- Reamintiri…
Un „mit antiamerican”: Teo Peter
1.200 de cablograme ale ambasadei Statelor Unite din București adresate Washingtonului se numără printre documentele intrate pe mâna celor de la WikiLeaks. Câteva zeci de asemenea documente au fost livrate pieței media din România. Cum era de așteptat, unii folosesc aceste documente drept pârghii contondente împotriva dușmanilor politici, alții comentează conținutul stenogramelor și semnificația alcătuirii lor în chipuri dintre cele mai diferite.
Am mărturisit deja că mă număr printre cei care cred că documentele furate de un soldat american și ajunse la Julian Assange nu aduc nimic neașteptat. Culegerea de informații o practică toată lumea. Felul în care sunt prelucrate aceste informații și calitatea produsului final depind de foarte mulți factori.
Poate fi deconcertant să afli că un diplomat sau altul ia în serios nu doar lucrurile demne de așa ceva, dar și flecăreala unor ipochimeni – de la ziaristul corupt la politicianul fanfaron. Pe unii i-ar deprima chiar și pagini ale unui Talleyrand, așa că nu văd de unde marea surpriză în fața existenței diplomatului de duzină. Unul dintre subiectele cele mai interesante readuse în discuție de publicarea buclucașelor documente este cel despre antiamericanism.
De la demersul teoretic la comentariul direct și aplicat, discuția mi se pare binevenită. Cum o purtăm are, cred eu, o importanță majoră. Într-unul dintre demersurile teoretice (apărut inițial în 2001 și reluat astăzi) găsesc afirmații ce mă nedumeresc.
În primul rând, sintagma „mitul antiamerican”. Nu toate reacțiile antiamericane sunt ficționale, inventate de cei care urăsc America. Multe asemenea reacții sunt o realitate pregnantă, cu vârfuri de criză și puncte de oarecare acalmie, dar constituind o constantă a plasării pe o poziție foarte critică față de ce reprezintă America.
O altă eroare este aruncarea tuturor argumentelor în aceeași pălărie, căci riscăm să subsumăm unui tip de antiamericanism și altele, generate de alte motive: „Nu încape îndoială: mitul politic antiamerican este inseparabil de structurile ideologice care au inspirat și inspiră mișcările teroriste de sorginte fundamentalistă. Tema este importantă întrucât fără o înțelegere a motivațiilor acestor grupări de fanatici nu vom putea riposta de o manieră comprehensivă și sistematică la teribila lor sfidare”.
Evident, nu poate exista o asemenea îndoială, dar sentimente foarte antiamericane au și mulți oameni neatinși de vreun fanatism și nelocuiți de impulsuri teroriste. Altă afirmație vulnerabilă mi se pare următoarea: „Pentru ei, există un singur adevăr, anume cel revelat în dogma căreia i se închină. Occidentul liberal și cei care îi împărtășesc valorile refuză tocmai acest monism exclusivist. Ben Laden și partizanii săi sunt astfel expresia patologică a unei direcții politico-intelectuale impregnată de resentiment antimodern și dezgust în raport cu tot ce înseamnă cultura toleranței și a dialogului”.
Adevărat, dar insuficient, căci antiamericanismul nu este practicat doar de indivizi și comunități de felul celor menționate de autor. Antiamericanismul este exprimat (deseori chiar exhibat) și în țări ale „Occidentului liberal”.
Pasul următor: „Occidentul înseamnă supremația legii, încredere și responsabilizare, ceea ce se cheamă accountability.” Asta ar putea sau ar trebui să însemne Occidentul. Uneori, chiar asta înseamnă. Alteori, nu. În plus, antiamericanismul multor occidentali liberali vine și din prăpastia pe care o văd (din ce în ce mai des, spun unii dintre ei) între retorica valorilor americane și lipsa flagrantă de respect față de asemenea valori depistabilă în chiar acțiunile retorilor. Ce să mai spun de motivele celor impregnați „de resentiment antimodern”.
Iată și finalul raționamentului: „La ora actuală, oricâte rezerve am avea față de unele sau altele din fațetele experimentului numit America, antiamericanismul a devenit sinonim cu antiumanismul.”
Afirmând asta în 2001 și 2011, un asemenea autor poate sugera că, din 1976 – când perora: „Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înțelegerea limpede a semnificației autentice a apariției în prezent a unor forțe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe pozițiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist (…). Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziții bruște și prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăși acest statu-quo este revoluția socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluționar, va avea rolul principal” – și până azi, ce s-a schimbat în discursul său este doar opțiunea politică.
În esență, discursul pare a fi rămas tot de natură propagandistică. Și tocmai un astfel de discurs este parte a problemei, nu a soluției. Să arunci în „antiumanism” orice formă de antiamericanism mi se pare o enormitate. Atât ca demers teoretic, cât și în ordinea reacțiilor pe care le poate declanșa un asemenea demers. „Pe lângă locurile în care se manifestă visceral, antiamericanismul e o stare latentă răspândită prin redacții și se manifestă în momente-cheie, ziariștii fiind în general seduși de tentația populismului extrem (vezi intervenția americană în Serbia, cazul Teo Peter, telegramele WikiLeaks etc.)”, scrie un cunoscut jurnalist. Populismul la care se referă autorul nu este nici el un mit, este o realitate, asemeni antiamericanismului. Includerea cazului Teo Peter printre exemplele ce trebuie să susțină constatarea este o eroare.
