Ultima zi a lunii august m-a găsit la țară, ascunsă de lume, în brațele unei toamne ajunse puțin mai devreme. A deschis cerul pentru ultima oară, să mai lase albastrul văratic să mă cuprindă, însă eu eram deja cu părul răvășit de vânt, în haine mai groase și cu o cană fierbinte de cafea în mână. Și picau deja merele…
Nu am stat la explicații – nu am simțit nevoia să îi demonstrez nimic… știa și el că relația noastră era pe trecute și abia de ne mai văzusem în ultima perioadă. Soarele nu mai avea deja tărie, malul mării nu mai avea jovialitate, ci oboseală, și florile din jur păliseră într-un maro uscat, gata de acoperit cu umbră.
Eu căutam o viață mai liniștită – să mă așez la casa mea, cu un dovleac mare de scobit și o plăcintă bună, de copt. Căutam pe cineva să îmi înțeleagă obsesia cititului pe timp ploios și dorința de a inspira mirosul de frunze uscate și ude dintr-o pădure portocalie. Toate astea… august nu mi le putea oferi.
Și mi-am găsit alinarea în brațele lui septembrie, care mă dorea. A venit cu o zi mai devreme decât îi era scris, cu o ploaie rece și măruntă, cu un soare cu dinți de după-amiază și cu toate frunzele galbene pe care mi le doream. Mi-a zis: „Toate ale tale”.
Nu am avut de ales decât să mă las luată și iubită – înțeleasă de liniștea aurie. Fără să mă simt vinovată că stau în casă; fără să fiu trasă la răspundere pentru zilele citite, de pe canapea. Fără obligații prea mari: o amantă de sezon răsfățată cu toate liniștile și tăcerile sufletului; iubită cu toate căderile pe gânduri – adorată ca și cum am fi ceva mai mult…
Merele au început să cadă… și eu am căzut: fără regret, ci doar cu o mare bucurie…
Daria POPA e absolventă de master în Sociologie și Dezvoltare Comunitară, a căutat să aibă un impact real în serviciul celor defavorizați, prin scrierea și organizarea de proiecte Europene dedicate tinerilor NEET; este, desigur, absolventă de „Carabella” și (din nou) scriitoare de proză scurtă…
Facebook
WhatsApp
TikTok
