TOATE LUCRURILE FRUMOASE – Daria POPA – Despre dor și cum o zicem noi mai bine

Ne-am născut noi ca români într-o limbă tare norocoasă, care știe să exprime dorul mai frumos și mai profund decât orice alt grai de pe lumea asta – parțială, ca întotdeauna, zic și eu că dorul, în forma lui corectă, nu e mai bine zis și cântat decât într-o limbă romantică. La urma urmei îți trebuie o limbă pătimașă ca să exprimi ce are sufletul de zis și aici cred eu că au de pierdut țările în care limba le e prea tehnică.
„I miss you” nu cuprinde nici pe larg ideea de dor. E o expresie atât de generală și fără formă, încât nu trezește nimic în inima omului. E rece, simplistă și fără greutate. E echivalentul nostru de „Băi, îmi lipsești” și până și asta are mai multă savoare.
Dorul românesc e însă altceva! Cântat și plâns, simțit și născut din greul nației, a devenit atât de intens și tulburător, încât a luat viață. Și brusc, dorul românesc nu mai e doar un sentiment: e aproape o persoană.
Cânta frumos Vasilica Dinu prin 1980:
„Dorule, alene vii
Peste dealuri și câmpii
Dorule, alene treci,
Peste dealuri și poteci, măi dor și dor”
Un cuvânt frumos mai au și portughezii: „Saudade”, pe care țin să îl menționez pentru a nu risca să fiu părtinitoare și pentru că oamenii au dreptul să citească cuvinte frumoase, cu formă interesantă. „Eu tenho saudade de voce” spun ei la „imi e dor de tine”, cu toată seriozitatea. Nu au frivolitatea englezească și pesemne că nu se feresc să simtă adâncimile sufletului – eu doar așa îmi explic limbile frumoase.
Mai sunt câteva limbi de spun frumos de dor și lipsă, dar ca românica mea nimeni! Să iei dorul și să îl lipești așa de mult de sufletul omului până devine una cu cel pe care îl aștepți, asta e artă! Nu numai că îmi e dor de tine, ci tu ai devenit dorul! Tu mă dori. Nu doar că îți simt lipsa, ci tu ești lipsa! Destinatarul dorului, devine Dorul, devine lipsă, devine durere, devine așteptare și dacă asta nu e formă artistică superioară, apăi nu mai știu ce e!
În limba asta amestecată a noastră s-a făcut întâi loc pentru eliberarea sufletului de durere și apoi au apărut restul cuvintelor, eu așa cred (fără vreo acreditare lingvistică) – pesemne că au dus multe lipsuri miorițele.
Mi-am numit rubrica „Toate lucrurile frumoase” și eu vorbesc de doruri și dureri profunde și realizez că pare ca nuca în perete. Dar mie mi se pare frumos dorul – și romantic. Să poți să îi spui pe nume! Să poți să-l strigi și să îi zici, să știe:
„Eu te iubesc atât de mult, că îți port dorul
– îl port ca pe o umbră,
ca pe o povară,
ca pe o speranță,
ca pe o amintire dragă
și peste tot, eu ți-l port”.

Daria POPA e absolventă de master în Sociologie și Dezvoltare Comunitară, a căutat să aibă un impact real în serviciul celor defavorizați, prin scrierea și organizarea de proiecte Europene dedicate tinerilor NEET; este, desigur, absolventă de „Carabella” și (din nou) scriitoare de proză scurta…