Felul în care a fost administrat cazul Teo Peter constituie o rușine. Și pentru partea română, și pentru partea americană. Că telegramele ajunse pe mâna celor de la WikiLeaks oferă încă o șansă spiritului antiamerican să se manifeste e de netăgăduit, dar să crezi că toți cei scârbiți citind detaliile cazului Teo Peter sunt neapărat antiamericani este o concluzie aberantă.
Faptele… Un cetățean român este omorât de un pușcaș marin american într-un accident de circulație. Intră în acțiune imunitatea diplomatică și pușcașul marin nu este deferit justiției române. Este trimis acasă. Militar fiind, este judecat de o curte militară. Până în acest punct, cazul curge potrivit unor cutume diplomatice. Prost explicate de unii, neluate în seamă de cei sufocați de furie, sau, ca să preiau eticheta în discuție, orbiți de antiamericanism. Fie și Wikipedia poate ajuta la înțelegerea unor mecanisme.
Procesul diplomatului (a cărui vinovăție este beyond a reasonable doubt) este o cacealma. Apărarea reușește să-l scoată basma curată, invocând argumente dintre cele mai aiuritoare: de fapt, nu ar exista nicio probă că Teo Peter se afla în taxiul făcut zob de mașina de teren condusă de pușcașul american. E de mirare că apărarea nu a pretins că, de fapt, Teo Peter nici nu a existat vreodată, el fiind un mit antiamerican. Proamericani, dincolo de orice bun-simț, unii se întreabă cu cinism de ce este deranjată familia lui Teo Peter de verdictul respectiv. Pe Teo tot nu-l mai învie nimeni și oricum familia lui a primit o sumă cu „multe zerouri”, iar americanii au avut tot dreptul să-și apere un diplomat. Iată, zic eu, o gândire sub zero.
În ziua de 21 ianuarie, 1997, diplomatul georgian Gueorgui Makharadze – conducând beat criță – omoară o adolescentă în vârstă de 16 ani în centrul Washingtonului. Autoritățile americane cer ca diplomatul georgian să le fie predat spre a fi judecat. Inițial, Georgia refuză, invocând imunitatea diplomatică. Presiunile americane continuă. Până la urmă, președintele georgian Eduard Șevardnadze decide ca diplomatul să fie predat și judecat în Statele Unite. Makharadze este condamnat la 21 de ani de pușcărie. După 7 ani de detenție într-un penitenciar federal american, este transferat într-o pușcărie din Georgia pentru a ispăși restul pedepsei.
Este, cumva, semn de antiamericanism să observi diferența între felul în care au fost tratate cazul diplomatului georgian și cel al pușcașului marin american Christopher Van Goethem? Ce s-ar fi întâmplat dacă un diplomat român, aflat prin New Jersey, ar fi dat cu mașina peste Bruce Springsteen și l-ar fi omorât? Să ne mai mirăm că mușamalizarea cazului Christopher Van Goethem încurajează speculații potrivit căror, de fapt, la volanul mașinii se afla odrasla ambasadorului american și nu pușcașul marin? Să ne mai mirăm că un anume tip de antiamericanism este produs, întreținut și ajutat să prospere chiar și de cine ar fi interesat ca asemenea (re)sentimente să nu existe?
Mă întorc de unde am plecat – discuția despre antiamericanism și cauzele lui este foarte binevenită. De argumentele pe care le etalăm depinde unde duce o asemenea discuție. Și genuflexiunile unora și ura viscerală sau blocajele ideologice ale altora sunt contraproductive. Procedând astfel, devenim parte a problemei, nu a soluției.
(31 martie 2011)
- De acum, din februarie 2026…
homo narrans
stau încă o dată așezat pe marginea lumii
cu picioarele goale
atârnând în gol
țin în mâini o undiță subțire
din trestie de bambus
aștept să muște din momeală
moby dick
dar aflu că moby dick
nu a fost încă scrisă
și mai aflu
că mai întâi și mai întâi
trebuie să-mi rostesc numele
urlu din toți rărunchii
call me ishmael!
și mai urlu de câteva ori
call me ishmael!
dintr-o dată se arată
cealaltă jumătate a lumii
pe marginea ei
stă așezat un băiețel
cu picioarele goale atârnând
în gol
ține în mâini o undiță subțire
din trestie de bambus
se uită spre mine și urlă
call me Ishmael!
și mai urlă de câteva ori
call me ishmael!
între marginea lui de lume
și marginea mea de lume
se arată plutind
un picior de lemn
pe el stă scris
cu litere de-o șchioapă
moby dick
(Revista Vatra, nr. 1-2/2-2026)
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA
Facebook
WhatsApp
TikTok
