Românul s-a născut deștept. S-a născut cu povara cunoașterii și a înțelegerii fiecărui lucru și am realizat până la anii ăștia, că e o maladie națională. Nu ne putem abține când cineva ne întreabă (sau nu) ce părere avem despre x,y,z, căci noi avem părere despre orice, oricine, oricând: știm de ce a făcut cutărică cutare decizie, ce simte, ce gândește, ce va face pentru că „am mai auzit la cineva”, „mai am eu o mătușă care…” etc..
Cunoștințele extensive ale românilor pe subiecte grele precum medicina, geo-politica, chimia, sociologia, ingineria, psihologia, ș.a.m.d, nu reprezintă un subiect nou – au mai scris și alții, au mai râs și alții, ne-au mai ironizat și alții. Românul e inventiv și are argumente despre subiecte de care nu știa nimic cu o zi înainte. Dar nu studiul îl face pe om un „connoisseur”, ci patosul! Convingerea neechivocă în care formulează opiniile, siguranța uimitoare, surprinzătoare, neșovăirea, lipsa îndoielii sau a fricii de eșec fac din românul neaoș un savant, un intelectual.
Toate lucrurile acestea le spun, bineînțeles, dintr-o ipocrizie superioară, eu însămi făcându-mă vinovată deseori de opinii prea multe. Însă îmi revendic dreptul de a spune că e defect profesional: sunt „socioloagă” și pe noi așa ne-au învățat la cursuri: să ne uităm la alții și să zicem ceva (aici arăt cu degetul și dau vina pe alții – nu-i frumos).
Prima mea întâlnire cu un „nu știu” a fost acum câțiva ani, prin 2019 parcă. Aflată fiind în Republica Cehă pentru studii, am intrat în vorbă cu alți studenți de prin Asia, America Latină și de prin țările mai vestice ale Europei la care căscam gura de parcă nu mai văzusem (nu mai văzusem). Nici nu mai știu despre ce vorbeam, dar începusem eu cu „ce părere ai despre..”, pregătită de un schimb de opinii pasional, plin de de toate și de toate cele acide și aprinse. În schimb mi s-a răspuns cu: „Nu știu, trebuie să citesc mai mult pe subiect”.
M-am bâlbâit. Fruntea mi s-a descrețit, ochii mi s-au lărgit și am rămas proastă. Cum adică nu știe? Și eu ce fac acum cu toate argumentele pe care le-am pregătit? M-am uitat să verific dacă nu cumva persoana din fața mea se simțea rușinată sau fâstâcită – să nu o fi făcut-o eu să se simtă prost. Dar nu, ea… zâmbea. Un zâmbet cald, sigur pe el, liniștitor, nici urmă de frustrare sau jenă, nu știa, atâta tot.
Toată siguranța mi s-a împrăștiat și am rămas alunecând bulversată. Părea că un simplu „nu știu” era cumva mai mare și mai impozant decât toate cunoștințele mele. Persoana asta nu și-a amintit nimic, ca elevul la tablă când îi dă proful indicii, nu avea nicio poveste elaborată despre nu mai știu care rudă; avea doar un foarte dominant „nu știu”.
Cât de elegant mi s-a părut! Cât de proaspăt și răcoritor! O admitere simplă a neștiinței, fără scuze expletive, păreri de rău sau atitudini defensive, ci o îmbrățișare calmă a condiției de om: a faptului că trăim toți pentru prima dată și că nu știm tot. O înfruntare a unei carențe cu zâmbetul pe buze și credința că e okay… Atitudinea non-tragică în fața necunoscutului. Lipsa „aoleu”-ului tradițional și acceptarea demnă și elegantă a neajunsului…
Sherlock Holmes îi spunea lui Watson într-una din aventurile lor în care Watson „se mira de numa” că acesta nu știa că Pământul se învârte în jurul Soarelui: „De ce mi-ai spus? La ce îmi trebuia să știu informația asta? Nu mă va ajuta în niciun fel în munca mea de detectiv” . Cu siguranță nu încurajez comportamentele excentrice ale lui Holmes în omul de rând și rog ca exemplul să fie aplicat doar în pătrățica aceasta, însă găsesc o așa mare ușurare și frumusețe în a recunoaște sau a avea o lipsă de opinie în ceva.
Prostul e liniștit în faptul că nu știe. Înțeleptul e liniștit în faptul că știe ce nu știe. Și, deși găsesc prostia ușor comică și o folosesc ca formă de divertisment vinovat câteodată, îndemn totuși la o înfrânare a opiniilor acolo unde n-avem treabă sau suficientă carte. Cu alte cuvinte, să ne înțelepțim și să mai tăcem din gură.
Daria POPA e absolventă de master în Sociologie și Dezvoltare Comunitară, a căutat să aibă un impact real în serviciul celor defavorizați, prin scrierea și organizarea de proiecte Europene dedicate tinerilor NEET; este, desigur, absolventă de „Carabella” și (din nou) scriitoare de proză scurta…