Din cauză că astăzi Municipiul Târgoviște a depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori, teatrul Tony Bulandra a anunțat că toate reprezentațiile sale au fost suspendate, precum și vânzarea de bilete.
„Stimați spectatori,
În conformitate cu Hotărârea nr. 54 din data de 4 martie a.c. adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița și ca măsură de precauție, conducerea Teatrului Tony Bulandra Târgoviște suspendă vânzarea și susținerea tuturor reprezentațiilor artistice în următoarea perioadă.
Vă rugăm să folosiți binecunoscutele coordonate ale teatrului pentru a vă informa cu privire la eventualele programări ale spectacolelor și o posibilă dată de reluare a reprezentațiilor.
Vă mulțumim pentru înțelegere! ”