TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Taina

   Radu Tudoran scria în cartea copilăriei noastre, „Toate pânzele sus”:  „Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari – când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor -, alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi – şi suferim, ne întristăm, plângem din pricina lor sau râdem şi ne bucurăm, fiindcă sunt şi altfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândeşti.”

   Pe vremea când eram interpretă și ingineră chimist la Combinat, îi povesteam mamei istorioare cu tâlc, experiențe avute cu unii clienți străini, ca de exemplu cu japonezul care mă asculta pe mine și pe directorul tehnic și la fiecare pauză între lămuriri, puncta cu o voce puternică: „Ahaaa… soohooo!’’ –  ca o concluzie mintală la ceea ce tradusesem. Mi-am dat repede seama că era mai mult un obicei și un semn de respect, demonstrând că era interesat și asculta ceea ce i se spunea, decât o semantică. Sau povestea consultantului englez care vindea termometre pentru măsurarea temperaturii din cuptorul cu arc electric în care se producea oțelul – inima Combinatului -, care și-a început prezentarea într-o sală mare de protocol înțesată de specialiști (crème de crème), prin a spune că nu știa ce crime a comis în viață, ca să și le ispășească vânzând termometre… Sau directorul general de la Feramonde, un intermediar de supply chain, cu sediul la Birmingham, care compara căsătoria cu o închisoare… Trebuia să fac distincția între umorul sec, britanic, și cel românesc.

   Pentru că fiecare individ ascunde o taină. Taina botezului, taina primei iubiri, taina revelației – dar pe aceasta o ține pentru el -, taina bucuriei sau a frustrării, taina spovedaniei.

Ceea ce mă dezamăgea un pic pe mine, după ce-i povesteam aceste istorii mamei, era sentimentul ulterior de pierdere a unicității acelei conversații. Odată împărtășită și posibil neînțeleasă sau nesavurată pe deplin de ceilalți, nu mai avea spark-ul inițial. Scânteia s-a stins. Descoperirea semnificației acelei taine avusese deja loc. Repovestită, dezvăluită, era ca un mic secret satisfăcător la început, datorită noutății lui, iar mai apoi, aruncat undeva într-un cotlon al minții, ca să slujească drept experiență trăită. Déjà vu…

   Alte taine au urmat, unele au slujit drept învățătură, iar pe altele le port cu mine și acum. Taina identității mele… Puțini dintre străini o înțeleg, dar e minunat când demonstrezi cine ești și de ce ești în stare. Și copiilor noștri le place un pic to show off, pentru că înțeleg și vorbesc mai multe limbi străine. Surpriza interlocutorului este de milioane.

   Când ne legăm destinele de alții, abordarea se schimbă, taina devine un liant între două vieți, secretele devin comune, iar înțelegerea lor depinde de o mie de lucruri, printre care educația, experiența de viață, percepția fiecăruia și, mai ales, disponibilitatea de a iubi necondiționat. Undeva, în cotloanele sufletului, ascundem amintiri dragi, legate de oamenii care ne-au marcat viața, părinții, rudele, prietenii și, mai ales, partenerii de viață. Nu toate aceste amintiri vor avea statutul de taine, dar faptul că aceste momente le-am petrecut cu cineva ne va face să vrem să le retrăim, ca pe niște taine numai de noi știute. „Eu nu mai am așteptări’’, poate argumenta cineva dezamăgit/ă de prea multe ori. Expectativa este că suferința va fi mai ușoară. Simțim însă, nu putem trece prin viață fără durere. Și-atunci taina se schimbă în conformitate cu scopul ei, mintea noastră lucrează în overdrive. Una este când te îndrăgostești în timpul unei vizite la Praga, alta este când divorțezi acolo. Sau la Paris…

   Pe vremea când predam la bilingvi, la „Ienăchiță Văcărescu”, Paul, viitorul meu soț, mi-a adus niște casete video cu filme clasice englezești și sitcoms. Când a apărut o secvență cu un cuplu care râdea fericit, Paul a comentat: ,,Îi vezi ce fericiți sunt? Precis nu sunt soț și soție’’. Și el ascundea o taină, o taină pe care am aflat-o când m-a cerut de nevastă, la scurt timp. „Vreau să întineresc cu tine, nu să îmbătrânim alături’’, spunea soțul meu. Viața fiecăruia este un conglomerat de trăiri la diferite nivele. Dacă avem șansa să ne conectăm spiritual și să ne însumăm virtuțile cu cineva ca noi, atunci vom cunoaște taina fericirii. Pe aceasta trebuie să o păstrăm sfântă, pentru că această șansă ne este dată o singură dată în viață. Vom călători în locuri dragi, peste mări și țări, ca să trăim și să retrăim această taină. Taina începutului, taina naivității primei iubiri, taina dăruirii totale… Pentru mine, această taină este legată de locuri dragi din România. Pe vremea când trăia mama mea și fratele meu nu plecase încă la doctorat în America, pe vremea când tinerețea și entuziasmul specific ei mă ajutaseră să îmi depășesc condiția de fată de profesor dizident politic… Pe vremea când – și datorită unei deschideri spre Vest, după Revoluția din ‘89 – , mi-am dat seama că eram capabilă de mult mai mult decât a fi academică, trăiam cu toată intensitatea ființei mele.

   Aceasta a fost taina mea, una eliberatoare.

Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…