- Incultura diluviană
Cursa de sprint (MotoGP Sprint) desfășurată în Brazilia pe Circuitul Ayrton Sena din Goiâna, câștigată de spaniolul Marc Márquez, a început cu o întârziere de 80 de minute din cauza lucrărilor care au trebuit efectuate pentru astuparea unei găuri apărute în pistă. În opinia unuia dintre crainicii DigiSport, groapa cu pricina s-a produs ca urmare a „ploilor antediluviene” din ultimele zile. Dacă ploile din Goiâna au fost antediluviene, e de necrezut ce motociclete Ducati, Yamaha, Suzuki, Kawasaki și BMW au fost produse în perioada întinsă între Căderea Omului și potopul lui Noe.
- Reamintiri…
Cei goi, cei morți, piticul Oskar Matzerath și Suveranul Pontif
„A fost odată un toboșar pe care îl chema Oskar.” Când, în 1964, am citit romanul lui Norman Mailer The Naked and the Dead (apărut la Editura pentru literatură universală cu titlul Cei goi și cei morți), am crezut că e greu să afli ceva nou despre teamă, violență și lipsă de sens, după ce ai „văzut” asediul insulei imaginare Anopopei. Când am citit Toba de tinichea (prima carte din trilogia lui Günter Grass, Danzig Trilogie), l-am invidiat pe Oskar Matzerath, care, la vârsta de trei ani, aflat undeva la granița dintre Germania și Polonia, a hotărât să se oprească din crescut, de sila lumii nebune populate de adulți.
*
În primăvara lui 1985, printre cei care i-au cerut lui Ceaușescu să-mi respecte dreptul de a emigra s-a aflat și Günter Grass. Semna alături de Ionesco, Besançon, Castoriadis, Arrabal, Smolar, Gorbanevskaya, Bukovski, Glucksmann, Le Roy Ladurie, Maximov, Liehm, Michel Heller, Pliouchtch, Jeleński, Böll, Claude Mauriac, Kouznetsov și mulți alții. Eforturile unor Paul Goma, Monica Lovinescu, Mihnea Berindei, Sanda Stolojan, Marie-France Ionesco, Virgil Ierunca și Ioana Brătianu au făcut minuni.
La puțină vreme după ce am ajuns în Statele Unite, am primit o invitație la New York din partea lui Norman Mailer, pe atunci președinte al PEN CLUB-lui american. M-a așteptat la o masă în legendara Round Table Room de la Algonquin. Lângă el – Günter Grass și Danilo Kiš. Peste o jumătate de oră apărea Vasili Aksionov.
A doua zi, Grass m-a luat la cercetat: „Ce se întâmplă, de fapt, în România?” Acel „de fapt” m-a pus pe gânduri și am încercat să-mi fac gândurile cât mai limpezi cu putință. Ne-am reîntâlnit peste un an, la Hamburg, la Congresul PEN. Am și avut o „dispută”. Grass a condus prima zi a lucrărilor. Confruntat cu afirmațiile foarte dure ale unui scriitor exilat, Grass a încercat să nu lase discuțiile să devină „apăsat antisovietice, apăsat anticomuniste”.
Când mi-a venit rândul să vorbesc, i-am spus că, din nefericire, colegul nostru avea dreptate și am dat câteva detalii despre ce se întâmpla în România. A părut ușor iritat de replica mea. Susan Sontag m-a muștruluit în liftul hotelului, apoi a aranjat o masă în trei. Grass s-a amuzat auzind că-l bănuiam de supărare. Câteva fotografii au imortalizat semnarea a ceea ce „părintele” lui Oskar avea să numească „Tratatul de pace și voie bună”.
În seara în care am fost invitați la un dineu de Richard von Weizsäcker, Grass i-a explicat președintelui vest-german care fusese strategia sa. Cum era de așteptat, comentariul lui Weizsäcker a fost scurt, politicos și neangajant. Dar, după zâmbetul cu care și-a însoțit cuvintele Weizsäcker, lui Grass nu i-a fost greu să înțeleagă ce gândea gazda noastră.
*
Papa Francisc rostește, oficial, un cuvânt aflat în așteptare de o sută de ani – „genocid”. Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan ripostează prompt față de acel „În secolul trecut, umanitatea a trecut prin trei tragedii uriașe, fără precedent. Prima, care este în mare măsură considerată drept «primul genocid al secolului XX», a lovit poporul dumneavoastră armean” prin „Trebuie să lăsăm istoria în seama istoricilor”.
