Există o scenă în ,,Zorba grecul”, în care primarul decide că frumoasa satului trebuie omorâtă, pentru că nu s-a însoțit cu fiul lui, ci cu proprietarul minei, oarecum naivul Basil. Crima este comisă pentru onoarea satului.
Etichetată ca ființă slabă, femeia este vulnerabilă. Justiția s-a făcut după legea comunității înapoiate. Frumoasa femeie îndrăznise să i se opună și să trăiască așa cum era ea fericită. Iubea pe bărbatul care îi plăcuse. Așa că, mai marii satului, pentru care nevestele nu erau nici măcar accesorii (ca în epoca lui Franco, în Spania), ci un fel de iele alungate după bunul plac al bărbaților și neapreciate servitoare, au hotărât să dea un exemplu. Stigma propriei dorințe refuzate a primat.
Într-o altă ocazie, un om se revoltă împotriva regimului și este omorât. Ca bunicul meu, omorât la Canal. Urmașii dânsului au fost hăituiți de reprezentanții Noii Ordini. Sergentul din piesa „Biloxi” este o bestie care îl umilește și torturează fizic și emoțional pe recrutul care nu îi linge bocancii la propriu și la figurat. Unul care gândește pentru sine.
Cea mai mică diferență de la standardele perfecțiunii acceptate și tânjite de semeni este pedepsită. Fete de colegiu arătând la fel: părul vopsit și lins, fuste scurte, telefoane mobile ultimul răcnet. Mai sunt și unele care scapă din „năvodul” uniformizării, care nu stau toată vremea ca Little Ms. Busy pe telefon, pentru a-și vedea modelele pe reels sau Facebook, dar acestea vor avea un drum spinos de parcurs, pentru că sunt diferite.
Imperfecțiunile aduc după sine tot felul de bârfe și clevetiri. Nasul mare, ochii bulbucați, greutatea și pofta de mâncare sunt criticate. Părul scurt, părul lung, botox sau no botox, implanturi, petreceri, excursii în străinătate toate sunt judecate și fiecare își dă cu părerea. Mai mult ca de obicei, pentru că lumea cu bani are acces la de toate. Părerile devin norme. Normele devin taboo-uri.
De ce vii des în România? De ce nu vii? Vorbesc copiii tăi românește? Ți-ai găsit pe vreunul? Dacă nu, îți găsesc ele. Până răspunzi la toate aceste întrebări, devii năuc. Facebook-ul e de vină. Nu mai ajung app-urile de retușare a ridurilor, acum avem artificial intelligence. Suntem zâne într-un câmp cu flori și unicorni, dacă vrem. Nu avem nici măcar un singur rid după 50 de ani. We are perfect. Nu ne mai vedem față în față, pentru că ne vedem virtual, pe digital media. Cum deschidem telefonul, dezbrăcate sau nu, una din prietenele noastre care s-a aranjat și e pe la vreo fiestecita, pac, ne dă pe video pe whatsup sau FaceTime. Ai noroc dacă te întreabă înainte.
Stigma imperfecțiunii într-o societate tot mai exigentă le face pe stelele de cinema instrumentale. Toate la fel: părul lung, cu șuvițe sau fără, pieptănat și îndreptat, buze cărnoase, încremenite, obraji pufăiți și rochii care stau spânzurate pe cele mai (și voit) tinere. How can we live with ourselves? Majoritatea bărbaților trecuți de o anumită vârstă caută „prospături” cu energie debordantă, cu care să petreacă clipe de neuitat pe la vreun spa, hotel sau resort. Femei care să le restituie tinerețea și încrederea de sine, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte… Whilst it lasts, it’s amazing. Singurătatea e o bestie care, pentru a fi evitată, cere compromisuri. Intelect? O vorbă bună? O școală? No importa. Senzațiile tari contează. Când nu au despre ce vorbi, o iau da capo.
Sunt și alte stigme. Stigma copilului cu o infirmitate, stigma părintelui cu un copil cu dizabilități, stigma unui picior beteag, stigma bătrâneții și a azilului, interpretările, clevetirile, sfaturile, opiniile venite de la mulți care nici măcar nu au avut aceeași suferință, stigma depresiei, când unul se luptă cu sine ca să accepte ceea ce i-a fost dat să sufere, stigma credinței, când de facto toți creștinii credem în același Dumnezeu, stigma votului și a libertății… Numai să știm pentru cine să votăm. Stigma reușitei, te scuzi pentru că ești mai bine decât alții, te simți vinovat că ai mai mult decât alții.
De curând am vizitat Școala specială din Târgoviște. Când am adus-o pe Selina Wells, de la Interlinking Cardiff, (Guvernul Velș), colega și prietena mea, la Târgoviște, ca să începem programele Erasmus cu Țara Galilor, în mai 2016, cu Inspectoratul școlar Dâmbovița, Selina îmi promisese că, în memoria mamei mele, care fusese profesoară la această școală, va face programe și pentru ei. Aceasta fusese una dintre condiții. Mai apoi, ne-am revăzut în Cwmbran, în Țara Galilor, unde am participat cu profesoarele și directoarea Școlii speciale, la un quizz și am fost interpretă într-o conversație în spaniolă cu reprezentanta unei școli pentru copii autiști în Nordul Spaniei. Am văzut schimbarea și ceea ce a însemnat pentru Școala specială, să devină o școală acreditată, europenizată. Ce diferență între școala în care a predat mama și cea de acum! Alfie, copilul școlii noastre din Țara Galilor, orb din naștere, și-a transformat perceputa stigmă (infirmitatea) în oportunitate. Acum două zile a explicat întregii clase cum folosește el Braille digital și analog, ce sisteme de codificare există și cum transferă el codurile, în scrisul înțeles de noi. Alfie i-a ținut cu sufletul la gură pe colegii săi, care, captivați, au izbucnit într-un ropot de aplauze.
A-ți proiecta dorințele tale (influențate de normele societății) pe sufletul intact al altei persoane este o greșeală. Fiecare are un potențial și are dreptul să trăiască așa cum este genetic programat, cu ajutorul celor dragi. A inocula altora temerile noastre, programați fiind de o societate din ce în ce mai pretențioasă, este o eroare. Introvertiți, extrovertiți, ADHD, înclinați spre depresie sau nu, oamenii au dreptul să trăiască așa cum pot. Trăim într-o lume extrovertită, în care mulți se arată tuturor, iar popularitatea este la ea acasă. Patima sincerității devine o povară într-o lume de pretenții și pretențioși. Sinceritatea vindecă și ne împacă cu noi înșine. Este steaua care luminează întunericul minciunilor și al manipulărilor. Empatia este o abilitate care ne ridică pe treapta superioară a evoluției. Read the room.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
