TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Suflețel

Mă întâmpină pe aleea școlii: ,,Mrs. Rich!’’ și mă iau în brațe. Se întâmplă și când ies în oraș. Aude tot centrul. De ce spun unii că e rece cultura britanică? Mai fac câțiva pași. În ciuda arșiței recente, respir aroma ierbii de curând cosite, de grădinari ai Primăriei care se distrează grozav, călare pe motocositoare. Cărări de iarbă verde-verde, așa, ca în Țara Galilor. Unul dintre băieței poartă o șapcă pe care chiar scrie: ,,Thinking cap’’ și mi-aduce aminte de zicala englezească ,,Put on your thinking cap’’, adică ,,Destupă-ți mintea’’. Mă face să zâmbesc. Copii! O fetiță aleargă spre mine ca să îmi ureze bună dimineața și – când o întreb cum și-a petrecut Weekend-ul – îmi aduce aminte că acasă sunt numai ele două: mama ei și ea. Mi-aduc aminte de mama mea și îmi apare o lacrimă în colțul ochiului dar pretind că nu-i așa. Ei au nevoie de curajul nostru. Au nevoie de noi. Mulți au nevoie pur și simplu de afecțiune, de încurajare. Pe alții trebuie să îi învățăm cum să învețe. Unii nu au oportunitatea să practice nici măcar tabla înmulțirii acasă sau să facă exerciții de ortografie. Alții au nevoie să o ia de la început pentru că sunt ,,on the spectrum’’ și nu au deprinderi sociale. Fiecare copil are o poveste și vine cu un bagaj emoțional, ca și un adult. Îi ascult povestea pentru că ea poate ascunde cheia succesului lui, cheia fericirii. La noi, în Marea Britanie, majoritatea copiilor cu dificultăți de învățare sau cu probleme de mobilitate, cu ADHD și multe alte diagnostice, sunt încorporați în clasele noastre – cu ceva ajutor din partea unui educator (nu profesor, în majoritatea cazurilor, dar cu niște calificări de asistent la clasă; unii sunt foarte capabili, dar tot pe noi cade greul). Pe unii dintre ei (cu savant skills) i-am ajutat să ia cele mai mari note la școală, pentru vârsta lor, la testele naționale de matematică. Am organizat cu ei Zilele științei și am făcut o grămadă de experimente științifice. ,,Găsește-le pasiunea și vor învăța!’’. Am crescut cristale și am măsurat concentrațiile soluțiilor până la saturare și am făcut vulcani să erupă…

De mică am crescut între profesori. Mama și tata… Mama a predat mulți ani în școli speciale: la Șuța, la Târgoviște… Suflet de om cu distincție, rafinată, de la dânsa am învățat răbdarea. Am trecut prin momente dificile cu unii dintre elevii noștri. Unii erau încuiați în dulap de părinți (pentru că așa se proceda în țara lor, în Africa, a fost argumentul). O fetiță în Spania era lăsată pe balcon, la etajul 4. Nu mai intru în detalii. Sunt însă părinți, aici, care folosesc genetica copilului ca armă împotriva societății și ca scuză pentru orice fel de comportament. Chiar în acest Weekend, un copil de vreo 9 ani, mai mărișor, m-a plesnit peste braț și geantă. ,,Hey’’, i-am zâmbit în glumă. ,,Ignoranto!’’, mi-a strigat o femeie cât toate zilele, plină de tatoos și cu o față aspră. ,,Așa salută el..’’ și a început să strige după mine ca să mă opresc să audă lumea când îmi făcea ea observație. Am plecat fără comentarii. No point.

Asta este diferența între copil și adult. Copilul nu se naște cu pretenții, nici rasist, nici cu prejudecăți, iar comportamentul se modelează, înveți de la părinți și din mediul în care crești. Aceste tendințe și manifestări apar mai târziu, pentru că sunt învățate, prin puterea exemplului, de la părinți, bunici, prieteni… Li se cuvine unora, nu este suficient că ne dăm și sufletul să îi învățăm carte și deprinderi sociale la școală, pentru a-i ajuta să își depășească condiția, să își învingă handicapul. Îi vezi adesea alergând în fața mașinii sau jucând fotbal sau pe skateboard, în parcări. Și mama lor făcea la fel. Tatăl nu se lăsa nici el mai prejos. Printre mașinile care intră și ies… Terapie? Adrenalină? Acestor părinți nu le pasă, sunt ajutați material de către stat, dar copiii au nevoie de educația din familie, de un exemplu bun.

Îți muști limba. Positive vibes. Positive vibes.

Predau în privat și unui copil autist. Mama lui – de altă origine (și ea a fost studenta mea la engleză) are încredere mare în mine și – de când a văzut că băiatul ei a început să citească și să îi placă și cărțile – la insistența mea (am dus-o și la bibliotecă să îi facă un card), împrumută cărți. Poate și ea renunțase să mai creadă că este posibil. Copiii, însă, odată ieșiți din sistem, trebuie să se descurce în viață și să aibă un viitor.

În ultimii zece ani am fost martorul atâtor tendințe și schimbări, atât în educație, cât și în abordarea altor teme la fel de importante: familia, lipsa ei, plasarea copiilor într-o altă familie (la care am participat și ca interpretă), la adopții, la intervențiile serviciilor sociale și am văzut că un copil care are niște valori bine prestabilite, o educație solidă (oriunde s-ar afla și orice handicap ar avea) și acces la terapii și intervenții psihologice și medicale specifice nevoilor lui, va înflori. Se vede când sunt bine îngrijiți copiii. Acesta este rolul părinților și al tuturor. Nu este o stigmă nici dacă acești părinți nu sunt cei biologici, nici dacă acești copii de care au grijă nu au un telefon de ultimă generație. Toți copiii au nevoie de afecțiune și de înțelegere. De câte ori nu mi s-au adresat cu ,,Mum’’, fără să își dea măcar seama! Un copil înțeles este un copil care se uită cu ochi mari la tine pentru că ești interesat în povestea lui unică, un copil care te va urma până la capătul călătoriei în care îl angajezi educațional și emoțional. Înțelege că îi vrei binele (chiar dacă – mai rar – trebuie să spui ,,nu face asta, te rog”).

 

„Din ochii unui copil, cerul împrumută seninul care ne ajută să nu păşim prin viaţă cu capul plecat. Din zâmbet de copil, se naşte lumina care nu lasă speranţele să moară. Cu braţele amândouă, copilul poate cuprinde o lume şi din ea plămădeşte curcubeu de vise. Când copilul râde, Soarele îşi ţine respiraţia pentru a nu tulbura minunea… Aveţi grijă de acea parte a sufletului vostru care, în taină, încă mai înalţă zmeie în timp ce aleargă zâmbind spre vânt! Ţineţi departe furtunile menite să sperie copilul din voi spărgându-i baloanele de săpun!” Așa  scrie un blogger pe site-ul ,,Poteci de dor’’ . Dragostea învinge orice opreliști. ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e’’.

 

 

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…