ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Reamintiri de august…

Gustul menșevic al salatei de roșii (cu brânză telemea)

   Una dintre formele isteriei româneşti de astăzi este aceea pe care aş numi-o isteria lingvistică. Nu este vorba doar de cât de mult se scrie, se vorbeşte, se demască, se urlă, se zbiară, se turuie etc. Dincolo de câştigătorii şi perdanţii care şi-au pus toate speranţele în referendumul din 29 iulie; mai important poate decât ce au pierdut câştigătorii şi ce nu au câştigat perdanţii; mai de lungă durată decât beţia victoriei şi or- becăiala înfrângerii rămâne subminarea unei terminologii în lipsa căreia orice efort de a comunica este sortit eşecului.

   Până la intrarea damblalei politice în etapa metastatică, se părea că ne-am dumirit măcar cu privire la câteva noţiuni: comunism, fascism, Holocaust, stat de drept, lovitură de stat, trădare de ţară, dezinformare, manipulare şi altele. E drept însă că eram încă destul de nesiguri în legătură cu înţelesul cuvântului dictatură, deşi România a fost trecută în istoria ei recentă prin tocătoarele câtorva dictaturi.

   Cum războiul semantic este escaladatîn fiecare clipă, şi Mircea Cărtărescu şi Crin Antonescu au primit verdict definitiv de fascist. Şi un vot în Parlamentul României şi o funie de usturoi purtată în jurul gâtului de un clovn au fost declarate lovituri de stat. Şi Victor şi Ponta au fost demascaţi. Cel dintâi ar fi, de fapt, Benito (Mussolini), cel de-al doilea, fără îndoială, Hitler (Adolf).

   Domnului Dan Şova i-a fost necesară o bursă de o săptămână la Washington pentru a fi convins de exponatele unui muzeu că Holocaustul nu este un film de desene animate făcut după o povestire a fraţilor Grimm. Domnului Mihai Răzvan Ungureanu i-au fost de ajuns 78 de zile de prim-ministeriat şi nişte ani ca şef al spionajului, pentru a fi convins că, fără Domnia sa la Cotroceni, după 2014 România redevine un stat comunist.

   Preşedintele-jucător a fost depistat pozitiv – dictator! Dl Traian Băsescu nu s-a lăsat mai prejos. Dacă din funcţia în care a fost ales de două ori – Preşedinte al României – nu a reuşit să convingă deloc în rolul de dictator, din calitatea sa temporară – preşedinte suspendat – este pe cale să confirme diagnosticul acordat de adversarii săi politici.

   Suspendat între statul de drept şi o lovitură de stat parlamentară, utilizează toate mijloacele pe măsura pohtei ce pohteşte: servicii secrete, Parchet, Procuratură, DNA, CCR, portărei, cete de mardeiaşi print & online, alte grupuri de colindători electronici etc. Ca să nu mai spun că, deşi a boicotat şi a cerut boicotarea Referendumului, are sediu de campanie, lată o premieră în domeniul logicii electorale.

   Din şpagatul aerian în care este ţinut, dl Băsescu întreabă un ziarist de la Vocea Rusiei: „Cine este americanul acesta Podesta?”

   Ar fi fost cazul ca dl Traian Băsescu să fi ştiut cine este dl John Podesta. Dacă tot nu ştie, putea să-l întrebe pe ambasadorul Statelor Unite în România, nu pe jurnalistul de la Vocea Rusiei, post de radio ale cărui instrucţiuni ar fi puse în practică de Victor-Adolf Hitler şi Crin-Benito Mussolini. În felul acesta, dl Băsescu ar fi aflat că John Podesta este un nume cu mult mai greu şi mai cunoscut în Washington decât Mark Gitenstein.

   Problema este dacă dl Gitenstein mai ştie cine este el însuşi în acest moment, fiindcă, de la o vreme, se ia drept altceva decât ambasador al Statelor Unite în România. Pare mai degrabă ambasadorul Statelor Unite în PD-L. Or, parteneriatul strategic al Americii nu este cu partidul dlui Băsescu – formaţiune unde orice propunere a dnei Monica Macovei vizând reformarea partidului pe criterii etice este trecută la punctul „A se scuti, Monica…” Nu un eşantion politic românesc este partenerul strategic al Statelor Unite. România se află în parteneriat strategic cu Statele Unite.

   Termenul care a fost golit total de sens este cel de intelectual public. Pagubele provocate de gazetari arvuniţi sunt o glumă pe lângă distrugerile nucleare produse de armata „publicilor”. Prin public, asemenea intelectuali înţeleg datul în stambă – la lumina zilei şi din bezna nopţii – după cum le dictează interesul personal, tentaţiile puterii sau, în cazul unora dintre ei, probabil spaima de a nu fi şantajaţi.

   Dacă pe timpul dictaturii au decis că „Noi rezistăm doar prin cultură”, astăzi rezistă, la fel de eroic, doar din preajma Puterii; nu contează cine este la putere. Totuşi, un asemenea spirit de sacrificiu nu entuziasmează „masele largi de cetăţeni ai ţării”. Oare de ce?

   Ţinută cu pumnul în gură în propriul part’d, dna Monica Macovei încearcă să pună pumnul în gura milioanelor de oameni care au alte opţiuni politice decât Domnia sa. Bănuiesc că după ce ai fost procuror, începi să crezi că ai un pumn enorm. Aşa o fi, dar e greu de crezut că pumnul este chiar atât de mare spre a amuţi milioane de oameni vinovaţi doar pentru că îşi manifestă, prin vot, dreptul la diferenţă, drept pentru care a militiat atâta vreme – cu dăruire, inteligenţă şi tenacitate – chiar dna Macovei.

   După anunţarea rezultatelor referendumului, dna Macovei declara că printre duşmanii înfruntaţi se număra şi bolşevismul. Gândindu-mă la cum arată scena politică românească, singura soluţie pentru a nu califica declaraţia dnei Macovei drept o enormitate semantică – asemeni atâtor altora nutrite de măcelul la care asistăm – ar fi aceea că dna Macovei este menşevică.

   Serios vorbind, dincolo de slăbiciuni şi vinovăţii care nu pot fi trecute cu vederea, dnii Antonescu şi Ponta nu pot fi acuzaţi, simultan şi de aceiaşi oameni, şi de fascism, şi de bolşevism; şi de che guevarism, şi de lukashenkolie acută; şi de platfus, şi de talpă prea arcuită, fără ca aprigii acuzatori să nu se situeze într-o jenantă luptă cu valoarea care ar trebui recuperată cea dintâi, de toate părţile beligerante: bunul simţul.

   Golirea cuvintelor de sensul lor real, primar, va constitui un coşmar de foarte lungă durată, o tragedie pentru care intelectuali publici de toate culorile politice sunt profund vinovaţi. Când ai acces la concepte, când ai proprietatea termenilor, dar goleşti, cu bună ştiinţă, cuvintele de sens pentru a merge la război cu ele, nu ţi se cuvin circumstanţe atenuante: eşti o javră!

   Un război civil poate începe şi de la golirea cuvintelor de sens – spui ceva, celălalt înţelege altceva. Celălalt spune un lucru, tu înţelegi alt lucru.

   După o vreme, soluţia vine în chip „natural”: „la să-i iau eu gâtul ăluia, că habar n-are ce vorbeşte!”

                                                                                                                            16 August 2012

Dorin  TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și nu numai…