Îmi plac fotografiile care sunt făcute din același unghi, de la fereastra unei case, de patru ori pe an, ca să vezi cum arată peisajul în fiecare anotimp. E o tema destul de generică, dar îmi place să mă uit la ele și să cad pe gânduri, așa cum scriitorii, mai mici sau mai mari, adeseori fac… (Paranteză care nu are legătură cu articolul: dacă Adam și Eva ar fi căzut pe gânduri înainte să muște din măr, poate nu ar mai fi căzut în păcat – zic doar că poate face bine omului să gândească).
În fine, în șanțurile minții mele, unde mă împiedicasem mai devreme, mă întrebam câte lucruri au văzut ferestrele la viața lor. Și născocind prin amintiri și cărți de istorie, sunt sigură că au văzut multe întâmplându-se pe străzi… însă ferestrele nu au priveliște doar la exterior, îmi spun în sinea mea: de ce nu face nimeni o fotografie spre interior de patru sau mai multe ori pe an, ca să vedem și noi cum se schimbă anotimpurile în casă…
Poza I (aia pe care o faci să vezi dacă merge aparatul)… O mamă care-și leagănă pruncul și-l pune în pătuț între păturile calde – geamul vibrează ușor a cântece de leagăn.
Poza II… Afară ninge și uite cum aleargă copiii prin casă râzând a voie bună – un băiețel se-apropie de fereastră și suflă aer cald cât îl țin plămânii, ca să deseneze cu degetele bondoace, un fulg de nea strâmb. Și se aude doar râset și scârțâitul specific desenului pe un geam ud.
Poza III… În casă lumea se pregătește de Paște și e mare agitație: se țopăie, se țipă, se pălăvrăgește și se râde – au venit rudele în vizită și nu mai e un colț liber… decât aici, la geam. Băiatul e melancolic din fire: a deschis larg fereastra să lase aerul de primăvară să intre din belșug, să-i mângâie fața și părul.Toate celelalte ferestre din casă sunt gălăgioase și aglomerate, dar a lui nu. A lui stă răbdătoare și ascultătoare în lumina caldă și galbenă a dimineții.
Poza IV… Acum perdeaua nu se mai mișcă în mijlocul lui Iulie – e cald; e foarte cald și nu se aude nimic în casă. Pe pat, în pielea goală, stă un adolescent molatic, întins pe pat ca o stea de mare: așteaptă să se facă ora 7:00, să poată ieși în răcoarea serii. Fereastra e larg deschisă, însă aerul nu circulă în nicio direcție, ca și cum ar fi veșnic; ca și cum are putea să țină timpul pe loc și toate lucrurile la fel…
Poza V… Dar nu o are; e doar o părere… afară plouă rece și vântul suflă ultimele frunze agățate. Camera e goală și mai ordonată ca niciodată – lipsesc cărțile, posterele și toate lucrușoarele adunate. E iarăși liniște, dar se aude un suspin. La fereastră, o mamă face cu mâna, abia zâmbind; trimite bezele și râde-plânge. Băiatul de jos o vede doar un zâmbet… Fereastra între ei rămâne neutră și tăcută, știind în sinea sa că anotimpurile vor trece mult mai greu de acum, iar peisajul nu se va mai schimba la fel de mult…
Daria POPA e absolventă de master în Sociologie și Dezvoltare Comunitară, a căutat să aibă un impact real în serviciul celor defavorizați, prin scrierea și organizarea de proiecte Europene dedicate tinerilor NEET; este, desigur, absolventă de „Carabella” și (din nou) scriitoare de proză scurta…
Facebook
WhatsApp
TikTok