Recitesc „DOSAR 1915” pentru a-mi reaminti cum a comentat Bedros Horasangian poziționările și/sau repoziționările unor Robert D. Kaplan și Bernard Lewis față de primul genocid al secolului trecut – „Mistificarea istoriei nu prin minciună, neadevăr sau măsluire de documente – știm că s-a practicat și se mai practică –, ci prin omisiune. Pur și simplu armenii și Armenia nu există.” Istorici și istorici. Unii țin seama; unii nu bagă de seamă.
*
În urmă cu câteva zile, Günter Grass a plecat, așa cum au făcut-o înaintea lui Aksionov, Kiš, Mailer și Sontag. Oskar Matzerath este încă aici. Nu putem fi siguri cine anume trăiește într-un ospiciu – el sau noi. Mesajul lui Oskar însă nu prezintă niciun echivoc: „Eu aveam grijă de tobele mele. Acestea nu le plăceau incendiatorilor. Tinicheaua mea nu suporta turbarea lor dar trebui să se abțină și să îngenuncheze.”
(17 aprilie 2015)
- Pentru miercuri, 25…
Ion Pillat – Bunavestire
Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi ca intră luna,
Atât de alb venea. Dar nicio rază
Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis.
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
Cu îngerii se sfătuia de mult –
S-a bucurat spunându-i: – Te ascult…
Arhanghelul tăcu, închis într-ânsul.
Atunci s-a speriat, căci niciun sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet
A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire…
- De ziua națională a Greciei…
E bine să ne amintim că marele poet Konstantinos P. Kavafis avea dreptate – oamenii aceia, adică barbarii, „erau, oricum o soluție”. Barbarismul soluțiilor zilei ne este oferit de barbari băștinași postmoderni…
„Așteptându-i pe barbari
– Ce așteptăm, în piață adunați?
Barbarii trebuie astăzi să vină.
– De ce-n Senat e o-atare-ncremenire?
Fiindcă barbarii vor fi azi aici.
La ce bun să mai dea legi, senatorii?
Dreptatea împărți-vor barbarii, când sosesc.
– De ce-mpăratul nostru în zori s-a deșteptat
și stă la poarta orașului, cea mare,
pe tronul său, solemn, purtând coroana?
Fiindcă barbarii vor fi azi aici.
Și împăratu-așteaptă să-l primească
pe mai-marele lor. A pregătit să-i dea
și-un pergament, în care sunt înscrise
demnități multe și onoruri.
– De ce consulii și pretorii noștri
ieșit-au azi, în togile brodate purpurii?
De ce și-au pus brățări cu ametiste,
inele din smarald strălucitor?
De ce și-au luat cu ei toiage scumpe,
încrustate cu aur și argint?
Fiindcă barbarii vor fi azi aici.
Iar toate-acestea pe barbari îi orbesc.
– De ce vrednicii retori nu vin, ca-ntotdeauna,
discursuri să rostească, să spună de-ale lor?
Fiindcă barbarii vor fi azi aici
și nu le plac discursuri, elocință.
– De ce s-o fi stârnit deodată atâta-ngrijorare
și-mbulzeală? (Ce-nnegurate chipurile sunt!)
De ce-ntr-o clipă, străzi și piețe s-au pustiit,
toți întorcându-se, așa de-ngândurați, spre casă?
Fiindcă e noapte-acum, iară barbarii tot n-au sosit.
Și solii noștri, abia întorși de la hotare,
de veste-au dat că nu mai sunt barbari.
Dar, fără barbari, acum ce-o să ne facem?
Acești oameni erau, oricum, o soluție.”
(Poemul Așteptându-i pe barbari este preluat din volumul Kavafis. Opera Poetică, apărut în 1993 la Editura Omonia)
- În atenția exportatorilor de democrație…
Recepție la o ambasadă din Atena în timpul Dictaturii militare („Regimul coloneilor”, 1967-1974). Un ambasador adresează o întrebare unui mare istoric elen: „Profesore, ce s-a întâmplat cu țara dumneavoastră care a inventat democrația?” Profesorul răspunde: „După ce am inventat democrația, am exportat atât de multă, încât nouă nu ne-a mai rămas nimic…”
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA
Facebook
WhatsApp
TikTok
