ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Alte istorii de august…

1. Dr. Iuliu Rațiu – tragedia unui preot

 

Am fost botezat în ziua de 19 august 1945, la Timișoara, de Dr. Iuliu Rațiu, preot greco-catolic, devenit una din victimele terorii comuniste. Tatăl meu i-a fost bun prieten. Încarcerați și supuși presiunii de a renunța la credința lor, numai la Penitenciarul Sighet Principal au fost terorizați 19 ierarhi și preoți romano-catolici și 38 greco-catolici, între anii 1950-1955. Singurul care a renunțat, spre a fi eliberat și a-și ajuta familia să nu moară de foame, a fost tocmai vicarul foraneu de Timișoara, Iuliu Rațiu. Securitatea a sperat că, după eliberare, îl va putea utiliza ca informator. S-a înșelat. Nu s-au înșelat însă informatorii – unii dintre ei preoți – care au oferit Securității, în repetate rânduri, date privind nesinceritatea renunțării la credința greco-catolică a preotului Iuliu Rațiu.

 

După eliberare și trecerea formală la credința ortodoxă, Iuliu Rațiu a colaborat nu cu Securitatea, ci cu Biserica Unită, „păstrând legătura cu clericii şi ierarhii greco-catolici aflaţi în clandestinitate.” După 1989, disputei izvorâte din refuzul conducerii BOR de a restitui greco-catolicilor lăcașurile de cult și alte proprietăți confiscate sub dictatura comunistă, un personaj care a fost și ambasador al României la Vatican (!) îi găsise o soluție „ecumenică”, de mare „generozitate”: greco-catolicii să facă bine și să treacă la ortodoxie, că și așa au rămas puțini. Zici anii ’90, zici 1948.

 

2. Firul cu plumb la 80 de ani

 

Sunt oameni pe care nu e nevoie să-i cauți cu lumânarea, pentru simplul motiv că n-ai cum să nu-i întâlnești. Îți sunt predestinați. Singura ta obligație e să nu porți albeață pe ochi când apar, căci nu sunt prea mulți. Unul dintre ei este Nicolae Prelipceanu. Norocul meu a fost că, întâlnindu-l, uitasem acasă ochelarii de cal pe care-i port ca orice mizantrop care se respectă. Nu l-am căutat. M-am mulțumit să-l aștept. Dădeam din umeri când cineva îmi spunea: „Ce păcat că nu-l cunoști pe Nae!”. Când ne-am întâlnit, l-am primit ca pe un vechi prieten, întrebându-l din priviri: „Ce mai faci, bătrâne? Pe unde-ai fost?” Mi-a apărut sub forma unei funii de mătase, exhibând un gât ce-ar fi făcut deliciile oricărei ghilotine celebre. E omul cel mai lipsit de prejudecăți (trăind și scriind) din câți cunosc. Dar în prezența prostiei și agresivității funia de mătase sună ca un odgon de oțel. Dacă-ar fi trăit în altă parte, blestemul lui s-ar fi numit globe-trottereală. Așa însă, a bătut țara cu piciorul, vagonul-restaurant, rata și avionul, cum n-au făcut-o mulți. Cu talent ce-ar fi hrănit o duzină de poeți și reporteri. Singura vilă pe care și-ar putea-o ridica la Cluj ar fi construită din praful adus pe tălpile pantofilor din nesfârșitele lui hălăduieli. Econom, strângător ca furnica Zorba, acoperișul l-ar face din praful de pe tobă.

 

Dacă aș spune că e un boem, aș minți. Dacă aș zice că nu e, aș păcătui. El e o corcitură, din cele atât de puține, în care se întâlnesc, fără să se strângă de gât, un om de bibliotecă cu unul de viață. Altoiul ăsta poate duce singur în spinare o revistă, un chef, un prieten; o viață adică, nebătut peste degetele niciunei mâini. Nu-mi pot închipui Clujul fără Nicolae Prelipceanu. El e pentru mine firul cu plumb după care citesc cât de drepte ori înclinate sunt episoadele acestor locuri. Dar ce e un fir cu plumb, ar zice cineva? O ață, acolo, și-o bucățică de metal! Nu, domnilor. E drept, nu e mare lucru. Ca să fii un fir cu plumb, îți trebuie un singur lucru – caracter. Am spus că nu-mi pot închipui Clujul fără Nicolae Prelipceanu. Mai complicat e că am început să nu-mi mai închipui nici Bucureștiul fără el. Nu-mi dau seama care din noi e cam singur în orașul în care l-a oprit întâmplarea.

(Fragment din Orașele lumii, orașele mele, firul cu plumb – fișe pentru un reportaj sentimental, 1979, primăvara, apărut în Adaptarea la realitate, Editura Dacia, 1982)

La mulți ani, Nicolae!

