1.Jan Palach și zbuciumul unei extraordinare crize de conștiință
16 ianuarie 1969: Jan Palach se autoimolează drept protest față de intrarea trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia și ca respingere a demoralizării generale a cetățenilor Cehoslovaciei. „În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și furie și am spus că este sfârșitul relației mele cu această mișcare (comunistă – n.m., DT). Răspunsul meu a fost o criză de conștiință extraordinară și am spus că nu vreau să am nimic de-a face cu o mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane.” (În Ghilotina de scrum, 2002)
„Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înțelegerea limpede a semnificației autentice a apariției în prezent a unor forțe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe pozițiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist: «Situația lumii contemporane se caracterizează printr-o profundă ascuțire a contradicțiilor…/…/ Această situație, deosebit de complexă, grăbește procesul revoluționar de schimbare a raportului de forțe pe plan internațional în favoarea progresului social, a forțelor ce se pronunță pentru o lume mai bună și mai dreaptă».” (În Noua Stângă și Școala de la Frankfurt, 1976)
„Tema conștiinței nefericite stătea în inima Fenomenologiei spiritului. Pentru Hegel, orice conștiință care nu și-a dobândit încă identitatea concretă este cu necesitate o conștiință nefericită, întrucât ea nu poate fi niciodată mulțumită cu existența ei imediată și trebuie să-și propună întotdeauna ceva dincolo de ea însăși.” (În Noua Stângă și Școala de la Frankfurt, 1976)
1969, 1976, 2002 etc.
Așa cum există încă țări în curs de dezvoltare, există și conștiințe în curs de dezvoltare. Câtă dezvoltare, atâta zbucium și conștiință nefericită.
(16 ianuarie, 2014)
- Societăți deschise, închise și întredeschise
„Democrația înseamnă să faci și să gândești. Nu pot înțelege cum poți să faci, înainte de a gândi, și cum poți să te tot gândești, pentru a evita să faci ce trebuie făcut.” (Francis Fukuyama)
„Poți decapita aristocrați, dar nu poți suprima visul de a fi privilegiat. În același timp, asta corespunde perfect esenței modernității: oamenii nu doresc să fie egali, ei vor să fie favorizați. Nimeni nu este interesat de egalitatea de a fi nesemnificativ. Democrația perfectă ar fi cea care ar inventa arta de a favoriza pe toată lumea. Tocmai acesta este paradoxul fundamental al modernității – dorința de a democratiza privilegiul.” (Peter Sloterdijk)
Contractul istoric… Dintre cele șaizeci și trei de clauze incluse în Magna Carta Libertatum doar trei mai au astăzi putere de lege, dar în această troikă de supraviețuitoare se află și aceea care îmi pare a fi chintesența morală și juridică a documentului ce devenea, la 15 iunie 1215, soluția unei crize politice majore din Anglia medievală. Este clauza cu numărul 40: „Nulli vendemus, nulli negabimus aut differemus rectum aut justiciam.”//”To no one will we sell, to no one we will deny or delay, right or justice.” Acceptând să semneze acest document și făcând astfel un contract cu baronii, un rege abuziv, cunoscut și ca Ioan-fără-de-Țară, întemeia, fără să-și dorească, ceva mai mult decât o țară. Nu a fost nevoie decât să se respingă verbelor a vinde, a refuza și a amâna dreptul de a-și face înainte cu totul de cap, pentru a se așterne temelia instituției devenite și recunoscute apoi drept statul de drept – The Rule of Law.
A fost Ioan Plantagenetul un rege slab? Da. Au fost baronii niște altruiști, gata să apere drepturile individuale ale tuturor sau doar hotărâți să-și vadă propriile interese puse la adăpost de abuzurile regelui? Puțin mai contează astăzi. Nu contează foarte mult nici opinia istoricului care propunea ca traducerea titlului din latină în engleză să nu fie The Great Chart of Liberties, ci The Long List of Privileges. Firește, „privilegiile nobilimii pe spinarea statului”, cum reamintește Winston S. Churchill în a sa A History of The English-Speaking Peoples.
Ce contează este că în contractul între rege și baroni a fost îngăduită și sămânța drepturilor individuale. A încolțit
și s-a dovedit un soi de miraculoasă „iarbă a fiarelor”: a dinamitat (nu dintr-odată, ci peste timp) instituția abuzului absolut. Restul a urmat. Nu „de la sine”, nu „în chip absolut”, dar a venit. Ce contează, și mă întorc la paginile lui Churchill, este afirmarea „principiului că există o lege căreia i se supune și Coroana – Rex non debet esse sub homine, sed sub Deo et lege”. Deseori, vorba „unde dai și unde crapă” propune mai mult adevăr decât acoperă teorii sau cercetări științifice dintre cele mai sofisticate.
În școală, Istoria este o materie de studiu. În viață, este o materie vie. Și viul își croiește drum după legi ce scapă, cel puțin pentru o vreme, științei. Să însemne asta că istoria trebuie făcută la întâmplare, lăsată la voia întâmplărilor fericite?
Nicidecum. Înseamnă doar că, atunci când masa critică necesară unei schimbări de paradigmă începe să câștige contur, șansa trebuie jucată până la capăt. Și Ioan-fără-de-Țară și baronii și-au jucat șansa supraviețuirii la timp. Unul cu o inteligență de care nu fusese bănuit de ceilalți. Ceilalți – în forță. O forță îndârjită, pe care regele a provocat-o fără intenție. Dar de câștigat, nu au câștigat doar ei, ci și cei neluați prea serios în calcul. Anul trecut, am privit fascinat copia cea mai bine conservată a Marii Carte a Libertăților: cea de la catedrala din Salisbury. Și n-am găsit niciun răspuns mai potrivit gândurilor ce mă încercau decât spiritul și litera contractului ce a creat un istoric punct de plecare: „Nimănui nu-i vom vinde, nimănui nu-i vom refuza sau amâna (un) drept sau dreptatea.”
(29 ianuarie 2012)
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
