TOATE LUCRURILE FRUMOASE – Daria POPA – Pizza la metru și altele

Mi-am cumpărat o pereche de blugi, pe care îi port cu mare încântare acum că vremea mijește a vară și s-a înmiresmat cu tot ce-a găsit, ca femeile în parfumerii și copiii în dulapurile în care n-au voie să fie. Florile de cireș nu cad încă și liliacul abia acum a început să împrospăteze serile, ivindu-se mov din frunzișurile mai ieri re-apărute.

   Loli, soț de profesie, ofițer de meserie, bărbatul meu, mă duce după muncă la o pizzerie pe roți, dinspre care miroase apetisant a foc de lemne și mâncare bună, de îți vine să muști din aer. La tejghea, ne servesc cu mult drag și multă vorbăraie, doi compatrioți de-ai noștri, care vorbesc limba română cu o așa dulceață și poftă, de-ți vine să dai o lacrimă. Capriciosa noastră e gata și o luăm agale în soarele aurit de apus spre o bancă pitică și scorojită, care ne găzduiește cu bucurie mica cină impromptu. Printre câteva guri de Sanpelegrino îi mărturisesc lui Loli, soțul de profesie, că mă bucură primăvara asta mai mult ca în anii trecuți – o simt cu furnicături și emoții și bucurii de tot felul în locuri ale inimii de unde nu mai răsărise nimic de mult timp. Mă simt nouă și veselă și am răgaz să mă minunez de ce e în jurul meu – adică   mi-a dat sufletul răgaz. El crede, deopotrivă, că primăvara asta e mai înflorită decât oricare alta și mă luminez când  îl aud spunând așa… înseamnă că și lui i s-au ridicat umbrele de pe ochi și de pe suflet și nu mai suferă.

   „Plânsul își are vremea lui și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui și jucatul își are vremea lui…”, gândesc în timp ce îmi vine să țip la florile de deasupra mea că sunt frumoase. Și totuși, eu am o problemă, îmi zic: când e vremea plânsului, eu plâng cu foc și răbdare, până se termină de plâns; însă când vine și râsul, dragul de el, la vremea lui, mă simt vinovată că râd și mi-s veselă. Pai cum rămâne cu toate la vremea lor? Și cine sunt eu să decid că veselia nu are timp alocat? Martor mi-e Dumnezeu, că de la El vin toate și cumva-cumva, va trebui să rabd și prin bucuriile astea de mi le dă azi.

   Ca mâna lui bărbată-miu ce se reazemă iubitoare pe umerii mei, în timp ce-mi mai povestește una-alta. Ca blugii mei noi și frumoși pe care mi-e drag să îi port cu tenișii vechi, foști-albi. Ca râsul nostru necioplit, care se aude tare în cartierul domol de deal, plin de flori și fum de foc de vatră…

    Doamne, să ne dai Tu răbdare să ducem la capăt și marile bucurii ale primăverii, ale zilei, ale vieții!

Daria POPA e absolventă de master în Sociologie și Dezvoltare Comunitară, a căutat să aibă un impact real în serviciul celor defavorizați, prin scrierea și organizarea de proiecte Europene dedicate tinerilor NEET; este, desigur, absolventă de „Carabella” și (din nou) scriitoare de proză scurtă…