 

3. Nancy Pelosi, Xi Jinping și Udo Jürgens

 

O confesiune publică făcută de Nancy Pelosi lămurește motivul pentru care, contrar indicațiilor primite din partea președintelui (evident, doar de jure) Joe Biden a efectuat vizita în Taiwan. Ar fi vorba de o legătură de suflet, aproape seculară, între spicherița noastră și marea democrație chineză. Pruncuță fiind, Nancy mergea la plajă înarmată cu sculele necesare construirii de castele din și pe nisip – lopățica și gălețica. Într-o zi, i s-a spus că, dacă va săpa o gaură suficient de adâncă, va ajunge în China – „When I was a little girl, I was told at the beach if I dug a hole deep enough, we would reach China, so we’ve always felt a connection there.” Reacțiile publice au fost pe măsura mărturisirii: „Într-adevăr suntem conduși de imbecili.” („We are truly led by imbeciles”); „Fă ce trebuie ca să arătăm ca niște idioți în ochii restului lumii” („Make sure we look like idiots to the rest of the world.”)

Spre norocul ei, Pelosi a primit un călduros mesaj public din partea președintelui chinez Xi Jinping:

Draga noastră Nancy,

Am ales această formă de adresare, pentru că aceste gânduri nu sunt doar ale mele, ci și ale celorlalte aproape un miliard și jumătate de suflete trăitoare în democrația noastră mai mare decât a voastră. Mărturisirea ta ne-a impresionat până la lacrimi, așa că, la cerința poporului (spre deosebire de voi, americanii, noi, chinezii, respectăm voința alegătorilor), am dat ordin ca manevrele militare să înceteze. Oricum, tot ce urmăream cu ele era doar să reamintim Taiwanului pe ce scândură doarme. Înțeleg de la agenta serviciilor noastre de spionaj Christina Fang (aka Fang Fang), care l-a infiltrat și instituțional, și fizic pe unul din protejații tăi, congresmanul Eric Swalwell, că sfatul primit în copilărie de a ajunge în China, săpând cât mai adânc pe nisipul plajei, ți-a fost dat de străbunicul tău Marco Polo. Îți fac și eu o mărturisire, dar nu una personală, fiindcă spre deosebire de voi, americanii, noi, chinezii, suntem mai discreți, când vine vorba de asemenea confesiuni. Știu istoria de la un vestit calamburgiu român, trăitor pe vremea marelui lider Nicolae Ceaușescu. Ca și tine, cântărețul și compozitorul austriac Udo Jürgens a fost cândva copil. Abia apoi a devenit celebru, în 1966, când a câștigat Eurovisionul cu melodia Merci, Chérie. La un moment dat, copilandru fiind, s-a îndrăgostit de o floare din vitrina unui magazin. Mama lui i-a cumpărat floarea. Copilul a fost fericit, dar după vreo zece zile a început s-o neglijeze, iar floarea a început să dea semne de veștejeală. Drept pentru care, într-o dimineață, mama i-a spus lui Udo: „Ud-o, Jürgens! Ud-o!”

Noi, marele popor chinez, apreciem foarte mult eforturile pe care le faci spre a a ține în viață milenara prietenie dintre democrația noastră și capitalismul vostru sălbatec. Faptul că – deși mai târziu decât era prevăzut – v-ați însușit, prin woke culture și cancel culture principiile Revoluției Culturale maoiste ne dă speranțe că vei face tot ce se poate să nu vezi prietenia noastră veștejindu-se. Așa că tot ce-ți putem spune este: „Ud-o, Nancy! Ud-o!” Acum, când v-ați pus rău cu Volodia Putin, e imperios necesar să mențineți floarea, fiindcă ciupercile nucleare ne-ar răpi șansa să mai dialogăm fie față în față, fie virtual. Sperăm că alegerile din noiembrie vor întări prezența democraților în Congres cu câțiva admiratori viguroși ai mișcării pacifiste Sendero Luminoso, fiindcă iubitul tovarăș Bernie Sanders e prea bătrân să mai devină un Abimael Guzmán – e nevoie de sânge proaspăt.

În sfârșit, vorba lui Udo, Merci, Chérie…

Al tău,

Xi.

 

   P.S. Nu fi îngrijorată de soarta lui Paul. Așa cum ai aflat, procesul soțului tău va avea loc exact cum ați învățat de la noi – cu ușile închise, căci presa trebuie să-și cunoască lungul nasului – și nu va include decât accidentul de circulație, nu și accesul la informații pasate de tine, care ai fi violat, încă o dată, The STOCK Act. Și-apoi, chiar dacă l-ai fi violat, cine nu violează, măcar din când în când. Iar accidentul de circulație făcut de Paul sub influența alcoolului se va rezolva după modelul propus de FBI și Ministerul Justiției în cazul lui Hunter Biden – „Nema problema. Problema nema.”

 

Dorin  TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și dizident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…).