ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Reamintiri de noiembrie…

Frank Goes West

Mai întâi și-a luat la revedere de la studenții săi (joi, 29 aprilie) care, ani la rând, au umplut sălile de curs la Johns Hopkins University, The Paul H. Nitze School of Advanced International Studies, unde a fost profesor de economie internațională și director al Programului de Dezvoltare Internațională. Cum altfel s-ar fi putut intitula ultima sa conferință decât What Is Development? A fost o prelegere cu un apăsat caracter autobiografic, despre căutările unui om care, multă vreme, nu a știut ce voia să facă din viața lui; despre ce a făcut spre a afla ce vrea să devină. O prelegere despre devenire. Un studiu de caz, dacă vreți.
A început prin studii clasice, mergând la cursurile de filosofie politică ale lui Allan Bloom, dar a venit postmodernismul și curiozitatea l-a împins spre Paris, unde a devenit studentul lui Jacques Derrida și Roland Barthes. Întors la Yale, s-a apucat să studieze literatură comparată, dar a renunțat repede și s-a mutat la Harvard. Interesat de științe politice, a fost sfătuit să intre la cursurile de Governance (era mai ușoară admiterea). A fost studentul lui Samuel Huntington și a terminat cu o lucrare despre URSS și Orientul Mijlociu. Din acel moment, lucrurile au devenit ceva mai limpezi pentru el și ce voia să devină.
Studenții de la SAIS l-au respectat – pentru uluitoarea sa știință de carte; i-au fost recunoscători – pentru timpul pe care l-a oferit tuturor celor care i-l solicitau în afara orelor de curs; dar, mai ales, l-au adorat – pentru franchețe. De aceea, în ziua despărțirii de profesor, cei mai mulți dintre ei au purtat tricouri pe care scria Let’s be Frank! La un moment dat le-a spus: „Cred că vreau și eu un tricou din ăsta”.
Joi, 3 mai, am avut onoarea să fiu printre cei invitați la o ceremonie în cadrul căreia Francis Fukuyama, căci despre el este vorba, a primit din partea Fundației Naționale pentru Democrație (National Endowment for Democracy) o medalie (Democracy Service Medal) ce a fost acordată pentru prima oară în 1999 lui Lech Wałęsa și Lane Kirkland, la aniversarea a zece ani de la istorica masă rotundă ce a asigurat tranziția pașnică în Polonia. Printre cei care au mai fost distinși cu această medalie se află personalități precum Dalai Lama (2010), Leszek Kołakowski (2009) sau Seymour Martin Lipset (2004).
Nu doar de studenții de la SAIS se desparte la 1 iulie Fukuyama, dar și de colegii săi din Consiliul de Administrație al Fundației Naționale pentru Democrație, din care a făcut parte timp de 9 ani, perioada maximă îngăduită de regulamentul de funcționare al fundației. Au vorbit despre el Larry Diamond (Hoover Institution, directorul Centrului pentru Democrație de la Universitatea Stanford, co-editor al revistei Journal of Democracy), Marc F. Plattner (Fundația Națională pentru Democrație, Director al Forumului Internațional pentru Studii despre Democrație, co-editor al revistei Journal of Democracy) și Carl Gershman, Președintele Fundației pentru Democrație.
După ce i-a ascultat pe toți cu un amuzament greu de ascuns și a mulțumit pentru medalia primită, Francis „Frank” Fukuyama a mai adăugat doar foarte puține cuvinte. Printre ele și mărturisirea: „Vă mulțumesc foarte mult, dar cuvintele mari ce s-au spus aici despre mine trebuie spuse doar despre un om mort. Altfel, începe să creadă că e un om foarte important”.
Carl Gershman a strâns de la câțiva dintre prietenii și colegii lui Fukuyama mai multe amintiri care pot sugera câte ceva despre „Frank”. A selectat trei din ele și le-a împărtășit invitaților. Iată-le:
Prima – Fukuyama se află față în față cu Muammar Gaddafi și încearcă să-i explice acestuia de ce nu crede în ideea de „socialism musulman”. Liderul libian este neplăcut surprins, vădit iritat și se face că nu înțelege argumentele lui Fukuyama. „Frank” mai vine cu câteva argumente, după care decide că trebuie să fie cu totul… franc. Deci, îi spune lui Muammar Gaddafi: „Uite, și Bill Gates a devenit un om foarte bogat, dar nu prin furt”.
A doua – Fukuyama are o discuție cu Vladimir Putin și președintele Kazahstanului – Nursultan Nazarbaiev. Încearcă să le explice că lipsește ceva important din democrația de tip comunist. Acel ceva se numește „accountability”. Adică lipsește tocmai mecanismul prin care un conducător trebuie să dea seamă celor care l-au ales, și acest ceva trebuie să lucreze „vertically as well as horizontally”. Putin și Nazarbaiev se fac că nu înțeleg despre ce este vorba. Atunci, „Frank” scoate stiloul și începe să deseneze pe o hârtiei niște linii – orizontale, verticale… Putin și Nazarbaiev par și mai uimiți. „Frank” decide, încă o dată, să fie foarte franc și spune: „Ce fac aici este să explic câte ceva despre vertical și orizontal, căci despre democrație nu am nicio îndoială că știți la fel de mult ca mine…”
A treia – ședință a Consiliului de administrație al Fundației Naționale pentru Democrație. Oricât de ocupat ar fi, „Frank” vine la ședințele de acest fel. Richard Holbrooke nu prea vine. De data aceasta, Holbrooke este prezent prin telefon (audio conference). La un moment dat, grav și important, spune: „Acum trebuie să vă las, căci plec la o întâlnire foarte importantă cu președintele Pervez Musharraf. Frank, ai vreun mesaj pentru general?” Fukuyama răspunde prompt și la obiect: „Spune-i să organizeze alegeri libere”.
Începând cu 1 iulie, Francis Fukuyama devine Olivier Nomellini Senior Fellow, la Universitatea Stanford (Freeman Spogli Institute for International Studies) din California. Cum spunea cineva aseară: „Cu plecarea lui Frank în California, s-ar putea ca balanța forței intelectuale să încline în favoarea Vestului” (cel american, firește).
Despre Francis Fukuyama, sociolog al politicului pe care unii îl consideră un Max Weber al acestor decenii, s-a spus – nu o dată, nu fără gelozie și nu fără o undă de dispreț– că este un om de știință cu faima unui rock star. Ce cred că îl face cu totul diferit printre gânditorii moderni este combinația între gânditor și om de acțiune.
Dacă ar fi să aleg cea mai scurtă și penetrantă mărturisire a lui Fukuyama despre democrație, m-aș opri, fără mari ezitări, la următoarea: „Democrația înseamnă să faci și să gândești. Nu pot înțelege cum poți să faci, înainte de a gândi, și cum poți să te tot gândești, pentru a evita să faci ce trebuie făcut”.

(4 iunie 2010)

Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA…