kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: PE URMELE JAPONEZILOR

                               

                 Pe unul din vecinii mei de culoare, aflat cam la trei blocuri de mine, îl ştiam meloman. Tenace şi irezistibil. Duminică de duminică mă obişnuisem cu obiceiul său de a scoate magnetofonul pe pervazul ferestrei, impunându-şi de la  înălţimea parterului preferinţele muzicale în concerte de binefacere. Lansaţi în eter cu difuzoarele la maxim, Puceanu, Onoriu şi Dobrică au intrat repede în  folclorul şi istoria cartierului. Prin efracţie şi tocmai la orele când, aşa cum glăsuiau tăbliţele bătute în perete, liniştea trebuia respectată.

                De la o vreme însă, în dreptul apartamentului cu pricina s-au petrecut lucruri ciudate. Chiar lipit de canatul ferestrei a apărut peste noapte un mic şopron din pânză cauciucată. Apoi, câteva straturi miniaturale de flori, două-trei bănci, o pancartă. Seara, un bec chior aruncă o paloare tragicomică pe feţele locatarilor sau vizitatorilor nocturni, desfigurându-le. Nu rămânea decât să binecuvântez banala tihnă duminicală regăsită dar, parcă ceva îmi lipsea. Prea mă dezobişnuisem cu liniştea. Mi-am zis că omul împreună cu ai lui s-au apucat poate de spiritism, chiromanţie sau feronerie  după înclinaţiile sau chemarea străbună. Eroare! Odată cu muţenia Romicăi et comp. a apărut…Nu! Nu! Precis n-o să mă credeţi. Eu însumi am impresia de două săptămâni că memoria auditivă îmi joacă o festă. Şi totuşi…Ce mai încolo şi-ncoace, cu toate ciupiturile şi apelurile la propria-mi raţiune trebuie să recunosc că nu mă înşelasem. Dinspre

şopronul vecinului se auzea acum, cu o constanţă de metronom duminical, vorbind…Ceauşescu! Distingeam fraze întregi din cuvântările lui. Remarcam fundalul sonor, uşor estompat, scandările şi ropotele de aplauze într-o stupefiantă irealitate. O săptămână întreagă n-am închis ochii, bolnav de curiozitate. De fiecare dată când treceam pe acolo şopronul, închis… În faţă şi puţin lateral o pancartă din carton spunea clar „La Giony. 10 lei audiţia. Duminica”.

                Duminica, prin urmare, la audiţie cu mine. Zbor din casă gata-gata să răstorn soacra vecinului de palier:

–         Da’ce, maică, nu eşti la televizor? Cică vorbeşte Ceauşescu!

–         Nu se poate! Nu cred! Cum aşa? mă prefac neştiutor.

–         Acu’ ascultai cu urechile mele când veneam printre blocuri.

–         Unde dumnezeului să vorbească mortu’, madam Altamira? zic.

–         Cum unde? Acolo, la Bucureşti, cred! Te pomeneşti ca-nviat!

N-o mai aud că am şi ocolit gropile săpate de curând, tomberoanele, câinii vagabonzi   şi mă aflu deja în uşa şopronului. De intrat, nici vorbă!  Înăuntru e loc cât să arunci o ocheadă. Cam vreo treizeci de inşi stau unii în alţii ascultând profeţiile, genialităţile, tezele. Toate imprimate pe bandă. Alţi câţiva  gură-cască stau căţăraţi pe balcoane.

–         Dat dracului! zice careva. Ăsta avea sistemă, ce mai! Gândire nene, logică, chichirez! Nu ca la ăştia de azi de-ţi face capu’ calendar şi nu pricepi neam.

                   Unul, tocmai sosit, întreabă în spatele meu:

–         Ia spune domne, se transmite în direct sau ce se întâmplă?

–         Da, da! îi confirm în glumă.

          O iau înapoi  spre casă. Aştept să vină seara apoi revin făcându-mi de treabă pe aleea vecinului. Oacheşu’, pe bancă în şopronul gol. Magnetofonul, la locul lui pe  pervaz, tace. Fac câţiva paşi  gândind ce pretext să găsesc când, Giony mi-o ia înainte:

–         Domnu’? Cu ce vă servim? O cuvântare, ceva? Spui mata numa’ anu, luna, ziua şi gata, o dăm pă loc!

–         Nu, mulţumesc! zic. Sunt vecinul dumitale. Stau mai încolo, în paişpe. Am ieşit puţin să iau aer.

–         Cum doriţi! încearcă el să se retragă.

