moczar a pierdut lupta pentru putere și a murit în patul său. Istoria comunismului – lumea provocărilor, a epurărilor, a proceselor staliniste – a fost ironică și paradoxală. Tismăneanu a descris-o într- un mod fascinant. Această carte, plină de competență și distanță, merită neapărat citită.
Scrie V. Tismăneanu: «Scopul meu a fost să înțeleg de ce în anii ‘20 (și în cei care-au urmat) anumiți oameni au îmbrățișat lupta pentru cauza comunismului, în ce au crezut și în ce mod și-au exprimat pasiunile și speranțele. Un lucru e sigur: intrarea în partidul comunist în perioada dintre cele două Războaie Mondiale a constituit o manifestare a disperării existențiale, iar activiștii de atunci puteau să se aștepte numai la umilințe și represiuni din partea puterii». În concluzie autorul scrie «Cartea mea reprezintă o cronică a tragediei: de la zadarnicele iluzii pentru un viitor mai bun la finalul inevitabil și sângeroși». Această provocare directă este un semn al pasiunii pentru cercetare a autorului. O lectură inegalabilă…”(Mulțumim traducătorului)- Subscriu aproape fără ezitare la cuvintele lui Adam Michnik.
P.S.-ul profesorului Tismăneanu: „P.S. Iată că în Polonia se văd lucrurile un pic diferit decât în unele zone din România. Istoria comunismului înseamnă cărți, analize riguroase, investigații comparative. Nu se privește cu dispreț către cei care scriu lucrări bazate pe ani de zile de cercetări în arhive. Nu se anatemizează «istoria prezidențială». Pentru simplul motiv că nu există o asemenea istorie. Nu se vorbește de «rollerism», de «monopol», de «arondare» și alte asemenea bizarerii. Sper din suflet să avem cât mai curând în românește o istorie a comunismului din Polonia. Precum și istorii ale comunismului din alte țări din Europa de Est și Centrală. Invectivele și-au epuizat îndoielnica (și vremelnica) menire. A sosit din plin timpul profesionalismului științific. Dar și al justiției. (VT)”
Cum se vede, textul lui Michnik nu are nimic în comun cu jelaniile dlui Tismăneanu. Textul lui Michnik se referă la o carte a dlui Tismăneanu, în vreme ce reproșurile ce i se fac de câtăva vreme dlui Tismăneanu sunt legate de cu totul altceva. Textul lui Michnik nu răspunde – nu are cum – unor asemenea reproșuri. Ascunsul după nume mari este un sport vechi și nu neapărat stimabil. Fiindcă este ușor de ghicit de ce și cui îi adresează dl Tismăneanu vorbele cu pricina, hai să-i spun, pentru ultima oară, ce preferă să ignore: Istoria comunismului înseamnă și ce spune Domnia Sa. Dar monopolul asupra anticomunismului (instituții, cercetare, analize etc.) este inacceptabil. Nu văd în cuvintele lui Michnik nicio apologie a monopolului asupra anticomunismului. Punctum.
În România, niciun om serios nu i-a negat dlui Tismăneanu „pasiunea pentru cercetare”. Unii, printre care mă aflu, se arată doar dezolați de pasiunea dlui Tismăneanu pentru putere, control și joc de culise. Nu văd în textul lui Michnik nicio apologie a setei de putere, a obsesiei pentru control absolut și a jocului de culise. Punctum.
Niciun om serios nu privește cu dispreț la lucrări temeinice, bazate pe consultarea arhivelor. Este adevărat, mai mulți cercetători – și ei serioși – consideră că a scrie mii de pagini despre stalinism, fără să intri în arhivele deschise în Rusia, nu este o performanță tocmai academică. O părere ca multe altele. Nu văd în textul lui Michnik nimic contrar unei asemenea opinii. Punctum.
A pretinde că un lucru întâmplat în aprilie 2006 este anterior unuia întâmplat în decembrie 2005 este un act de rescriere a istoriei; un demers ce poate fi numit „rollerian”. Dacă profesorul Tismăneanu consideră termenul respectiv o „bizarerie”, îl poate înlocui cu „orwellian”, termen sugerat de profesorul Liviu Antonesei. Putem căuta și alți termeni, mai pe gustul dlui Tismăneanu, dar, manipularea cronologiei rămâne jenantă. Nu văd în textul lui Michnik vreo apologie a manipulării cronologiei. Punctum.
Da, a venit timpul justiției. Dar actul de justiție trebuie să fie ceva mai transparent decât alte… acte. Ceva miroase urât, foarte urât, și este nevoie de un dezinfectant. Un judecător american celebru, Louis D. Brandeis, spunea că: „Sunlight is said to be the best of disinfectants”. Nu văd în textul lui Michnik o părere diferită. Punctum.
Timpul „profesionalismului științific” nu poate veni decât „din plin”. Dacă vine altfel – de exemplu, pe jumătate, pe sfert sau prin politizarea cercetării – începe, tot de exemplu, prin schilodirea cronologiei. Nu văd în textul lui Michnik nicio apologie a politizării cercetării. Punctum.
Este bine că unii au făcut drumul de la entuziasmul pentru „socialismul științific” la „profesionalismul științific”. Ne întristează să-i vedem întorcându-se la slăbiciunile comportamentale provocate de prea multele certitudini ale punctului inițial. Nu văd în textul lui Michnik niciun sprijin dat reîntoarcerii la metehnele cu pricina. Punctum.
A apărut și se consolidează un scepticism… științific față de anunțuri și enunțuri triumfaliste. Emise fie de Tismăneanu cel Tânăr („Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înțelegerea limpede a semnificației autentice a apariției în prezent a unor forțe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe pozițiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist.”), fie de Tismăneanu cel Matur („A sosit din plin timpul profesionalismului științific. Dar și al justiției.”), impenitentul pompierism propagandistic corodează imaginea analistului, deseori strălucit, Vladimir Tismăneanu. Nu văd în textul lui Michnik nicio apologie a pompierismului propagandistic. Punctum.
Există o întrebare la care dl Tismăneanu răspunde, cu fermitate, DA, în vreme ce eu îmi permit, cu egală fermitate, să răspund NU. Iată întrebarea: Este potrivit ca un intelectual devotat valorilor democratice să fie parte – și încă foarte interesată – din mecanismul epurărilor politice, mai ales când cei sacrificați aparțin și ei spectrului democratic și nu vreunui grup sau grupuscul extremist, terorist etc.? Sunt împăcat cu felul în care am răspuns acestei întrebări. Dl Tismăneanu se arată la fel de liniștit de răspunsul său. Restul sunt detalii.
Punctum!
(11 martie, 2010)
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
