TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Tinerețea

   Tinereţea este naivă, sau cel puțin a mea era. Nu văzusem lumea, nu știam nimic despre ea. Prima mea călătorie ,,sola solita’’ cu trenul, a fost la Ploiești, la o testare la fizică cu un fost profesor al unei verișoare (acum doctoriță), un an înainte de examenele de admitere la facultate. Nu pentru că nu aveam bani pentru biletul de tren, ci pentru că mama ne însoțea peste tot, sau era tata cel care organiza – pe vremea când era profesor de română în oraș – excursii cu elevii, în Deltă și la mare. Adesea, petreceam duminicile mergând pe jos de acasă până la Priseaca, la pădure și înapoi! Și nici măcar nu număram pe ceasul produs de Apple , sau pe un app, câți pași făcusem… 

   Tinerețea este acea stare fizică și spirituală care trăiește din plin viața. Nu întreabă, nu se teme. Nu așteaptă. Nu mai numără pașii. Nu ezită. Trăiește. „Dacă aș putea să mă întâlnesc cu tinerețea mea, nu i-aș reproșa nimic. Aș ruga-o doar să mă ierte pentru clipele pe care nu    le-am trăit”, declara scenografa Oana Cătălina Văran într-un interviu consemnat de Andrea Medinschi pe site-ul teatrului clasic din Arad. 

   Limitările vieții sunt impuse de regulile societății în care trăim. Chiar dacă vrei să fii fluture, nu poți fi, dacă nu crești într-o gogoașă de mătase. Naivi însă, ne place să credem că vom schimba lumea. Și o facem, într-o oarecare măsură, odată deveniți fluture. Pentru a ieși însă din acea gogoașă de mătase, trebuie să ne lepădăm de frica inerentă,  de bagajul sentimental și emoțional și, mai ales, să avem inițiativă. 

   Între clasele publice și cele private (cu elevi de liceu și de facultate și post-universitari), predau cel puțin 50 de ore pe săptămână. Mama spunea că eram catalizatorul familiei. Nu predau atâtea ore din nevoia de bani, ci din pasiune. Lucrez și cu copii autiști sau ,,on the spectrum’’, și cu adulți pretențioși. De fiecare dată descopăr că fiecare dintre ei are un potențial de care poate habar n-avea. Recent, unul dintre elevii mei de 9 ani a obținut cel mai mare scor din școală la testul național de matematică, pentru copiii de vârsta lui. Nu este prima dată când se întâmplă asta. Acum 2 ani, un alt elev autist al meu era cu 2-3 ani înaintea celorlalți, la matematică. ,,This cannot be’!’’ ,,Nu este posibil!’’, a exclamat directorul adjunct al școlii și elevului meu i s-a cerut să dea din nou testul. A obținut același rezultat. Inițiativa. Cunoașterea. Rutina. Perseverența. Gogoașa de mătase a acestui elev nu este una fizică, ci oportunitatea în sine de a învăța ca toți ceilalți. 

   Tinerețea are calitățile ei. Nu judecă. Nu critică. Nu pierde timpul. Trăiește. Râvnește. Obține. De ce pierdem acest curaj când nu mai suntem tineri?  ,,Dacă ar fi să o iau de la capăt cu viaţa mea, data viitoare aş face mai multe greşeli şi mult mai multe prostii decât am făcut în această călătorie’’, promitea un umorist american în 1935. Cu slăbiciuni și greșeli, suntem imperfecți, dar ne credem invincibili. Acești copii ne învață că totul este posibil. 

   Tinerețea pare că ține o veșnicie și, totuși, se termină atât de repede! Când suntem tineri suntem plini de certitudini. După Revoluția din ‘89, la poarta Facultății de Inginerie chimică din Polizu (din București) ne așteptau studenți de vârsta noastră (anul IV) sau mai mari, finaliștii din anul V, care ne sfătuiau să lăsăm totul baltă și să ne luăm un an sabatic. ,,Suntem liberi să facem ce vrem!‘’, ne încurajau ei. Unii le-au urmat sfatul. Bursa mea însă era câștigată cu sudoarea frunții. ,,De ce este minunat să fii tânăr? Pentru că te simți frumos, sănătos și puternic și toată lumea pare a ta! Pentru că nimeni nu se poate compara cu tine și nici cu bucuria ta de a trăi. Pentru că viața nu te-a înrobit, iar de durerile mari nici nu ai aflat’’, ne asigură o editoare de bloguri, în ,,Frumusețea pierdută a vieții’’. Am face la fel dacă am putea să o luăm de la capăt? 

   ,,Drama de a fi om este de fapt drama de a urma cursul viețuirii acestuia, care culminează în moarte’’, afirma Petre Țuțea, într-un interviu din 6 octombrie 1990. ,,E regretabil că timpul trece. Eficacitatea timpului doare. Când simți că timpul e eficace, te ia măiculița dracului!’’

 

Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…