Patagonia din noi
Pe vremea adolescenței mele, când spuneai despre cineva că este sau vine din Patagonia, asta însemna că persoana respectivă ți se părea cu totul ruptă de realitatea locului, că trăiește sau vine de departe, de foarte departe. Un fel de extraterestru. Unii dădeau expresiei și un sens peiorativ, vrând să sugereze că persoana respectivă nu era la înălțimea standardelor noastre, fiindcă, vezi bine, noi am fost mereu buricul pământului.
Patagonia, să ne reamintim, este o fâșie de lume de-o frumusețe extraordinară – lacuri, munți, râuri, strâmtori, fiorduri etc. Din anii ’80, Austral Road, un drum de peste
1.200 de kilometri, leagă Argentina și Chile. Un lac celebru prin frumusețea apelor și adâncimea lor – General Carrera – leagă și el cele două țări.
Numele locuitorilor și al locului s-ar trage de la Magellan și navigatorii săi care au fost impresionați de
înălțimea localnicilor, pe care i-au considerat o comunitate de uriași, numindu-i Patagão. Fâșia lor de pământ coboară spre sudul-sudului, până în Țara de foc (Tierra del Fuego). Una din referințele cele mai folosite în legătură cu patagonezii, cei mai mulți dintre ei crescători de vite, este că sunt singuratici.
*
San José (Chile) s-a aflat în atenția presei internaționale pentru aproape 70 de zile. Cei 33 de mineri izolați în pântecul minei de aur și cupru au fost salvați. A fost nevoie de 17 zile pentru a se afla dacă mai erau în viață. Când nota venită la suprafață de la 688 de metri adâncime anunța (în cuvinte scrise în culoarea roșie): „Toți 33 suntem bine în adăpost”, președintele Sebastián Piñera și rude ale minerilor au înfipt 33 de steaguri pe vârful unui deal și au cântat imnul național. Solidaritatea umană a celor de la suprafață și a celor de sub pământ a fost probabil cel mai prețios cadou pe care chilienii și l-au făcut pentru bicentenarul sărbătorit în ziua de 18 septembrie.
*
La 3:34, în dimineața de 27 februarie acest an, un cutremur cu magnitudinea de 8,8 și epicentrul la aproximativ 11 km de Curanipe a zguduit timp de un minut și jumătate șase zone din Chile, pe o distanță ce se întinde între Valparaíso – în nord – și Araucanía – în sud. Unii seismologi sunt de părere că forța cutremurului a scurtat durata zilei cu 1,26 milisecunde, a deplasat axa pământului cu 8 cm și a deplasat orașul Conceptión cu 3,04 metri. Un tsunami cu o amplitudine de 2,6 metri s-a produs după cutremur. Au urmat câteva zile de haos, prădarea unor magazine, evadări din pușcării etc. Distrugerile au fost însemnate, dar cele mai multe clădiri au rezistat fiindcă nu au fost ridicate aiurea și nu au fost reparate de mântuială după cutremure anterioare. Oamenii au revenit la un comportament normal mult mai rapid decât se prognoza.
*
În urmă cu câțiva ani, un prieten bogat din zona Caraibelor îmi mărturisea că, deși este încă tânăr, plănuiește să se retragă din afaceri și să se bucure de liniște și viață. Îmi spunea că nu vrea să rămână în propria-i țară, fiindcă, deși o iubește profund, iar țara este cu mult mai liniștită ca în urmă cu 10-15 ani, locul este încă departe de o stabilitate de durată. L-am întrebat unde ar vrea să se retragă. Răspunsul a fost: „Argentina sau Chile. Dar cred că voi opta pentru Chile. Argentina este cea mai apropiată de sufletul meu, cultural este locul pe care nu l-aș da pe nimic, dar, economic și social, țara merge spre dezastru”.
„Și Chile?” am întrebat. „Chile este o țară de mare viitor, cu progrese economice și sociale vizibile. Oamenii au început o reconciliere de substanță. Au descoperit beneficiile solidarității. Când ies pe stradă – și nu doar în capitală, în Santiago de Chile – mă simt într-o lume normală.”
*
Aș fi fericit să aud într-o zi un străin încă tânăr, bogat și înțelept hotărând să se retragă în România din aceleași motive pentru care prietenul meu din Caraibe a ales Chile. Pentru asta, poate că fiecare român ar trebui să descopere în propriu-i suflet o împăcare cât o Patagonie și puterea de a nu abandona nici măcar atunci când un cutremur i-ar deplasa orașul cu trei metri, iar amplitudinea unui tsunami social ar atinge trei metri pe scara nefericirii.
Singurătatea și solidaritatea nu se exclud una pe cealaltă. Doar ura și prostia le fac să pară într-un conflict continuu.
(17 octombrie 2010)
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