–         De fapt – nu vreau să-l scap – am venit să-ţi spun numai că eşti genial domne. Cum ţi-a venit ideea asta? Pe cuvânt, eşti mare!

                   Giony se uită cu neîncredere. Dă să râdă, chiar râde de i se zdruncină burta revărsata peste curea după care redevine serios:

–         Ce vrei domnu’, fiecare se privatizează cum poate şi cum îl taie capu’. Şi luăm şi ieftin, zău! Numa’ zece lei. Fie că-i congres, fie  că-i o plenară din aia… Da’ dăm program numa’ o dată pă săptămână c-avem şi servicii. Altfel m-aş fi estins şi treceam şi pă vido.

–         Şi vine lumea?

–         Vine săracii că e dornici  şi ei d’un spectacol, ceva. Mai ales pă vremurile astea… E  câte unii dă nu să mişcă cu orele. Daaa!… Închide ochii şi parcă-s duşi, nu altceva. Ceva dă speriat!

Stăm amândoi pe bancă ca doi filozofi.

–         Curios, domnu Giony! mai zic. Mă rog, afacerile-s afaceri, dar dumneata cum vezi chestia asta? Mi se pare tare curios. Uite, după atâţia  ani…

Mă priveşte cu un fel de compătimire pe când încreţiturile frunţii

arată că-şi caută vorbele:

–         Ei, pă dracu,’ curios! Uite  domnu’ care e treaba. Ascultă colea la mine. E plină lumea dă ciudaţi .Apoi, mai e şi din ăştia întârziaţii, cum să le zic? Parcă ce  ‘neata  n-ai auzit  dă  japonezii ăia care habar n-avea că se sfârşise războiu’ dă mai trăgea încă în ciori şi-n  alte alea şi după douăş dă ani, în numele…ăă…da, sferei ăleia…

ă…zi-mi să-i zic….ă…dă  posperitate?

IOAN  VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul Jurnalului de la Mahala…

Citeşte şi

ROMAN  FOILETON –  Ionuț  CRISTACHE;  NERO, BRAC  GERMAN, episodul 16…

LECȚIA  DE  ZBOR  –  Ioana  PIOARU; Astăzi îmi permit să fiu sentimentală…

CULTURA  URBANĂ – Pompiliu  ALEXANDRU ; Nobila meserie…

CULTURA  ONLINE – Daniel  TACHE; Unde este Țugurlan?…

REFLECȚII  MINORE  –  Alexandru  IACOB; Zâmbete și… zâmbete…

CONEXIUNI –  Ștefan  POPESCU; Fragmentarium…

COSMOSUL  DIN  NOI  –  Ioan N. RADU;  Oamenii de ieri ai Târgoviștei…

STRATEGII  DE  DISTANȚARE –  Petre  STOICA; Poveste de iarnă…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE – Radu  STATE; Târgoviște, 1938…

ARTIFICII  DE  LÂNGĂ  SERELE  CU  FLORI – Mariana OPREA  STATE; Dor și timp…

ÎN  CALEA  LUPILOR  DE  IERI  ȘI  DE  AZI – Constantin  VAENI; Un film…

CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI  –  Teodor Constantin  BÂRSAN; Felinarele din Piața Metus…

REFLECȚII  PEDAGOGICE –  Alexandra VLADOVICI  BÂRSAN; În cursa timpului…

AȘA  O  LIPSĂ  DE  INCULTURĂ  –  Puiu  JIPA; Despre ce este vorba…

LA BORTA  RECE – Radu  PĂRPĂUȚĂ ;  O samă de măscări…

SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 4  – Dana  NEACȘU…

JI-PISME  DE  SÂMBĂTĂ  –  Puiu  JIPA;  Zece  altfel  de  poeme…

MELANCOLII  –  Constanța  POPESCU…

RAFTUL  CU  PROZĂ  SCURTĂ  –  Ioan  VIȘTEA; Mica sirenă…

JUNIORI  DE  CARABELLA  –  Daria  STEMATE; O cafea amară…

JUNIORI  DE  CARABELLA  –  Marius  Alexandru  DINCĂ ;  Dor și vis…

CORESPONDENȚE  SUBIECTIVE  –  Erica  OPREA ;  Așteptare…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ…

CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE –  Miahela MARIN; Teama de a fi român…

SOVIANYSME  –  Octavian  SOVYANI; Am fost un copil reușit?( 2 )

JUNIOR  DE  WORCESTER  –  Bogdan  VLĂDUCĂ;  Despre morcovi și inflație…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media